Ce înseamnă testarea în masă pentru coronavirus?

Cu uimire observ că sunt îngrijorător de mulți ignoranți care se exprimă public. Mă tot întrebam de ce, în ultima vreme, erau singulare vocile celor care solicitau o testare în masă pentru a fi mai bine cunoscute proporțiile reale ale epidemiei. Contra-argumentele, toate, erau false. 1). Nu există suficiente testere. 2). Și personalul de specialitate este insuficient. 3). E imposibilă, sub aspect logistic, testarea la scară națională a populației. De fapt, contestatarii nu știu ce vorbesc.

Testarea în masă a populației nu înseamnă că 19 milioane de români ar urma să fie supuse acestui examen medical. Și nu înseamnă nicidecum că personalul de specialitate ar fi silit să analizeze 19 milioane de probe. Testarea în masă a popuației înseamnă cu totul și cu totul altceva. Profesorul Streinul-Cercel a explicat acest lucru. Eu personal l-am ascultat pe două televiziuni de știri. Dar poate mulți nu l-au auzit și operează în continuare cu idei preconcepute.

Iar printre aceștia – ceea ce este grav – sunt și oameni politici de decizie. Prin urmare ce înseamnă testarea în masă?

Este o operațiune științifică. Populația, să spunem a Bucureștiului, pentru că acesta este primul obicetiv, este eșantionată. După criterii sociologice și medicale. În baza acestei eșantionări, din totalul de, să spunem, un milion și jumătate de bucureșteni – cei cu domiciliul stabil în Capitală – vor fi alese circa 10.000 de persoane. Acestora li se va face testarea. Concluziile vor fi apoi extrapolate asupra întregii populații. Desigur, cu un anumit grad de aproximare. Pentru a mă face mai bine înțeles, întregul proces este asemănător, păstrând proporțiile și particularițile, cu cel al unui sondaj de opinie. Când, în urma unei cercetări de piață referitoare la intențile electorale ale cetățenilor, se stabilesc procentele aproximative în care vor fi votate diferitele partide, se pleacă tot de la o eșantionare, în urma căreia este extras un anumit număr de persoane alese pentru a răspunde chestionarelor. Dacă eșantionarea se fac corect, dacă intențiile institutului de cercetare sunt cinstitite și nu de tip manipulator, atunci, în linii mari, rezultatul corespunde cu opțiunile întregului electorat dintr-un moment dat.

Ei bine, în aceste circumstanțe, în fine, după multe bâlbâieli, s-a decis ca prima testare în masă să se facă la București. De ce la București? Pentru că aici există o populație într-un fel reprezentativă pentru întreaga Românie. În al doilea rând, în București funcționează mai bine decât în alte localități și infrastructura necesară pentru o testare rapidă. De altfel, această infrastructură a și fost pusă la dispoziția specialiștilor de către primarul Gabriela Firea.

Această primă operațiune de testare în masă ar trebui să dureze doar câteva zile. Atât cât este necesar pentru analiza a circa zece mii de testere.

Unii au sărit în sus, întrebându-se de ce îi testăm cu prioritate pe bucureșteni și în primul rând pe seniori și de ce nu facem acest lucru cu personalul medical. Numai că nimeni nu a afirmat că nu vor fi testați și medicii și asistenții și asistentele și brancardierii și celelalte persoane care lucrează în spitale. Una e una și alta e alta.

Există și persoane, în special oameni politici, care au înțeles din capul locului despre ce este vorba, dar se prefac că sunt ignoranți. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. Aceștia sunt adversari ai „ciumei roșii”. Nu acceptă nici în ruptul capului ca meritul unei asemenea operațiuni de primă testare în masă a românilor să poată fi asumat de un candidat PSD. De Gabriela Firea. Dar nici nu vor să recunoască deschis acest lucru. Și atunci fac în mod deliberat pe proștii.

Se vorbește mult – și în general inutil – despre cele două tipuri de teste. În prezent există teste rapide, care în numai câteva ore îți spun, dar cu probabilitate de doar 70-80%, dacă persoana supusă examenului este sau nu pozitivă, și există teste mai puțin rapide, care au o precizie mai mare, dar necesită un efort suplimentar al specialiștilor care le utilizează. Atenție însă. Nimic nu împiedică sistemul medical să utilizeze ambele categorii de teste. Să spunem că sunt testate 10.000 de persoane în București și că, Doamne ferește, dintre acestea 3.000 sunt pozitive. La o testare cu teste rapide. Autoritățile pot decide, firește, pentru mai multă precizie, ca cele 3.000 de persoane să mai fie supuse o dată la testare, utilizându-se de astă dată cealaltă categorie de teste. Ale căror rezultate sunt mai precise.
În felul acesta pot fi introduși indicii de corecție, iar rezutatul final poate fi extrapolat cu un grad destu de mare de precizie la nivelul întregii populații a Capitalei.

Celelate testări în masă probabil că ar trebui făcute pe regiuni, pentru ca rezultatul final să nu rateze particularitățile cetățenilor din diverse zone geografice, particularități extrem de importante pentru un rezultat final la scală națională, care ar putea ajuta instituțiile statului să ia cele mai adecvate măsuri de contracarare. În definitiv, trebuie să știm cu cât mai multă acuratețe cum stăm și la ce trebuie să ne așteptăm.

E greu de răspuns la întrebarea, cel puțin în acest moment, care este motivul real care l-a determinat pe controversatul doctor Victor Costache să demisioneze din poziția de ministru al Sănătății, poziție în care a fost cocoțat la presiunea unor multinaționale. Dacă însă din acest motiv a izbucnit o controversă, care l-a determinat să pună coada între picoare, este foarte grav. Pentru că, la propunerea profesorului Adrian Streinu-Cercel, propunere susținută și de Nelu Tătaru, actualul ministru al Sănătății, Costache acceptase și el și promovase acest proiect de testare în masă a bucureștenilor. Fără a avea pentru moment probe concludente, presa de investigații atribuie precipitata demisie unor contracte frauduloase cu prețul umflat pentru achiziția unor materiale și aparate sanitare. Mai devreme sau mai târziu, adevărul se va afla. Dar acest adevăr, oricare ar fi el, nu trebuie să întârzie sau să anuleze sub nicio fomă examenul atât de necesar al testării în masă al populației.

P.S.: S-a întâmplat exact cum am prognozat. Klaus Iohannis a intrat în summit-ul european cu saci de promisiuni în căruță și s-a întors cu căruța goală. A asistat mutește la controversele dintre șefii de state și a refuzat să susțină în demersurile lor Italia și Spania, care au solicitat un altfel de răspuns, mult mai energic decât cel dat în criza din 2008 a datoriilor suverane. Iohannis, dacă nu are verde de la Merkel, nu deschide gura. Și asta în timp ce interesul României era identic cu cel al Italiei și Spaniei.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog