De fapt, și zidul e o capcană. O aflăm, față în față… Ne apără de dușmani, sau pe dușmani de noi. Așa e capcana. Cu două fețe. Zidul e un foarte bun simbol al Prezentului. Acoperitor, de netrecut.
Un punct de referință primit de departe, deci cunoscut parțial – știm cum am ajuns aici. Dar suntem săraci în a Deschide și Proiecta ieșiri benefice. O inerție care trădează dependența de starea precară în care doar Supraviețuim.
Au fost uitate Ambiția, Curajul de a înfrunta o Stagnare păguboasă.
Ne lipsesc Liderii autentici, cu Viziune, Credință și Curaj. Meniți și capabili să trezească populația la viață, desprindere de prezentul inert și toxic.
Se pare că s-a instalat deplin un comfort mediocru și steril la care avem acces cu toții dincolo de capabilități, valoare și contribuție. Împăcați cu soarta.
Un factor agravat derivă din starea, oarecum surprinzătoare, în care au ajuns țări și popoare încă bogate și vestite prin competitivitate, cândva un reper pentru progres, emancipare, prestigiu.
O schimbare majoră în lumea în care trăim se produce rapid, fără oprire, invadează normalitatea, practca uzuală. Ne trezim într-o capcană atotcuprinzătoare pentru nevoi, practici și asocieri de prim rang.
Teme care acaparează comunicarea publică. Cum reușesc și cum am putea scăpa?! Uneori reușim și sunt scoase din joc.
Dar fac loc altora.
Rămânem paralizați într-o inerție colectivă, tot mai izolați, în spații fragmentate, împovărate de incidente obscure, marcate de simple “fulgerări” pe un cer global, masiv înnourat, tulburând tăcerea.
Tot mai apăsătoare devine întrebarea (pentru cei care și-o pun): Unde vom ajunge?! Un viitor obscur, greu de definit, de asumat. În cazul în care mai există…
Există oare ieșiri care să inspire oameni limpezi la minte și harnici pentru a trece “pe partea luminoasă a dealului”?!
Câte capcane definesc traseul? Deci au conținut și impact pentru a da lumină sau întuneric în viața de zi cu zi. La ce nivele se poziționează capcanele? Unde se structurează? Care ar fi spațiile imunizate, curățate?
Cum revin capcanele, ca stări, inițiative, surse de pagubă? Cum sunt acelea care nu dispar niciodată? Am avea foloase, beneficii, “oportunități” ocazionate de capcane?
Cum ne definim prin capcane? Le semănăm, ne diferențiază de alții, rămânem de neuitat? În ce “locații” se parchează capcanele ca stări naturale, de necontestat, stăpâne ale locului? Câte și cât de grave sunt capcanele care acum sunt aici și de care nu știm, nu ne pasă, nu le recunoaștem?!
Cât datorăm celor pricepuți și antrenați, inițiați și responsabili care ne atrag atenția la stări înșelătoare în aria de acțiune și viețuire pe care o traversăm?
Câte capcane sunt deja menționate în CV-ul nostru? Ca atacuri, necazuri, vulnerabilități? Așa ni se pare nouă sau celor cărora le trimitem e-mailul.
Primim adesea cadouri cu niște capcane în interior, în ambalaj, în intenția completă a celor care ni le dăruiesc. Ne bucurăm?!
Muncim din greu, luptăm cu viața pentru a atinge un scop. Necesar, valoros, recunoscut. Reușim. Apoi înțelegem că era doar o capcană. Pusă cu efort și angajare chiar de noi, în grădina din spatele casei.
Observăm cum cei apropiați sau alții, din jur, sunt aproape, chiar la un pas, de o capcană dureroasă, costisitoare. “Strigăm la ei!” Se uită la noi mirați, ironic, poate chiar cu superioritate. Asta e…
P.S. Nu e asta! E alta…
Autor: Dorel Sandor
Sursa: Dorel Sandor Facebook
Rog un rezumat – ceva lamuritor.
Textul arata a lamentatie care”zice” da’ nu spune…