Ca să ne dăm seama cât de patrioți sunt conducătorii care conduc țara noastră.
Austria și Norvegia negociază gazele din România. Austria renunță la participația pe care o are prin OMV, la Petrom. Pe care a luat-o pe doi bani, pe vremea lui Adrian Năstase. Condiție, una dintre multele, pentru a intra în UE. Norvegia se pregătește să o ia și se obligă să livreze Austriei 75% din necesarul de gaz.
Vasăzică, două țări discută despre România, de față cu România, ca și când ea n-ar fi acolo. Este vorba de gazul din Marea Neagră care, în felul ăsta, aflăm și noi unde ajunge. Va ajunge în Austria, moștenitoarea Imperiului Austo-Ungar, care a luat atâtea lucruri din România, începând cu sare și terminând acum cu petrol și gaz,
În toată povestea asta, nu se discută despre preț, deoarece miza este funcționarea economiei austriece. Altfel spus, la noi s-au închis fabricile de îngrășăminte și agricultorii nu mai au îngrășăminte produse intern, iar în Austria aceste fabrici vor funcționa din plin pentru că vor avea gaz. Gaz care s-ar fi dus la fabricile românești de îngrășăminte.
Tot la capitolul ăsta, nu s-a auzit nicio discuție despre facturile românilor. Despre felul în care gazul din Marea Neagră va reduce costul vieții în România. De ce i-ar interesa pe norvegieni sau austrieci, dacă nu-i interesează pe politicienii români? Ei sunt spectatori.
„Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, Să vrem noi sânge, nu… gaz!” Roata istoriei nu stă pe loc.
Autor: David Angelo
Adauga comentariu