La 1848, francezii ardeau tronul regal, după lupte aprinse de stradă.
În același timp, la Iași Revoluția de la 1848 a fost o întâlnire a revoluționarilor la un hotel, unde la o cafea au redactat o petiție către domnitor. Domnitorul a respins-o, i-a arestat, și…s-a terminat revoluția moldavă.
La București a fost mai vijelios. O adunare țărănească la Islaz, unde țăranii nu au înțeles ce bălmăjeau boierii ăia îmbrăcați ca niște nemți, dar dacă “se dă pământ”, era de bine.
Apoi l-au conjurat pe domnitor să treacă de partea revoluției. Domnitorul se temea de turci, ruși și austrieci, așa că mai întâi i-a arestat pe revoluționari, care au fost însă eliberați de soțiile lor care ridicaseră mahalalele.
Apoi domnul a fugit.
Revoluționarii, ca să nu supere pe nimeni, au făcut un guvern revoluționar cu cel mai reactionar om din Valahia ca premier: mitropolitul Neofit.
Apoi au venit turcii și, în ciuda eroismului autentic al pompierilor din Dealul Spirii, s-a terminat și revoluția valahă.
În Transilvania, revoluția a fost…contrarevoluție. Asta pentru că Avram Iancu a înțeles ce periculos e naționalismul revoluționarilor unguri.
Așa că a trecut de partea Vienei și i-a bătut pe unguri de nu s-au văzut.
În concluzie: noi nu suntem un popor de revoluționari. Ceea ce e bine. Noi suntem un popor de politicieni.
De asta să nu vă mire, nici să nu vă întristeze că nu ne spargem capetele pe străzi ca franțujii sau alții. Nu e felul nostru.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu