Analize și opinii

Călin Georgescu: “Nu se pune în discuție ieșirea României din NATO și din blocul comunitar, dar trebuie să ne cerem drepturile, să negociem. Viața nu merită trăită dacă o trăiești în genunchi în fața altora”

Candidatul independent Călin Georgescu a vorbit, într-un interviu la Realitatea Plus, despre „o mare criză existentă” în țara noastră, accentuând problemele pe care niciunul dintre cei care s-au aflat la conducerea României în ultimii 35 de ani nu a căutat să le rezolve, dimpotrivă, ele au fost lăsate să se agraveze.

„Am venit așa într-un moment cu o mare criză existenta în țară. Eu vreau să mă refer la cât costă apa în România. Știți că, dacă 2 litri de apă azi în România costă 5 lei, sau în jur, cam toate mărcile așa vând astăzi, un calcul simplu, lăsând la o parte că este mai mult decât dublu decât era acum câțiva ani, știți foarte bine că dacă ar trebui să bei 2L de apă pe zi, normal cam așa consumă un om, facem socoteală ce înseamnă pe luna – 400-500 de lei.
La o pensie cum am văzut prin țară, că am colindat foarte mult în ultima perioada, de 800 de lei, trebuie să-și plătească lumina o femeie în vârstă – lumina, apă, întreținerea… Cum poate să plătească banii ăștia?”
Noi deținem 60% din apele minerale din Europa, dar nu avem apă
„Într-un moment în care noi deținem 60% din apele minerale din Europa, noi nu avem apă… De aceea și programul meu de țară se numește «Hrană, apă, energie», însă apa este fundamentală și apa este foarte scumpă într-o țară care deține aproape tot ce este nevoie pentru apă”,  declarat Călin Georgescu.

Întrebat dacă România ar trebui să aibă o alianță cu o altă țară, candidatul independent patriot, profesionist de mare clasă, care a intrat în turul II cu globalista Elena Lasconi, a răspuns că nu se pune problema ieșirii României din structurile în care se află.”
Viața nu merită trăită dacă o trăiești în genunchi în fața altora
„Eu va spun că este suficient că suntem în aceste două cluburi, să le spunem, Uniunea Europeană și NATO, este suficient”, precizând că nu se pune în discuție ieșirea României din alianța nord-atlantică și din blocul comunitar.
Dar ce poate să fie în discuție… negocierea. O viață nu merită trăită, spunea Bălcescu, dacă o trăiești în genunchi în fața altora. Noi trebuie să negociem ce este acolo.
Este bine că suntem, perfect, dar trebuie să ne cerem drepturile. Nu suntem într-o situație fericită. Trebuie să fie demarate acțiuni și o atitudine imediată într-o zonă pe care o evaluezi cu ce poți să faci, și anume cultivarea pământului.”

Nouă ne-a fost bine ca neam când ne-am cultivat pământul
„E un timp T=0 de unde trebuie să plecăm cu toții. Nouă ne-a fost bine ca neam când ne-am cultivat pământul. Se importă sare din Ucraina, iar România are rezerve de sare pentru 500 de ani pentru întreagă lume. Se importă 20 de tone de aluat congelat, ceea ce este o tragedie nu numai pentru economia țării, ci și pentru agricultori și pentru sănătatea poporului”, a arătat el.
„Am spus că este o chemare la toată lumea, inclusiv la clasa politică, nu mai contează ce a fost, cine a luat, cum, de ce a luat, e un timp T=0 de unde trebuie să plecăm cu toții. Nu mai contează ce a fost, contează ce facem acum. Un președinte nu stă la catedră searbăd, la catedra țării, fără să spună nimic, ci face ca orice copil din țară asta să fie respectat, nu umilit”, a subliniat Călin Georgescu.