Da, suntem foarte răi și doar pentru că ne lipsește și tot ceea ce presupune strădania, nu reușim să adunăm toate datele care ar transforma acest adevăr într-o tautologie. Ce s-a întâmplat la Pro TV și ulterior cu acel poem difuzat, chiar de ziua națională, pe 1 decembrie 2016, în cadrul unui „spectacol”, în sensul de acum tradițional, e semnul unei patologii avansate.
Plăcerea bolnavă și nebună de a caracteriza negativ tot ce e românesc, de a ne autoînjosi, de a blama și condamna tot ce e legat de trecut și de viitor, e înlocuită acum cu o satisfacție la fel de bolnăvicioasă de a plânge de milă și deplânge în absolut, în fața unui prezent potrivnic, sub cât mai multe aspecte, și a unui viitor, pe cât de ireversibil, pe atât de nefast. E o boală grea, o degradare generală a tuturor organelor, un cancerul ajuns la metastază. Și nu se mai poate face nimic, nimic decât să căutăm senzații în a răscoli cu arătătorul rana lăsată deschisă de hemofilie, pentru a savura apoi gustativ și olfactiv dulcegăria acestei complaceri cvasi-unanime. Cât mai multe simțuri, toate simțurile trebuie să participe la această mare masă populară, acest chiolhan dezgustător, caracter sub care e înfățișat astăzi tot ce e popular, de la popor și pentru popor.
Așadar, nu este deloc întâmplător, nu poate fi întâmplător, faptul că aceste ”mari adevăruri” populare au venit tocmai din partea celor care s-au obișnuit să portretizeze românul comun, obișnuit – de această dată țăranul din «Las Fierbinți», – într-un singur fel: ca un ratat, băut și/sau stupid, căruia, tocmai prin primitivismul său, i se întâmplă să producă, să provoace umor.
E o nebunie colectivă, un debilism generalizat, de râsu-plânsu, o competiție lipsită de scrupule pe descoperirea și afișarea în public a tuturor tarelor, marginale sau închipuite, ale acestui popor, a tuturor „realităților obiective”, a tuturor excepțiilor cu valoare de exemplu. Pentru ca apoi să fie judecate de o instanță nebuloasă și confuză, precum e întreaga intelectualitate românească astăzi, care se pretinde superioară, dar ceea ce îi lipsește cel mai mult este tocmai această superioritate.
Gunoiul de sub preș, fantoma din debara, rufele spălate în familie nu mai au nicio șansă la existență în fața acestei ”revoluții populare” dirijată, ca orice revoluție, de niște minți ”luminate”.
Defectul și efectul
Accidentul și incidentul deschid paginile ziarelor și știrile de dimineață și se transformă pe văzute, văzute și știute, dar pe negândite, în regulă generală.
Tot ce-i mic, urât și putred în popor merită să fie studiat la microscop, analizat în detaliu prin cele mai noi tehnici de gândire ale intelectualului și omului de presă român. De tot ce-i mare, frumos și viu poporul trebuie să ia cea mai mare, dar potrivită, distanță, pentru a putea contempla, nu măreția, dar tocmai această distanță.
Se toarnă gaz în continuu pe acest foc mistuitor, iar publicul, ca și cei care alimentează această jălanie națională care deplânge boala românului, cu tot cu diagnostic și prognză, cu trecut și viitor, și infecția prezentului, par că nu se mai satură.
În acest context, a apărut această ”surpriză” de 1 Decembrie 2016, care numai surpriză nu poate fi. Dar așa i s-a spus, o „surpriză pregătită de Pro TV”. O scenă cu un personaj în costum popular, în stare de ebrietate (cum altfel?!), care recită o poezie despre starea națiunii în 2016. Nu despre performanța actoricească, bună, de altfel, trebuie să vorbim, ci despre valul nestăvilit de simpatie și sentimentalism din jurul „surprizei”. Niște versuri simple, aproape imbecile, reușesc să facă oamenii să plângă, chipurile, dar, în orice caz, să-i felicite pe autori pentru ”marile adevăruri mișcătoare” de care parcă nu se mai săturau… și atât. Pentru că în această atitudine nu se caută responsabili și nici îndreptare, cum ar îndemna folosirea inteligenței. Ba dimpotrivă, cei responsabili nu sunt niciodată siguri, iar îndreptarea e întotdeauna problematică, ambele nu merită gândire, ci doar simțire și suferință… Și plăcerea de a le trăi. E la fel de stupid ca și cum te-ai autoflagela, dar ai uitat de ce o faci, sau, și mai rău, nu ai știut de la bun început. O autoflagelare fără dorința de îndreptare a păcatelor și fără idealul de a deveni mai bun. Chiar atât de stupid!
Autor: Cristian Patrascu
Sursa: Anonimus.ro
Adauga comentariu