Nu ştiu de ce suntem noi timizi în problema felului în care vom trăi. Tot felul de oboseli istorice ne încearcă, în faţa marilor şi zguduitoarelor soluţii înnoitoare ale existenţei. În ocazii mici, parcă îndrăznim mai mult. Când, însă, e vorba de schimbarea de mentalitate, când ne-am putea bucura de îmbunătăţiri radicale, ne crispăm. Şi greşim. Vizionarii lumii şi ai ţării ne arată calea, dar noi nu vrem să o urmăm. Ne domină soluţiile vechi. Şi probabil că nici nu există şanse de înnoire, în actuala conjunctură mondială.
Pornit spre soluţii noi, care de care mai îmbietoare, Guvernul actual al României se izbeşte de neputinţa poporului său de a vedea cu limpezime viitorul. Gesturile executivului nu sunt prăpăstioase. Ele au, în formula lor, doar un pic de risc şi un pic de a manevra norocul. Această ţară n-a mai trăit reforme adevărate de decenii şi secole.
Cetăţenii înşişi au în ecuaţia lor de viaţă un anumit scepticism, o anumită neîncredere, un regret al trecutului. Cine ar putea să le spună în mod credibil că n-au nevoie nici de locuri de muncă, nici de locuinţe, nici de familii, nici de siguranţa zilei de mâine? Lor le trebuie această genială stare de nelinişte în care nimeni nu mai e sigur de nimic.
Societatea românească încearcă soluţii radicale, cum ar fi creşterea preţurilor la combustibili, obligarea pacienţilor să-şi plătească vizitele medicale, resetarea iubirii ca afacere. O critică severă se cuvine făcută şi guvernului nostru. De ce nu încearcă el cu stricnina? Nu se înţelege, în sfârşit, că-n epoca noastră grăbită nimeni nu mai are timp de ezitări, de amânări, de corcoleli? Doze bine cântărite de stricnină pot rezolva radical această problemă care zăpăceşte toate puterile statului.
Din toată încurcătura, din toată tensiunea, din toată nenorocirea, rămâne un biet domn general care anunţă vizionar ce vremuri vor veni.
La ce foloseşte această confuzie? Până când vor continua forţele oarbe să atace societatea, nelăsându-i nici şansa unei stricnine discrete? Cum, nici găşti nu se mai pot face? Păi, atunci, din ce să îşi mai recruteze armatele regulate luptătorii pe viaţă şi pe moarte, dacă le lipseşte acest imbold, această încărcătură de zi cu zi, această vocaţie mafiotă? Marile ţări din ce s-au întărit? Din răsădirea de flori prin parcurile centrale? Sau din frecventarea gherilei permanente cu vardiştii? Trăim vremuri de restrişte.
Telefonul a devenit o armă chimică, de intoxicat apa, aerul şi cariera tuturor. El salvează demnitatea omului, nemaiobligându-l să stea pe la colţuri, pe după perdele şi să strângă informaţii de la cei care-l interesează. E mare lucru că nu se mai recurge atât de frecvent la membrii familiei, la copii, la amante, la vecini, la prieteni, la colegi, ca să se afle ce gândeşte un anumit individ, căruia valoroasa tehnică recentă îi dă posibilitatea să se exprime integral.
Şi toate acestea de ce? Pentru ca statul să-şi intre şi el în rol şi să stăpânească pe toţi cei care pot înţelege eronat democraţia şi-şi pot închipui că folosirea tehnicii pentru captarea convorbirilor telefonice atentează în vreun fel la lărgimea şi puritatea democraţiei noastre auditive. Din cele mai vechi timpuri şi până azi, preşedintele a fost obligat să afle ce gândesc despre el colaboratorii şi supuşii lui. Cât sânge inutil ar fi curs dacă nu s-ar fi implementat această splendoare a tehnicii pretutindeni pe pământ.
Inspirat îşi amintea preşedintele Băsescu despre activitatea, în acest sens, a celor care-i ascultau pe cetăţeni. Dar dumnealui a ţinut să nuanţeze: una era folosirea tehnicii de ascultare în socialism, alta e, acum, în feudalism. Însă, dincolo de acest obicei în sine, se profilează o acţiune şi mai concretă, şi mai radicală: scumpirea a tot şi a toate. A învăţat bine lecţia veştilor rele, care se anulează între ele, Traian Băsescu.
Aşa a făcut şi I.V. Stalin, într-o zi când a mărit halucinant preţul la pâine şi la alte produse de uz popular. A distras atenţia de la acest preţ, conducând spre Ararat câteva mii de armeni pe care i-a asasinat. Cine să se mai gândească la preţul pâinii? Traian Băsescu conduce, din straturi superioare, opera de sărăcire a poporului român (…)
Adrian Paunescu
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu