Un răspuns adecvat ar fi cel că oamenii răi sunt cât se poate de normali. Conceptul de „banalitate a răului” s-a născut din observațiile lui Hanne Arendt la procesul lui Adolph Eichmann, judecat pentru crime împotriva umanității. În cartea de analiză a procesului acestui ofițer nazist, Arendt formulează ideea că astfel de indivizi nu trebui să fie văzuți ca niște excepții, ca niște monștri sau sadici perverși. Atunci când realizăm acest lucru, devenim mai conștienți că astfel de oameni sunt un pericol răspândit, ascuns în orice societate.
Despre motivele și conștiința acestui criminal în masă, Arendt notează: „își amintea perfect că ar fi avut remușcări dacă nu ar fi făcut ceea ce i se ordonase să facă – să trimită la moarte milioane de oameni, cu mare zel și cea mai meticuloasă grijă.” (Eichmann la Ierusalim)
Devine astfel evident faptul că răul născut din gândirea normală și comis de oamenii obișnuiți este norma, nu excepția, fiind rezultatul unor procese psihologice obișnuite. Această situație ne confruntă cu o realitate irezistibilă, faptul că cei care au comis crimele în masă erau teribil și terifiant de normali.
Expresia „banalitatea răului” rezonează și acum, deoarece predispoziția spre agresivitate continuă să fie o trăsătură obișnuită a peisajului nostru global. Preferăm să ne distanțăm de acest adevăr fundamental, văzând în nebunia unora, fie politicieni, fie simpli membri ai societății, trăsături din arsenalul lor personal. Analiza lui Arendt a fost prima care a negat această orientare, observând fluiditatea cu care forțele sociale îi pot îndemna pe oamenii normali să înfăptuiască acte abominabile.
Printre vectorii care determină un asemenea comportament pot fi amintite presiunile de grup, identitatea de grup, difuziunea responsabilității pentru acțiune, lipsa de conștiință cu privire la consecințele create. Pentru acest gen de oameni răul este o pură banalitate!
În societățile cu un grad mare de colectivitate gregaristă, cum este cea românească, pe un fond de mediocritate culturală evidentă și a unei tradiții autoritare ce a nivelat responsabilitatea individuală, riscul ca cei lipsiți de conștiințe să decidă pentru viitorul nostru este o simplă banalitate. Fiind convinși că ceea ce fac este în numele unui principiu înalt! Pentru ei supunerea este o virtute, iar lingușeala un stil de viață. Și apoi ne vorbesc convinși că ceea ce au spus ar fi ideile lor! În condițiile în care ei nu au idei, ci doar cuvinte!
O asemenea „inginerie” este banală. Iar România poate constitui un studiu de caz. Este suficient ca să existe doar liderul puternic! Executanții oricum sunt în așteptare…
Autor: prof. Lehaci Florentin
Sursa: proatitudine.ro