Revenirea economiei globale din socul financiar suferit in 2008 se face cu o dificultate mai are decit se prevedea initial iar “medicii” inca scormonesc prin maruntaiele bolnavului pentru a identifica mai precis cauzele.
Este mult mai complicat decit in trecut; daca in 1929-1933 am avut de-a face cu o criza de “hard”, acum “softul” este cel pus in discutie.
Scriam odata ca cea mai importanta mutatie a gindirii economice din ultimele secole a survenit atunci cind Magellan a inconjurat Pamintul, adica a dovedit ca este, intradevar, rotund, deci finit. Pina atunci gindirea – inclusiv economica – pornea de la prezumtia NELIMITARII resurselor.
Atunci a devenit limpede ca aceste resurse sunt LIMITATE, ceea ce inseamna ca daca cineva are acces la ele, o face inevitabil in dauna celorlalti competitori.
Tari aflate in plin avint economic – Olanda, Anglia – infiinteaza Companiile (primele multinationale din istorie), se declanseaza razboaiele coloniale (cele mai dure expresii ale luptei pentru resurse), Spania si Portugalia isi asigura alianta cu Papalitatea prin “Tratatul Marilor”. Incepe, cu alte cuvinte, conflictul pentru acapararea “hardului”.
Urmatoarea mutatie de amploare intervine atunci cind revolutia tehnologica exponentiala de dupa WW ll deschide caile “Noii economii”. In SUA, numarul “gulerelor albe” (functionari) il depaseste pe cel al “gulerelor albastre” (muncitori) inca din anii ’50.
Economiile planificate din lagarul comunist ramin in mare masura prizonierii vechii economii, bazate pe “hard” si de aceea socurile energetice (scumpirea acestei resurse) le loveste in plin si creeaza, de fapt, premizele colapsului generalizat din anii ’80.
Heralizii Noii economii – o economie bazata pe “soft” – uita avertismentele formulate inca din anii ’60-’70 – privitoare la limitele cresterii, la cercul care se inchide (consumul desantat de resurse si consecintele poluarii). Noua economie parea sa aiba un imens avantaj.
Era pentru prima oara in istorie cind se “descoperea” si valorifica la maximum o suma de resurse aparent inepuizabile: cunoasterea, creativitatea, educatia. Un laptop, de pilda, este destul de scump, desi procesul tehnologic de producere al sau nu inglobeaza cine stie ce resurse materiale.
Pe de alta parte, softul care se instaleaza pe el nu consuma, practic, deloc resurse materiale: este cunoastere pura. Si o cunoastere care face ca un produs al carui cost este de citiva centi sau citeva zeci de centi sa fie vindut cu citeva sute de dolari.
Exista diferente, daca vreti, intre costurile (si productivitatea) unui magazin virtual, deschis pe un site, si costul unui magazin amenajat intr-o cladire. Cite magazine poti sa deschizi pe o strada? Evident, putine, atit din punct de vedere logistic dar si din punctul de vedere al cererii de consum.
Aceste limitari nu functioneaza in spatiul virtual: piata este cvasinelimitata daca domeniul este dot.com si site-ul opereaza in limba engleza iar concurenta nu este preocupanta data iti gasesti o nisa corespunzatoare.
Aceasta revolutie a Noii economii – cantata de comentatori gen Alvin Toffler sau Thomas L. Friedman – si-a avut si isi are indiscutabilele sale avantaje, in pofida crizelor care au culminat cu aceea a dot.com-ului din SUA anilor 2000-2001.
Numai ca efectele perverse nu au intirziat sa apara si aici ajungem la esenta chestiunii. In primul rind, chiar daca stau in Sillicon Valley si rod capetele creioanelor incercind sa imagineze softuri tot mai complexe, cei mai aiuriti dintre cercetatori trebuie sa imbrace niste haine, sa consume niste alimente si sa conduca niste masini prin insorita Californie.
Sa locuiasca in niste case in constructia carora sunt incluse panouri, caramizi, grinzi si otel si nu soft, sa foloseasca niste autostrazi si poduri care inseamna asisderea bitum, piatra si otel. Preamarirea “softului” i-a facut pe unii sa uite ca fara un “hard” corespunzator, nu ai pe ce “instala” acest “soft”.
Ca, pina la urma, te poti lipsi de telefon mobil, laptop si automobil, dar cu siguranta nu te poti lipsi de apa sau hrana. Ca laptele este un produs al fermelor agricole si nu al unei fabrici iar carnea nu rasare in mod miraculous in galantarele magazinelor in urma apasarii unui buton al liniei robotizate de fabricare.
China sau tarile arabe, de pilda, nu au uitat niciodata aceste adevaruri elementare. Iar daca nu produci tu insuti destul de mult “hard” – de la izmene la automobile – atunci trebuie sa le importi. Iar daca nu ai ce vinde in schimb, dezechilibrul balantei comerciale te va scufunda in datorii.
In al doilea rind, sistemul de educatie, chiar in tarile performante din acest punct de vedere, nu mai tine de mult pasul cu cerintele unei economii care a devenit foarte sofisticate si produce mai mult “soft” decit “hard”.
Roosevelt a reusit un New Deal trimitind cohortelele de muncitori ratacitori din “hooverville”-uri sa dea la lopata pentru constructia de autostrazi si baraje (cam ceea ce a facut China in ultimul an).
Economia moderna nu mai are nevoie de oameni care sa dea la lopata, are nevoie de oameni tot mai bine educati si tot mai bine pregatiti profesional, insa accesul la educatie si perfectionare a ramas dramatic limitat (consecinta: cresterea fluxurilor de emigratie dinspre tarile sarace, dar cu sisteme de educatie plauzibile, spre tarile bogate, care au deficit de forta de munca bine calificata).
Si asa criza actuala a scos la iveala limitele Noii economii, tot asa cum criza din 1929-1933 a pus in lumina limitele industrializarii.
A dat masura iluziei in care s-au scaldat timp de trei decenii cei care aveau viziunea unor economii in care toata lumea ajunge sa se ocupe de “soft”, in vreme ce un soi de mana cereasca face ca “hardul” sa pogoare din cer.
Big Bang-ul speculatiilor impinse dincolo de orice limita a bunului-simt, vinzarea de iluzii a unei prosperitati pe care, de facto, multi traitori in tarile bogate nu si-o mai permit de mult, crearea de false nevoi in dauna celor reale, toate acestea au atins un punct de fierbere vizavi de care nimeni nu a gasit inca solutia pentru a-i cobori temperatura.
Nimeni nu ne spune cum se incadreaza in acest moment Kodak al domnului Toffler, magrebienii de la periferiile Parisului, semianalfabetii care ies de pe bancile liceelor din Bronx si sutele de mii de emigranti saraci care inca se indreapta spre “californiile” prezumtive ale inceputului de secol al XXl-lea.
Cresterea sperantei de viata si imbatrinirea populatiei – cu presiune directa si constant crescuta pe sistemele medicale si fondurile de pensii, de pilda – accentueaza dezechilibrele sistemice intr-un mod nemaiintilnit in istorie. Si sunt doar citeva probleme.
Asa cum am mai scris, actuala criza – chiar daca aparent si-a depasit momentul critic – nu este o criza punctuala, ci o criza de sistem. Sistem care, desi a cintat mereu ode “softului”, nu a gasit, paradoxal, mijloacele pentru propria “upgradare”.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu