Întâlnești destul de des obraze subțiri de oameni deștepți din lumea bună care „se râd” de nostalgicii vremurilor dinainte de 89 și de naționaliștii suveraniști (sau ce etichetează ei cu denumirea asta). Circulă poze cu magazine goale din ultimii ani de comunism românesc și mesaje de gen: „uite cât de bine ne era înainte” (uneori cu varianta „uite cât de bine ne era când era suverani și cu rușii”). Când unul din acești sicofanți descoperă un spital construit din fonduri europene, nu ratează ocazia să ne transmită ceva de genul: „uite domle ce ne exploatează UE, construim spitale cu banii europeni”.
Atâta pot și ei, ce să le ceri mai mult?
E adevărat însă că nu-ți trebuie doctorat la Sorbona să înțelegi despre ce e vorba, de fapt, și să poți discuta cu sens, rațional, despre statutul de țară periferică, despre colonialism și neocolonialism, despre dezvoltare și stagnare.
Nu poți să demonstrezi că nu te afectează statutul de țară periferică și unele tipare specifice neocolonialismului pe baza faptului că PIB-ul tău e mai mare ca înainte de 89, adică e mai mare ca acum mai bine de 30 de ani. Și nu are nicio relevanță că poți construi spitale din fondurile europene, dacă nu mai ai medici (iar ei pleacă din ce motiv? Că o ducem bine ca țară?).
De ce?
Pentru că aceste comparații au validitate foarte relativă. În primul rând, există o anumită creștere inerțială a PIB-ului care s-ar fi întâmplat în orice scenariu. Și în Serbia, țară vecină care are același număr de km de autostradă ca România, deși e mult mai mică, PIB-ul a crescut, în ciuda nenorocirilor prin care a trecut și a faptului că nu e membră UE și nici nu pare că ar deveni. Croația era o țară care arăta bine și a intrat în UE foarte târziu. Sigur, nu este un argument că ne-ar fi fost mai bine în afara UE, nu asta spun, ci doar că a flutura creșterea PIB-ului nu e deloc suficient ca să „demonstrezi” că trăim în cea mai bună din lumile posibile nouă.
În al doilea rând, comparația între „acum” și „atunci” arată cu totul altfel dacă mărești unghiul de focalizare. Statistic vorbind, comunismul performează superior față de perioada dinainte de al doilea război mondial. Educația a devenit un bun accesibil tuturor, ceea ce a permis multora care n-ar fi avut bani de învățământ superior să aibă educație, infrastructura s-a consolidat, aveam industrie care a fost, în ciuda miturilor și pe unele domenii, competitivă (să ne gândim măcar la extragerea și prelucrarea de carburanți, industrie care ne-a și costat șpaga dată să intrăm în UE), servicii la care avea acces tot românul mediu (vacanțele la stațiuni și la mare pentru românul mediu în comunism s-au inventat) și tot așa. Și sunt convins, deși n-am verificat, că PIB-ul pe timpul comunismului a fost superior decât cel dinaintea războiului, în ciuda pierderilor teritoriale.
Asta demonstrează că era comunismul mai bun? Nicidecum. Dar tocmai asta e ideea. Modernizarea adusă de comunism a venit cu niște costuri, dezvoltarea urbană s-a făcut într-un anumit fel, și toate cu prețul represiunii politice, iar apoi al regimului cultului personalității.
Ca să ai o idee mai nuanțată despre ce s-a petrecut cu noi în ultimele decenii, nu te uiți doar la date simpliste despre PIB sau la faptul că ai niște spitale ridicate cu fonduri europene. Te uiți la cum e configurată economia noastră, cât anume este durabil din ceea ce se investește, ce fel de infrastructură avem, care e statutul nostru în piața europeană și în UE în general… Și te uiți și discuți și costurile. Care sunt uriașe. Ca să devenim atractivi pentru „investiții străine”, am practicat deliberat politica „forței de muncă ieftină”, ceea ce a dus la o emigrare de proporții fără precedent, mai ales după intrarea în UE. Satele sunt practic depopulate. În curând nu o să mai avem medici, dar nici meșteșugari profesioniști – electroniști, instalatori, constructori etc. Și nu vor putea fi înlocuiți cu nepalezi. Emigrația nu afectează doar economia, ea este o traumă socială. Ai privatizat aproape tot ce aveai, capitalul românesc e sublim, dar infim, țara ți s-a golit de oameni și tu te miri că lumea are o nostalgie pe care o proiectează în trecut sau a început să fie receptivă la discursuri suveraniste și naționaliste.
Cu atât mai dezgustător este atunci când aceste aere de superioritate ușuratice vin din partea unora care aveau în fișa postului, plătită de românii ăștia nerecunoscători pe binefacerile euro-atlantice, să prevadă asemenea fenomene, să le preîntâmpine, măcar din motivul că la un moment dat și ei vor avea nevoie de medic și nu vor găsi dacă stau la țară, și să negocieze un statut mai bun pentru țară. Nu să aplaude și să susțină bețivani și curve troglodite care nu știau cum să îndemne proprii cetățeni să plece din țară.
Da, stăm rău azi. Mâine va fi și mai rău. Eu nu am supărări atât de mari pe UE, însă, mecanism orb, impersonal, birocratic și imperial. Ne este rău pentru că cei care au fost sus, în frunte, ne-au trădat. Și-au trădat concetățenii și țara, și au vândut viitorul nostru comun pentru confortul lor personal.
Autor: Buturuga Anghel
Adauga comentariu