Analize și opinii

Birchall, pusă în genunchi de MI6!

”Iohannis, filat de MI6” titram  pe 5 ianuarie, dezvăluind o operațiune fără precedent a structurilor contrainformative românești implicate din umbra anchetei DIICOT ”Ayahuasca” în ”extragerea” ofițerului britanic de spionaj, ”șamanul” Thomas Ivor Mowbray Lishmann. Dar ceea ce a uimit cel mai mult nu a fost  în niciun caz povestea oricum halucinantă a dosarului ”traficantului de droguri” Gelu Oltean, nimeni altul decât fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne. Și nici implicarea atâtor nume grele din sistem în ”Lotul de la Stoenești – Răcari”, în frunte cu chiar prim-adjunctul SPP, generalul Gabriel Crețu.



Cât faptul că, după trei decenii de ”anchilozare” în ”poziția ghiocelului”, structurile contrainformative românești declanșau și duceau la bun sfârșit o spectaculoasă operațiune de stopare a unei rețele de spionaj la cel mai înalt nivel. Și chiar suspectată că ar fi penetrat grav însuși ”dispozitivul zero” de la Palatul Cotroceni! Mai ales că era vorba de un ”serviciu partener” precum MI6. Mai mult  decât atât, fiind vorba chiar de noul ”superviser” al sistemului românesc de siguranță națională după ce, așa cum dezvăluiam încă din 23 octombrie 2017, ”SUA predau România MI6”!

Numai că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, serviciile românești nu doar că au    dat înapoi după cazul Lishmann și ”descâlcirea” ițelor informative care ajungeau deja până în inima Administrației Prezidențiale, dar tocmai ce ar fi bifat un nou succes. Iar alerta ar fi fost dată după ce oamenii președintelui au purces la verificarea ”legendării” Anei Birchall drept ”aleasa SUA”, în contextul loviturii de imagine care ar fi trebuit dată prin păstrarea fostului ministru al Justiției și în Cabinetul Orban, după preluarea guvernării de către liberali. Ca să nu mai vorbim de necesitatea unei asemenea ”perii informative” la cel mai înalt nivel după declanșarea ”viguroasei” campanii de lobby pentru eventuala trimitere a aceleiași Ana Birchall drept ambasador la Washington, în locul lui George Maior. Numai că, surpriză, sprijinul de care Birchall părea a se bucura din partea americană era strict unul pe persoană fizică. Și care deja trezise suspiciunea ”Agenției”, ceea ce a și dus de altfel, în cele din urmă, la retragerea fără precedent în diplomația americană a ”protectorului lui Birchall”, ambasadorul  SUA la Bruxelles, Gordon Sondland. Însă ”îngenuncherea” carierei politice a ambițoasei Ana Birchall nu s-ar datora, culmea, relației acesteia cu Gordon Sondland și nici măcar ”protecției excesive” de care s-a bucurat la un moment dat din partea procurorului general al SUA, William Barr. Cu toate că un simplu telefon al acestuia a fost de ajuns ca să o bage în fibrilații pe timorata Viorica Dăncilă, fostul premier numind-o astfel la Justiție, fără ca oamenii săi de încredere să mai verifice întreaga poveste.

Însă ”cazul Birchall” a trecut la ”last level” operativ  după ”lovitura” din 29 septembrie anul trecut, cea despre ”Cine este adevăratul soț al Anei Birchall”! Iar după ce structurile contrainformative au verificat ”zona gri” a sistemului în care se învârte de atâta vreme britanicul Martyn Birchall s-a trecut la închiderea ”cu mantă” a unui potențial nou ”cap de pod” al ”beneficiarului final” în România. Pe care se pare că serviciul britanic îl putea folosi, ca și în cazul Lishmann, fără cunoștința agenției ”omoloage” americane! Asta ca să nu mai vorbim și de alți parteneri strategici… Astfel că se explică de-abia acum și ”trezirea din amorțeală” a structurilor contrainformative românești care, totuși, nu ar fi putut opera la un astfel de nivel înalt fără ”OK”-ul de peste Ocean…

Dăncilă a înghițit-o! Iohannis a scăpat!

S-a instalat panica la Cancelaria Vioricăi Dăncilă imediat după ce secretarul pentru Justiție și totodată procurorul general al Americii a anunțat telefonic că ar prefera ca în timpul vizitei pe care urma să o facă la București în cadrul reuniunii ministeriale Statele Unite – Uniunea Europeană să fie întîmpinat de Ana Birchall. Din postura de ministru al Justiției! Astfel că fostul premier s-a conformat fără să crâcnească și Anna Birchall a beneficiat apoi din plin de această ”legendare” ca și ”aleasa SUA”, inclusiv atunci când a tocat mărunt chiar guvernul din care făcea parte. Și când spera că va rămâne pe post și după instalarea ”guvernului meu”, Palatul Cotroceni fiind ”intoxicat” cu varianta de lucru că și Bruxelles-ul ar insista pentru această nominalizare surprinzătoare, prin chiar glasul ambasadorului SUA pe lângă Uniunea Europeană, Gordon Sondland.

