A fost odată, nu demult, o vreme când nu existau super- sau hypermarket-uri. Fără fructe exotice, fără zeci de feluri de lactate, mezeluri, deserturi. Fără lapte vegetal, fără produse gluten free, sugar free, fat free. Fără etichete cu E-uri, carbohidraţi, grăsimi şi calorii. Fără cărucioare pline până la refuz, fără pretenţii, fără fiţe.
Tot ce aveam era rodul muncii de peste vară și toamnă a ţăranilor noştri – cartofi, fasole uscată, ceapă, varză la butoi, carne afumată, borcane cu carne în untură, zacuscă în borcan – la care munceam, împreună cu tata, ore în şir. Gemul era în sarcina bunicilor materni, iar zacusca în sarcina noastră – monopolizam bucătăria şi pregăteam, cu grijă, legumele pentru zacusca pe care o găteam în oale imense, gen cazan, ca să ne ajungă pentru toată iarna. Nu iroseam nimic, foloseam fiecare bucăţică de zarzavat pentru că apreciam truda ţăranilor de la care cumpăram marfa. În cămara care mirosea a mere, fum de slănină şi usturoi, depozitam borcanele de zacuscă, murături şi gem/dulceaţă. Mesele erau simple, dar curate – bio, cum s-ar spune astăzi –, iar fiecare înghiţitură de mâncare avea gustul muncii cinstite. Erau ierni şi vremuri grele, din toate punctele de vedere, dar fără risipă de hrană, pline de gust și de bucuria de a avea, cât şi ce se putea, dar împreună.
Autor: Bogdana Simionescu
Vinul si tuica curate.