Analize și opinii

Bogdan Alexandru Duca: „O cultură vie, chiar dacă are o ”piață” mică generează creatori”

Impresionant este numărul foarte mare de librării și anticariate din centrul Belgradului.
8 librării pe principalul bulevard pietonal al orașului, din care două cu nu mai puțin de trei niveluri.
Iar pe celelalte străzi, cel puțin din zona ”bătută” de mine, aproape dificil să dai de o stradă mai răsărită care să nu aibă și o librărie.
Plus anticariate și vânzători de cărți pe stradă.
De asemenea, traduceri foarte multe. Am văzut Tolkien cu titluri care nu au fost traduse în limba română.
Ce vrea să spună asta?
Piața de carte se supune regulilor dure ale pieței: există cumpărători, există piață de carte.
Nu există? Și piața de carte este slabă.
Or numărul mare de librării și lista lungă de titluri publicate (și, mai ales, traduse) indică, după regulile pieței, o viață culturală intensă.
Poporul sârb citește.
Și acesta este secretul pentru care o țară mică (când era Iugoslavia, toată, era cât România) este o prezență importantă pe piața culturală mondială.
Ivo Andric, Milorad Pavic, Emir Kusturica, Goran Bregovic, Marina Abramovic, sunt nume de care te ”ciocnești” în lumea culturală bună a Vestului, intrând deja în domeniul culturii universale.
România, unde populația nu citește (sau când citește, citește prost- uitați-vă cum borhotul ”motivațional” este dominant în toate librăriile românești), unde nu există realmente dezbatere culturală pentru că lumea culturală este prea mică și prea sectarizată ca să genereze dezbateri creatoare, nu are cum să devină relevantă pentru cultura mare.
Ca român devii relevant dacă pleci din țară. În România nu s-a putut ce s-a putut în Serbia: să rămâi acasă și să devii relevant pentru cultura universală.
Ivo Andric a putut rămâne acasă și să câștige Nobelul pentru literatură. Cioran a trebuit să plece ca să ia act Europa de creierul și talentul său.
Milorad Pavic a rămas acasă și a ”rupt gura târgului” peste tot, fiind încă printre cei mai populari autori din America Latină. Era să ia și el Nobelul pentru literatură.
În schimb, Eugen Ionescu a trebuit să devină parizian și Ionesco, ca să conteze.
De Emir Kusturica știu și japonezii deși el locuiește în Drvengrad.
Ce să mai vorbim de Bregovic?
Secretul?
O cultură vie, chiar dacă are o ”piață” mică (nici 7 milioane de sârbi, vreo 20 de milioane de ex-iugoslavi) generează creatori.
Creatorii nu apar din penetrarea naturii de către neant, ci în medii care să stimuleze prin lecturi, dezbateri, concurență, public educat, creația.
Și de asta în România ne mulțumim cu puțin și când vine vorba de artă postmodernă.
Pentru că un public anemic, mai degrabă snob decât educat, nu va stimula niciodată ceva mai mult. Iar artistul, dacă vede că merge și așa….
Așa că vă invit să comparați singuri street-art-ul belgrădean cu mâzgălelile bucureștene sau din alte orașe românești.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • sarbii au alta structura, mult mai patrioti… la noi in schimb e multa frustrare, poate ca suntem prea idealisti ?

  • De la Wikipedia, enciclopedia liberă citire:
    „R. Daneel Olivaw este un robot ficţional creat de Isaac Asimov. Iniţiala “R” din numele său provine de la “robot”. Acesta apare în următoarele cărţi scrise de Asimov: Seria Fundaţia, având o prezenţă importantă şi în Cavernele de oţel, Soarele gol, Roboţii de pe Aurora, Roboţii şi Imperiul, Preludiul Fundaţiei şi Fundaţia şi Pământul. Acesta apare de asemenea în toate cărţile trilogiei celei de-a a doua Fundaţie.
    …………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
    Isaac Asimov precizează că motivul pentru care Daneel apare aşa de des în cărţile sale este pentru ca cititori şi editorii lui îl rugau să facă asta.”
    Apariția aici …. Fără comentarii.

  • La un moment dat, sârbii și Marea Neagra erau singurii prieteni ai României. După unul emil c. , a mai rămas doar Marea . Acum Marea este Exxon,OMV&comp…Sârbii îl prețuiau pe Nichita mai mult decât noi .