A treia ca mărime şi totodată una dintre cele mai vechi şi respectabile bănci centrale din lume, Banca Angliei a decis zilele trecute să fixeze rata dobânzii cheie în funcţie de rata somajului. Atât timp cât şomajul nu scade, nu va creşte nici dobânda băncii centrale, a decis noul şef al instituţiei. Mark Carney, cetăţean canadian şi fost şef al Băncii Centrale a Canadei, astăzi noul şef al Băncii Angliei, a decis în mod oficial să schimbe politica monetară a băncii centrale a Marii Britanii. Conform acestei noi politicii monetare, banca centrală a Angliei va ţine dobânda cheie la un minim de 0.5% până când rata şomajului de astăzi de aprox. 7.8% în Regatul Unit va scădea sub pragul de 7%. Precum a transmis Banca Angliei într-un comunicat de presă la mijlocul săptămânii trecute, dobânda cheie va rămâne la un minim istoric atât timp cât rata şomajului va depăşi 6.5%. Domnul Carney aplica o politică monetară de succes în Canada, dar şi în SUA, se dovedeşte tot mai evident a fi soluţia pentru relansarea economiei. Deoarece analiştii aşteaptă ca şomajul să scadă în cursul anului 2016, ne putem aştepta în următorii ani din partea Băncii Angliei la o politică monetară expansivă după modelul Băncii Centrale a Americii. În pofida acestei politici monetare curajoase, analiştii nu aşteaptă în următorii ani şi o creştere a inflaţiei.
A conecta rata dobânzii la rata şomajului este un pas desigur lăudabil, însă nu lipsit de controverse în lumea experţilor, precum ar fi cei din rândurile conducerii Băncii Naţionale a României. A combate şomajul prin instrumente monetare este la Bucureşti inacceptabil. A concentra toate forţele economice, inclusiv pe cele ale băncii centrale, într-o politică axată pe creşterea economică este la Londra şi Washington răspunsul firesc la provocările celei mai adânci crize din ultimii şaptezeci de ani. În timp ce banca centrală a Angliei a preluat şi o răspundere socială prin definirea politicii monetare, admiţând indirect ca obiectiv creşterea nivelului de trai al omului de rând, politica monetară a BNR are ca obiectiv profiturile şi protecţia băncilor comerciale. Clauzele abuzive din contractele semnate de români cu băncile comerciale nu cad sub incidenţa controlului BNR în sfera sa de influenţă, în care a permis băncilor străine în Romania un Eldorado unic în Europa, ci sunt, după vorbele cinice ale domnului Isărescu, o problemă a semnăturii debitorului. Cu alte cuvinte, debitorul, deci omul care a împrumutat bani, este singur vinovat dacă nu a citit bine contractele de împrumut.
Spre deosebire de domnul Mark Carney, guvernatorul Majestăţii Sale, domnul Adrian Vasilescu face propuneri pentru relansarea creditării private mult mai subtile: “Băncile ar trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare şi să plătească un personal specializat plecând de la psihologi, filosofi, sociologi, oameni care să vină în grupurile de analiză ale băncilor şi să asigure momentul de relansare a creditării”. Deci relansarea economiei şi crearea de locuri noi de muncă nu se realizează prin dobânzi mici, ci prin sociologi. Foarte adevărat, că experţii sunt şi fideli breslei, dat fiind faptul că domnul Mark Carney este un economist de talie mondială cu un doctorat la Oxford şi Adrian Vasilescu un jurnalist de Bucureşti cu experinţă publicistică la sectia ideologică a ziarului „Scânteia”, în anii de glorie comunistă.
Foarte adevărat este că România trece printr-o perioadă nesfârşită de tranziţie în care înşişi decidenţii sunt supuşi unor contorsiuni greu de desluşit. Precum Banca Angliei a trecut de la o politică monetară fixată doar pe stabilitatea preţurilor în era doamnei Thatcher la o politică monetară expansivă în zilele noastre, îşi schimbă şi oamenii de la conducerea BNR părerile. De la laude aduse de tânărul Mugur Isărescu publicate în „Scânteia” în anii optzecii la adresa tovarăşului Nicolae Ceauşescu pentru rambursarea creditelor la regretele târzii ale consilierului său Adrian Vasilescu. Acesta a declarat recent că “Ceauşescu a făcut o mare prostie când a decis să plătească datoriile României” pentru că după aceea “nimeni nu mai voia să ne împrumute”. Ce să mai credem despre acest schimb de paradigmă şi cum rămâne cu relansarea economiei? Banca Angliei combate şomajul iar Banca Naţională a României ne recomandă leacurile băbeşti ale filozofilor. Ridicarea ştachetei la capitolul maturitate în decizii economice a cetăţenilor mai presus decât metamorfoza în ştiinţă a decidenţilor de la BNR – de la laude la adresa lui Ceauşescu la ode la adresa băncilor comerciale – mă îndeamnă să pun întrebarea, ce mai justifică adjectivul „naţională” în denumirea BNR.
Radu Golban – cotidianul.ro
Adauga comentariu