”Iohannis, filat de MI6” titram  pe 5 ianuarie, dezvăluind o operațiune fără precedent a structurilor contrainformative românești implicate din umbra anchetei DIICOT ”Ayahuasca” în ”extragerea” ofițerului britanic de spionaj, ”șamanul” Thomas Ivor Mowbray Lishmann. Dar ceea ce a uimit cel mai mult nu a fost  în niciun caz povestea oricum halucinantă a dosarului ”traficantului de droguri” Gelu Oltean, nimeni altul decât fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne. Și nici implicarea atâtor nume grele din sistem în ”Lotul de la Stoenești – Răcari”, în frunte cu chiar prim-adjunctul SPP, generalul Gabriel Crețu. Cât faptul că, după trei decenii de ”anchilozare” în ”poziția ghiocelului”, structurile contrainformative românești declanșau și duceau la bun sfârșit o spectaculoasă operațiune de stopare a unei rețele de spionaj la cel mai înalt nivel. Și chiar suspectată că ar fi penetrat grav însuși ”dispozitivul zero” de la Palatul Cotroceni! Mai ales că era vorba de un ”serviciu partener” precum MI6. Mai mult  decât atât, fiind vorba chiar de noul ”superviser” al sistemului românesc de siguranță națională după ce, așa cum dezvăluiam încă din 23 octombrie 2017, ”SUA predau România MI6”!

cap site ana birchall Birchall, pusă în genunchi de MI6!Numai că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, serviciile românești nu doar că au    dat înapoi după cazul Lishmann și ”descâlcirea” ițelor informative care ajungeau deja până în inima Administrației Prezidențiale, dar tocmai ce ar fi bifat un nou succes. Iar alerta ar fi fost dată după ce oamenii președintelui au purces la verificarea ”legendării” Anei Birchall drept ”aleasa SUA”, în contextul loviturii de imagine care ar fi trebuit dată prin păstrarea fostului ministru al Justiției și în Cabinetul Orban, după preluarea guvernării de către liberali. Ca să nu mai vorbim de necesitatea unei asemenea ”perii informative” la cel mai înalt nivel după declanșarea ”viguroasei” campanii de lobby pentru eventuala trimitere a aceleiași Ana Birchall drept ambasador la Washington, în locul lui George Maior. Numai că, surpriză, sprijinul de care Birchall părea a se bucura din partea americană era strict unul pe persoană fizică. Și care deja trezise suspiciunea ”Agenției”, ceea ce a și dus de altfel, în cele din urmă, la retragerea fără precedent în diplomația americană a ”protectorului lui Birchall”, ambasadorul  SUA la Bruxelles, Gordon Sondland. Însă ”îngenuncherea” carierei politice a ambițoasei Ana Birchall nu s-ar datora, culmea, relației acesteia cu Gordon Sondland și nici măcar ”protecției excesive” de care s-a bucurat la un moment dat din partea procurorului general al SUA, William Barr. Cu toate că un simplu telefon al acestuia a fost de ajuns ca să o bage în fibrilații pe timorata Viorica Dăncilă, fostul premier numind-o astfel la Justiție, fără ca oamenii săi de încredere să mai verifice întreaga poveste.pag 0aa2 Birchall, pusă în genunchi de MI6!Însă ”cazul Birchall” a trecut la ”last level” operativ  după ”lovitura” din 29 septembrie anul trecut, cea despre ”Cine este adevăratul soț al Anei Birchall”! Iar după ce structurile contrainformative au verificat ”zona gri” a sistemului în care se învârte de atâta vreme britanicul Martyn Birchall s-a trecut la închiderea ”cu mantă” a unui potențial nou ”cap de pod” al ”beneficiarului final” în România. Pe care se pare că serviciul britanic îl putea folosi, ca și în cazul Lishmann, fără cunoștința agenției ”omoloage” americane! Asta ca să nu mai vorbim și de alți parteneri strategici… Astfel că se explică de-abia acum și ”trezirea din amorțeală” a structurilor contrainformative românești care, totuși, nu ar fi putut opera la un astfel de nivel înalt fără ”OK”-ul de peste Ocean…

Dăncilă a înghițit-o! Iohannis a scăpat!

