Analize și opinii

Cătălin Amieroaie: „De ce nu se duc refugiații afgani sau migranții musulmani în țările arabe, bogate, aflate în apropiere?”

De ce nu se duc refugiații afgani sau migranții musulmani în țările arabe, bogate, aflate în apropiere precum: Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuwait, Oman sau Turcia? Sau de ce nu sunt primiți în aceste țări?
Arabia Saudită are o populație de vreo 35 de milioane de locuitori și un teritoriu cât Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și Olanda la un loc, deci enorm, și stă și bine economic.
Țările acestea sunt toate musulmane, bașca și sunnite, la fel ca și Afganistan, deci integrarea ar fi foarte facilă, chiar naturală aș putea spune. De ce trebuie să traverseze mări și țări, mii și mii de kilometrii pentru a ajunge în Scandinavia de exemplu?
Oare nu avem de a face cu un plan bine orchestrat de islamizare a Europei?
Ba da, eu așa cred.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu