Președintele României e din ce în ce mai previzibil. Știm cu exactitate care este momentul predilect pentru declanșarea unui nou atac împotriva Guvernului. A Guvernului care nu este al său. În același timp, el devine inevitabil un personaj politic din ce în ce mai cunoscut în Europa și în lume, pe măsură ce se apropie momentul în care România urmeză să preia președinția rotativă a comunității continentului.
De aceea, aprecierile negative pe care le face la adresa Executivului de la București și majorității parlamentare sunt de o gravitate excepțională. Iohannis pleacă din țară pentru ca, de la distanță, să-și arunce buzduganul spre București.
Domnul președinte Klaus Iohannis, în ultimul său atac lansat în dimineața zilei de joi, 18 octombrie, afirmă că România este o țară foarte coruptă. Iar lupta împotriva corupției este amenințată de propriul Guvern. Care Guvern încearcă să confiște Direcția Națională Anticorupție prin legi care blochează cercetările penale și printr-o nominalizare la conducerea instituției pe care o va respinge.
Din câte știu, Klaus Iohannis este singurul șef de stat din lume, care arată cu degetul acuzator către țara sa, către Guvernul acestei țări și către cea mai democratică dintre puterile statului, puterea legislativă. O face constant din străinătate, astfel încât acuzațiile sale să circule pe întreg mapamondul.
Nu l-am auzit niciodată, cu o singură excepție, imediat după preluarea mandatului, referindu-se la libertăți democratice. La drepturile și libertățile fundamentale ale omului. La derapajele atât de frecvente de care s-au făcut vinovați unii procurori. Și absolut nicodată Klaus Iohannis nu a scos o vorbă despre modul în care principalul serviciul secret al României s-a insinuat în toate celelalte instituții ale statului, substituindu-se acestora, preluând atribuții care nu îi aparțin legal și construind, treptat și temeinic, structurile unei puteri paralele puterii legitime a statului. Modul în care Klaus Iohannis ignoră asemenea realități ne poate duce cu gândul la faptul că el însuși s-ar putea să fie un produs al acestui sistem, pe care astăzi încearcă să-l apere cu dinții, asumându-și chiar riscul de a calomnia din străinătate statul pe care, formal, îl reprezintă.
Cred că, dintr-un punct de vedere cel puțin, președintele Klaus Iohannis a trecut lina roșie. Prin funcția pe care o are, așa cum prevede Constituția, el este garantul Legii Fundamentale. Și, fiind garantul Legii Fundamnetale, este implicit garantul întregii legislații. Un președinte al unui stat trebuie să fie ultima persoană care se ridică împotriva legislației. Dacă președintele unui stat spune că o lege sau alta este proastă, inevitabil el le dă cetățenilor un semnal la nesupunere. De ce ar mai respecta cetățenii un act normativ, dacă însuși președintele țării spune că acel act normativ este greșit? De ce ar mai aplica respectivele norme procurorii și judecătorii?
Mă întreabă avocatul diavolului ce ar trebui să facă președintele unui stat atunci când Parlamentul sau Guvernul scot totuși o lege greșită. Ar trebui să tragă aer în piept, să tacă, să se gândească bine, să-i asculte pe consilierii săi, dacă îi are, iar apoi, în măsura în care se bucură de o minimă autoritate, să încerce să discute pe rând, fără tam-tam, cu decidenții politici, pentru a găsi o soluție. În niciun caz însă, un președinte nu are dreptul să arunce cu buzduganul din străinătate în autoritățile propriului stat și să îndemne cetățenii la nesupunere civică.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu blog
Adauga comentariu