S-a instalat panica la Cancelaria Vioricăi Dăncilă imediat după ce secretarul pentru Justiție și totodată procurorul general al Americii a anunțat telefonic că ar prefera ca în timpul vizitei pe care urma să o facă la București în cadrul reuniunii ministeriale Statele Unite – Uniunea Europeană să fie întîmpinat de Ana Birchall. Din postura de ministru al Justiției! Astfel că fostul premier s-a conformat fără să crâcnească și Anna Birchall a beneficiat apoi din plin de această ”legendare” ca și ”aleasa SUA”, inclusiv atunci când a tocat mărunt chiar guvernul din care făcea parte. Și când spera că va rămâne pe post și după instalarea ”guvernului meu”, Palatul Cotroceni fiind ”intoxicat” cu varianta de lucru că și Bruxelles-ul ar insista pentru această nominalizare surprinzătoare, prin chiar glasul ambasadorului SUA pe lângă Uniunea Europeană, Gordon Sondland.pag 03 Birchall, pusă în genunchi de MI6!Numai că, dovedindu-se ceva mai cu picioarele pe pământ decât ”conservele expirate” din jurul Vioricăi Dăncilă, oamenii președintelui ”au îndrăznit” să ”ia lumină” chiar de peste Ocean. Și astfel s-au dumirit că relația ”primejdios de apropiată” dintre Ana Birchall și Gordon Sondland nu doar că nu era una privită cu ochi bun la Washington, dar chiar ar face obiectul unei anchete interne cerută de la vârful Administrației Trump. Și astfel nu doar că s-a pus ”stop game” operațiunii pentru păstrarea Anei Birchall în fruntea Justiției și în cadrul ”guvernului meu”, dar și ”variantei de rezervă” a desemnării acesteia drept amabasador peste Ocean, președintele fiind ”salvat” astfel în ultima clipă de a intra în acest ”joc periculos”. Mai ales că, iată, Gordon Scondland deja a fost retras de la Bruxelles, principala acuză adusă din partea Administrației Trump fiind tocmai ”lobby-ul deșănțat” în favoarea româncei Ana Birchall.

Cine este Martyn!

Până nu de mult, despre soțul Anei Birchall nu s-a știut decât varianta bine alimentată pe ”google” cel puțin a frumoasei povești de dragoste a româncei  care l-a cunoscut pe britanicul Martyn în SUA. Și cum a fost ”dragoste la prima vedere”, Ana s-a căsătorit imediat cu britanicul mai mare cu 17 ani și astfel cei doi au format una dintre cele mai de succes familii. Ținînd cont fie și doar de faptul că politiciana are declarată o avere la vedere de 23 milioane de euro. În schimb, oricât ai rupe internetul în două, despre Martyn nu mai există în plus decât o minimă referire cum că ar avea o ”colaborare” cu o firmă românească. Să vedem acum însă și cine este de fapt ”adevăratul Martyn”, misteriosul afacerist britanic de care Ana s-ar fi îndrăgostit fulgerător în SUA, în vara lui 1997. Așa cum a fost el ”documentat” drept ”un fost băiat de oraș binecunoscut  de către inițiații sistemului  încă de pe vremea când a intrat în lumea bună a marilor lovituri financiare alături de legendarul și regretatul miliardar sibian Dan Fischer, cel cu triplă cetățenie, română, germană și israeliană. Dar și de Dan Pazara, fostul mahăr de la OMV Petrom, cei trei fiind marii beneficiari ai cuponiadei lui Nicolae Văcăroiu, precum și oamenii din spatele afacerilor cu consultanța acordată pe sume uriașe în cazul unor privatizări controversate precum cea a ROMTELECOM-ului.

Culmea este că Fisher, Pazara și Birchall  chiar au și format un trio de temut pe vremea ”marilor privatizări”. Lista succeselor financiare de răsunet ale ”DANUBIUS” în afacerile cu privatizările marilor companii de stat fiind completată și de cumpărarea ”angro” de cupoane emise de Guvern și răscumpărate apoi de FPP! În plus, fost Frîncu pe când activa ca sportiv la Ministerul de Interne, miliardarul Dan Fisher cel cu trei cetățenii,  decedat în 2012 la Berlin nu avea cum să nu fie ferit de controverse, inclusiv cele  referitoare la apartanența sa la ”zona gri” a serviciilor secrete, nu neapărat doar românești. Mai ales ținând cont de misiunile primite de a recupera creanțele de zeci de milioane de dolari pe care statul român le avea de încasat de la diverse alte țări încă din perioada comunismului. Ceea ce a condus inclusiv la un adevărat război fratricid între serviciile românești… De asemenea, și celălalt asociat al britanicului Martyn Birchall nu a  fost ferit de același gen de controverse, mai ales după ”legendarea” poveștii de succes cum că ar fi ”dat lovitura pe Wall Street” și așa ar fi făcut la rândul său primele milioane…

Autor: Catalin Tache

Sursa: National.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Realitatea ne arata ca, din pacate toate nivelurile de decizie din ROMANIA , incusiv SRI sunt penetrate de serviciile secrete straine !
    Obedienta dusa la extrem va distruge acest popor si aceasta tara .O singura viata avem si pentru ce facem de-alungul ei, vom da socoteala, nu va inselati ca va fi altfel !! Juramintele pentru tara pe Sf Evanghelie, depuse de acesti inutili care le trateaza cu atat de multa ignoranta, ne arata cat de mult pretuiesc unii acest popor si aceasta tara pentru care generatii si-au varsat sangele ,…. e trist !
    DUMNEZEU cu mila LUI !