Analize și opinii

Bugetarii, cheia funcționării bune a întregii societăți

Gândiți-vă la bugetari ca la cei care vă educă copiii, ca la cei care vă vindecă atunci când sunteți bolnavi, ca la cei care vă colectează banii pentru pensii dar și ca la cei care vă enervează la ghișee, vă organizează prost țara, economia, viața. Au meritele lor și vina lor în ceea ce noi toți suntem astăzi așa că le dedic această postare, acum când salariile lor au revenit la nivelul din 2010.

Vă atașez și studiul făcut de Consiliul Fiscal, ca să putem comenta cu toții documentați.

România nu are un număr mare de bugetari așa cum cred cei mai mulți dintre angajații la privat, și nici nu ar avea cum să aibă având în vedere faptul că prin spitale bate vântul, o parte a școlilor sătești s-au închis iar numărul polițiștilor și al militarilor s-a redus în ultimii ani. Potrivit unor calcule făcute de Consiliul Fiscal sunt 60 de bugetari la mia de locuitori, iar dacă îi mai luăm în calcul și pe angajații companiilor de stat care devin și ei bugetari dacă firma merge pe pierdere și primește bani de la buget, sunt 80 de angajați la stat la mia de locuitori. Este una dintrele puținele statistici în care ne putem compara cu nemții.

Problema noastră este însă că din mia de locuitori, doar 150 muncesc la privat. Acum dacă stai să numeri câți angajați la stat sunt plătiți din taxele unui angajat la privat o să constați că raportul este dublu față de Germania și că este oricum printre cele mai mari din Europa.

Cum ar veni, noi în România avem o problemă dublă în privința bugetarilor – pe de o parte avem mai puțini decât am avea nevoie (ceea ce poate fi una din cauzele proastei funcționări a unora dintre instituțiile de stat), iar pe de alta, nu ne permitem să-i plătim nici pe cei care îi avem, le tăiem salariile, le aplicăm toate ideile trăsnite ale FMI, iar apoi ne mirăm că au rămas la stat cei mai slab pregătiți dintre ei, căci cei mai buni au fugit la privat sau în Occident.

Mă bucur pentru cei cărora le-au crescut salariile în 2012 dar rămân la părerea că niciodată acest sistem nu va funcționa eficient. Nu cred că în soluții centraliste, nu cred în salarii egale, egal tăiate sau egal majorate ci cred că fiecare dintre ei trebuie să câștige atât cât merită. Salariile bugetarilor trebuie finanțate și stabilite de fiecare comunitate în parte, fiecare după utilitatea și responsabilitatea lui, după valoarea pe care o aduce societății și cetățeanului în slujba căruia trebuie adus și bugetarul.

Moise Guran

sursa: biziday.ro