Analize și opinii

Buturuga Anghel: Problema cu „ideologia de gen”

Ce are Biserica cu diversitatea, incluziunea și orientarea sexuală? De ce ar fi o problemă că „ideologia de gen” ar fi predată în școli?
Pentru „noi” răspunsurile sunt clare, dar hai să presupunem că există și o parte a liberalilor care ar fi dispuși la discuție critică, care ar conștientiza, poate, ce este în neregulă cu „ideologia de gen”.
Mai întâi, eu unul nu sunt foarte convins de formula „ideologia de gen”. Este vagă, deși înțeleg la ce se referă cei care o folosesc. Formula acoperă de fapt un conglomerat de doctrine, idei, ideologii pe care le-aș numi mai degrabă radicale din spectrul progresismului cultural. Ceea ce le distinge, în opinia mea, nu este „genul”, ci radicalismul, care se regăsește atât în premisele filosofice, cât și în praxisul politic.
Spre exemplu, nu orice feminism, liberalism și până și nu orice progresism, chiar și gay, aderă la ideea că genul este exclusiv un construct social, că ține de un registru exclusiv subiectiv și total ne-biologic. Nu orice adept al stângii culturale sau al liberalismului progresist acceptă că definiția femeii și a bărbatului ține de un sentiment subiectiv. Și nu orice liberal sau stângist este gata să susțină showuri cu drag queens în școli, politici de „afirmare” a identităților trans prin operații și tratamente chimice aplicate minorilor și toalete la comun pentru fetițe și bărbățoi care se pretind Scufița Roșie.
Toate aceste exemple sunt extreme ale conglomeratului liberal-progresist preocupat până la obsesie de politici identitare și culturale.
Ele au fost numite „ideologie de gen” poate și pentru că multe din aceste idei radicale au fost promovate sub umbrela protectoare tematicii de gen (Convenția de la Istanbul, spre exemplu). Dar nu se rezumă și nu se revendică neapărat din problematica „genului”. Sunt recognoscibile nu doar prin pozițiile extreme amintite mai sus, ci și prin anumite „buzzwords”, printre care se regăsesc și celebrele „diversitate”, „incluziune” și „orientare sexuală”.
Să explicăm ca pentru neștiutori. Problema cu „diversitatea” nu este că ar trebui ca elevii să fie conștienți că în România e, de pildă, diversitate etnică, religioasă, culturală. Că există o diversitate de comunități în țară, în Europa etc. Evident, nu această diversitate e în chestiune, ci anume acel concept din familia ideologică a progresismului cultural radical, care folosește „diversitatea” exclusiv pentru afirmarea, aderarea la și politizarea unor identități „de gen” și sexuale. În realitate, a unor practici sexuale transformate în identități politice. În același mod, „inclusivitate” nu se referă la a fi inclusiv față de bătrânii uitați din satele româniei, sau la includerea minorităților etnice marginale, ci exclusiv la includerea – deci recunoașterea, afirmarea și centrarea pe aceste identități create politic.
Dincolo de faptul că pentru un conservator aceste extreme sunt o gravă denaturare a naturii umane, ele pur și simplu nu întrunesc consens social. Ceea ce spun aici e un fapt. „Valorile” radicale ale „diversității” nu întrunesc adeziune, ci polarizează, separă, creează conflict. Tocmai pentru că sunt …radicale. Or fi ele trecute în tot felul de hârțogării pompoase, dar nu sunt acceptate, ba dimpotrivă, stârnesc vii opoziții, în multe straturi sociale. Ele nu sunt asemenea valorilor clasice democratice și liberale, asupra cărora consensul este limpede.
Așadar, ele nu au ce căuta în școli pentru că sunt radicale, extreme, nu întrunesc consens și creează conflict? Și pentru asta, dar mai degrabă pentru următorul aspect. Aceste valori, așa cum sunt folosite acum, nici măcar nu sunt prezentate ca atare: ca o agendă politică identificabilă, cu nume, prenume, adresă (vorba vine). Așa cum învățăm la școală că social-democrația are anumite valori specifice, dreapta are anumite preferințe, așa ar putea fi prezentate și opțiunile progresismului cultural radical. Dar nu, ele nu sunt prezentate și asumate ca atare, ci ele sunt insinuate, sunt prezentate elevilor sub aparența obiectivității, ca și cum ar face parte dintr-un consens îndătinat. Ceea ce este un fals. O problemă mai gravă decât prezentarea „ideologiei de gen” în școli este că aceasta este transmisă ca și cum ar fi unicul adevăr acceptat și acceptabil la nivel social. Se procedează, cu alte cuvinte, la „naturalizarea” și „normalizarea” unor idei radicale, pentru legitimarea unor practici extreme.

Autor: Buturuga Anghel