Greşită întrebare. Şi totuşi în ultima vreme mai multe persoane avizate s-au pronunţat pentru disponibilizarea unui oarecare număr de bugetari. Lucian Croitoru a spus 100 000. Andreea Vass explică pe larg de ce ar trebui să fie (maxim) 75 000. Dinu Patriciu spune că ar trebui să renunţăm la 4 din 5 funcţionari, adică la 600 000 de persoane, pe care să le înlocuim cu computere. Traian Băsescu a spus 300 000. Cine are dreptate?
Pe scurt, nimeni. Statul nu poate să afle cât personal să concedieze. De ce? Pentru că nu este un întreprinzător privat, aţi uitat? Doar întreprinzătorii privaţi pot calcula economic, pot compara veniturile cu cheltuielile şi profitabilitatea diverselor activităţi. Statul nu poate calcula pentru că serviciile publice nu au valoare de piaţă, iar cheltuielile sunt oricum finanţate prin impozitare. Nu avem de unde ştii dacă cumpărarea de Loganuri noi pentru Poliţie este o investiţie eficientă, pentru că nu putem compara cheltuielile cu veniturile (?). Nu avem de unde ştii dacă învăţământul are nevoie de 20 000 sau de 200 000 de profesori, pentru că educaţia nu este un serviciu asupra căruia consumatorii să se exprime în mod liber, astfel încât să îi apreciem valoarea. Nu avem de unde ştii dacă la ANAF-ul de sector trebuie să funcţioneze 10 persoane şi un calculator sau 5 persoane şi 3 calculatoare – aşa cum un fabricant de automobile ştie în ce proporţie să combine aluminiul şi oţelul în fabricarea maşinii. Statul nu ştie nimic – asta este problema insurmontabilă a alocării publice a resurselor, anume că în fond această alocare se face pe criterii… politice, adică după principiul „Dacă eşti de la partidul meu îţi dau fonduri, dacă nu, nu” sau “Să mai luăm nişte bani de la profesori fiindcă avem prea mulţi filozofi”.
Şi atunci cum rezolvăm problema? Statul este în mare pană de bani, este cert că trebuie să îşi reducă activitatea.
De fapt, drama este că prin concedierea bugetarilor nu rezolvăm nimic. Concedierea birocraţilor ar trebui să însemne debirocratizare, dar tocmai asta nu înseamnă. Nu am auzit pe nimeni care să vorbească de eliminarea structurilor guvernamentale complet inutile (cu excepţia lui Dinu Patriciu, care confirmă regula), de desfiinţarea ministerelor, de abrogarea legislaţiei împovărătoare pentru mediul de afaceri: piaţa muncii este un exemplu; de ce trebuie să aştepţi 240 de zile pentru a obţine o autorizaţie de construcţie? De ce e nevoie de 3 ani şi jumătate pentru a lichida o firmă? De ce Ministerul Sănătăţii percepe peste 30 de taxe pentru tot atâtea avize?)
Nimic din ceea ce a făcut ca birocraţia românească să fie celebră în lume nu se va schimba. Debirocratizarea trebuie să însemne liberalizare economică. Dar autorităţile nu urmăresc aşa ceva. Ele planifică reducerea birocraţiei dar fără reducerea poverii statului! În aceste condiţii, să nu ne mire dacă creşterea şomajului va fi absorbită lent de o economie care lâncezeşte. Să nu ne mire dacă vom avea greve peste greve şi manifestaţii de amploare. Acesta este efectul normal al unei măsuri fără noimă, a trimiterii în şomaj a unor oameni care nu mai înţeleg nimic (în afară de faptul că FMI-ul e de vină, bineînţeles!).
Măsurile preconizate a fi luate aduc un enorm deserviciu liberalismului economic. De fapt, nu au nimic de-a face cu această filozofie. Concedierea bugetarilor este o măsură tot atât de birocratică precum a fost angajarea lor.
sursa: logec.ro
Adauga comentariu