În ultimii ani apar din ce în ce mai multe știri cu privire la diverse comportamente anormale și periculoase ale elevilor atât față de alți elevi, cât și față de profesori.
Legea învățământului ar trebui să asigure cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții.
Învățământul reprezintă domeniul și activitatea de instruire și de educare, iar învățătura înseamnă
„1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat”.
Recunosc că nu am intrat în contact prea mult cu mediul școlar actual. Însă, din discuțiile purtate în ultimii 2 ani cu un grup de liceeni și cu un psihiatru au reieșit următoarele:
– în școli s-a ajuns la situația ca unii copii să creadă că pentru a fi acceptați și a se integra printre ceilalți elevi/liceeni este necesar să fie cât mai „cool”, adică să facă orice să braveze pentru a fi considerați „diferiți” de către ceilalți. Cu cât ești mai diferit și ai un comportament mai agresiv și mai „ciudat” în școală, cu atât ieși mai mult în evidență și ai falsa impresie că ești mai popular sau mai apreciat.
Un grup de liceeni mi-a povestit că unii colegi ai lor „aderă” la diverse comportamente sau pretind în mod fals că au anumite „orientări” numai pentru a fi primiți în grupuri minoritare, astfel încât să simtă că fac parte dintr-un grup și să nu se simtă marginalizați, din cauza lipsei de încredere pe care o au în propria persoană.
Sunt mulți care critică părinții pentru comportamentul pe care îl au copiii la școală.
Însă, probabil au uitat cum era când erau copii. Mediul și anturajul te poate schimba, indiferent de câtă educație ai primit acasă. Copil fiind, ești ușor influențabil, iar pentru a fi acceptat și a obține popularitate, dacă asta „e la modă”, uiți repede ce te-au învățat părinții.
În societatea actuală, vedem cum chiar adulții renunță ușor la propriile principii pentru a fi acceptați la locul de muncă și a fi „în trend cu moda” (indiferent de funcția pe care o ocupă, cu sau fără studii superioare, parlamentar sau om de rând).
Părerea mea este că aceste comportamente periculoase pentru societate care apar în școli și care încep să fie din ce în ce mai multe și să aibă un grad de pericol social din ce în ce mai mare este efectul normelor stabilite prin legi privind regulile din școli.
Regulile care s-au instituit prin legi în domeniul învățământului s-au îndepărtat treptat, din ce în ce mai mult de la ceea ce ar trebui să însemne „drept fundamental la învățătură”, „învățământ”, „învățătură”.
La școală profesorul este cel care trebuie să îl instruiască și să îl educe pe copil pentru că îl ajută să dobândească cunoștințe și pregătirea necesare care să îl ajute în viața de adult.
Însă, prin normele extrem de permisive introduse prin legi, s-a ajuns la situația în care copilul să creadă că este dreptul lui să îl instruiască atât pe profesor, cât și pe ceilalți copii și în niciun caz ca urmare a bagajului de cunoștințe pe care le deține.
Singurele reguli în avantajul copilului din școli ar trebui să vizeze eliminarea oricărui abuz din partea profesorului față de elev, precum și eliminarea oricărui abuz din partea celorlalți elevi.
Restul regulilor ar trebui să vizeze obligația elevului de a colabora pentru a-i fi respectat și a beneficia de dreptul la învățătuă.
Aceste reguli nu ar trebui nicidecum să îi permită elevului ca sub pretextul exercitării dreptului să devină el un abuzator față de profesori sau ceilalți elevi și nici să considere că impunerea unor reguli care să aibă ca efect atingerea scopului pentru care s-au înființat școlile înseamnă o vătămare a intereselor sale. Că, de altfel, nici părinților care susțin că dacă al lor copil nu are chef de școală sau de atingerea scopului pentru care au fost create școlile, al lor copil să nu fie „deranjat”.
Scopul creării școlilor și garantarea dreptului la învățătură prin Constituție, au fost tocmai acelea ca orice copil să aibă o șansă în viața de adult, indiferent de nivelul de pregătire profesională, materială sau psihologia părinților.
Oricărui copil trebuie să i se acorde o șansă în viață prin accesul în mod real și efectiv la învățătură, indiferent de norocul sau ghinionul pe care l-a avut să se nască într-o anumită familie.
Însă, prin modalitatea în care se legiferează în domeniul învățământului și normele care se introduc, legiuitorul se îndepărtează cu mult de la dreptul fundamental la învățătură.
Autor: Elena Radu
Adauga comentariu