Analize și opinii

Calin Kasper: “În timp ce mai marii Europei aşteaptă ca Rusia sa se prabuşească, de la Mocova a venit o veste care a zguduit Europa”

În timp ce mai marii Europei aşteaptă ca Rusia sa se prabuşească, de la Mocova a venit o veste care a zguduit Europa. Începând din clipa în are anunţul a fost dat publicităţii, spaţiul aerian al Rusiei este închis pentru ţările Europene care ajuta Ucraina. Adică nici un avion civil al acestor tari nu mai poate zbura deasupra Rusiei.
Panica s-a instalat urgent in toata Europa. Lufthansa, British Airways, Air France, au anulat într-o secundă zeci de zboruri, avioanele care erau în zbor au fost întoarse din drum, rutele ocolitaore cer prelungirea zborurilor cu 5, 6, sau 9 ore iar consumul de combustibil se dublează. Preţurile biletelor cresc si ele cu 200%, aeroporturile Frankfurt, Amsterdam, Paris, Roma pierd rutele importante spre Asia si Australia, în timp ce companiile chineze pot zbura nestingherite în spaţiul aerian rusesc, cu mari avantaje financiare. Vor câştiga astfel toate rutele spre Asia şi Oceania, dinspre Europa, fiindca vor oferi preţurile cele mai mici şi timpii de zbor cei mai scurţi.
Companiile de asigurări ridică şi ele preţurile, marile concerne europene care aşteptau livrări de piese de schimb din Asia trebuie să-şi oprească benzile şi toate vor trebui să renunţe la cargourile europene şi să încheie noi contracte, cu firmele chineze.
Dintr-o dată Europa, care se crede încă buricul pământului, s-a trezit la marginea lui. Şi la toată această posibliă lovitură din partea Rusiei, nu s-a aşteptat nici un dăştept de conducător din Europa. Iată că Rusia ştie să lovească puternic acolo unde doare cel mai tare, fără să folosească nici măcar un glonţ. Şi dintr-o dată, cu o măsură strategică, a distrus aeroporturile Europei, companiile aeriene europene, a lovit industria europeană şi i-a zguduit pe politicieni, pe care popoarele lor pot să-i întrebe: Măi frierilor, de ce nu v-aţi gândit şl la posibilitatea asta?
Tot ieri, am citit că banca centrală a Rusiei, dă în judecată firma care deţine sumele Rusiei în Europa şi care au fost ilegal îngheţate. De ce n-au făcut ruşii pasul acesta imediat? Pentru că acum a fost momentul optim. Rusia cere despăgubiri de aproape 200 de miliarde de dolari. O să vedem pe unde va scoate Europa căciula. Oricum, Ucraina să nu se mai aştepte că va mai primi din Europa vreun ban. Şi uite-aşa, proştii care aşteaptă cu sufletul la gură dezintegrarea Rusiei, constată cu durere că Rusia învinge NATO şi Europa pe toate planurile. Doar ucrainienii săracii, mai trebuie să înţeleagă
că au fost folosiţi de globalişti ca să lupte contra Rusiei degeaba. De fapt nu degeaba, fiindcă cu cât luptă mai mult, cu atât ţara lor va deveni mai mică, oraşele lor mai distruse, vor avea mai mulţi morţi de îngropat, suferinţele celor vii vor fi mai mari. Măcar acum ar trebui să înţeleagă cât de mult au fost manipulaţi şi cum s-au lăsat ei păcăliţi cu Maidanul şi de excrocul de Zelenski.