”Roșia Montană. Dorf am Abgrund” (”Roșia Montană. Un loc la marginea prăpastiei”) este un film pe care (măcar) televiziunea publică ar trebui să facă niște minime eforturi pentru a-l prelua (ca de altfel, și alte documentare prezentate în cadrul Festivalului ”Astra” de la Sibiu) și de a-l difuza. Cu atât mai mult cu cât regizorul și-a arătat disponibilitatea să-l pune la dispoziție și gratuit, cu o singură condiție, cât se poate de rezonabilă: în condițiile în care i se atașează și mesaje/clipuri publicitare, atunci să i se achite o parte din încasări. Mă rog, dacă pentru televiziunea publică ar fi o obligație care decurge din statutul ei, asta nu înseamnă că posturile private (generaliste ori de știri) sau vreun ziar tipărit (pe DVD) nu ar putea face o afacere din difuzarea filmului.
Premiera în România a peliculei a avut loc aseară, la Sibiu, la ”Astra”. Marea lui calitate (”găselnița” regizorului FabianDaub) este faptul că nu intervine, nu își direcționează spectatorii. Nu există ”voce din off”, nici moderator, nici alte indicații – date, informații (cu câteva excepții nici măcar numele/funcțiile persoanelor intervievate nu sunt prezentate) și nu sunt nici ipoteze de demonstrat. Îi revine spectatorului, avizat sau mai puțin avizat – atât în privința modului în care se degustă un documentar, dar și în privința subiectului Roșia Montană -, să deducă cine sunt și în care tabără (a susținătorilor sau a opozanților proiectului minier) se situează protagoniștii. Și să pună propriile concluzii. Mai exact, spectatorii sunt invitați, ba, mi-aș permite să spun, chiar obligați, să gândească – iar acest lucru e, până la urmă, scopul oricărui documentar. Locuitori ai Roșiei Montane, angajați ai RMGC și activiști din Campania ”Salvați Roșia Montană!” sunt lăsați să-și prezinte punctele de vedere și argumentele. Să depună mărturie. Pentru ceea ce trăiesc, pentru lucrurile în care cred. Într-un mod mai mult sau mai puțin emoțional și/sau emoționant. Mai detașați sau mai implicați direct în controversă.
Din aceste testimoniale se desprind mitologiile contemporane (susținute sau nu și de fapte reale) care s-au născut în ultimii ani (și se nasc în continuare la Roșia Montană). Din acest punct de vedere, cel puțin pentru antropologi și pasionații de istorie orală, pelicula lui Fabian Daub reprezintă un adevărat festin. Pentru că la Roșia Montană, legedele se nasc pe bandă rulantă și se suprapun peste cele seculare (de la cele cu vâlve, bune și rele, și până la Mihăilă Grita, proprietarul de mine din secolul al XVIII-lea, care după ce ”a dat lovitura” a construit șapte biserici și șapte școli confesionale, și până la sumele, interesele din spatele proiectului, teoriile conspiraționiste, ”drogații” și ”hipsterii” care vin în fiecare an la FânFest).
Dincolo de aceste mitologii în plină transformare, rămân însă faptele. Că a fost sau nu ajutat de vâlve e una, dar Mihăilă Grita chiar a trăit cu adevărat, iar bisericile construite de el sunt în picioare și astăzi. Angajatul RMGC care povestește că a fost”schimbat spiritual” de apariția proiectului conduce un ”4×4”, în timp ce Andrei, unul dintre opozanți, îl plimbă pe cameraman cu o Dacie verde de-o vârstă cu localitatea. Proiectul celor de la RMGC e o construcție din plastic pe care, purtătorul de cuvânt al companiei, decupează cu îndemânare munții și împădurește haldele de steril din câteva mișcări simple ale mâinii.
La final, însă, cei care pun concluziile sunt spectatorii. După proiecția de la Sibiu, aceștia i-au aplaudat în picioare, minute bune, pe realizatorii producției și pe o parte din protagoniștii acestuia, veniți special de la Roșia Montană. Desigur, publicul festivalier a fost (este) unul avizat și, cel mai probabil, empatic cu cauza salvării localității și cei implicați în aceste acțiuni.Reacția lor are însă și o altă explicație: argumentele opozanților (dincolo de unele exagerări și propria lor mitologie) sunt mai veridice/verosimile decât cele ale susținătorilor proiectului. Iar acest lucru nu rezultă din vreo intenție ascunsă a regizorului (cum spuneam, intervențiile și informațiile oferite sunt mai mult decât minimaliste, nu există vreo ipoteză de demonstrat, voce ”din off”, moderare), ci doar mărturii și imagini. Nu e ”vina” regizorului dacă argumentele unora sunt mai convingător-plauzibile decât ale altora.
La dezbaterea de după proiecție, organizată cu sprijinul Fundației ”Friedrich Ebert”, una dintre cele mai interesante întrebări a venit din partea unui spectator: ”Păi de ce a cumpărat compania casele localnicilor din centrul istoric, dacă susțin că acesta nu va fi distrus de proiect?”. Că, inițial, proiectul nu prevedea nicio ”zonă istorică protejată”, această idee publicitară a RMGC venind ulterior, ca o ”concesie” făcută celor care se opun distrugerii patrimoniului de la Roșia Montană, e un lucru care nu rezultă din film. Întrebarea este, însă, un efect al vizionării filmului (cum spuneam, documentarul ”îi pune la lucru” pe spectatori, îi încurajează să privească critic/analitic), mirarea fiind îndreptățită, pentru că nu are vrea logică să cumperi case, să le restaurezi și apoi să le ”donezi comunității” (cum afirmă purtătorul de cuvânt al RMGC). O asemenea ipoteză stă în picioare doar în cazul celor care pot să creadă (și să înghită) mitul spiritului caritabil al marilor investitori din spatele RMGC.
Rezumativ, cam asta face ”Roșia Montană. Dorf am Abgrund”. Prezintă Roșia Montană prin mărturiile/declarațiile celor care trăiesc acolo sau sunt implicați în toată această poveste. Iar cei care văd filmul pun (și își pun) propriile întrebări și propriile răspunsuri. La ce concluzie a ajuns ”juriul” (spectatorii) de la Sibiu a fost destul de clar: aplauze în picioare, atât pentru realizatori, cât și pentru roșieni. O parte a roșienilor, veniți la proiecție. Pentru românii interesați de soarta Roșiei Montane (și a altor zone în care se vizează proiecte asemănătoare), vizionarea filmului reprezintă o necesitate. Pentru a pune propriile lor concluzii. De aici și obligația televiziunii publice de a întreprinde toate demersurile pentru a-l difuza. Rămânând însă la opinia că și o televiziune (sau altă instituție media) privată ar face o afacere bună dacă l-ar cumpăra și populariza.
***
Notă: ”Azi îl văd că are opinci, iar mâine poartă Armani”. Declarația (pe care o citez și în titlu) îi aparține lui Eugen David (președintele Asociației Alburnus Maior, a localnicilor din Roșia Montană care se opun proiectului) și a fost făcută la dezbaterea de după proiecție, când i s-au cerut amănunte ”din culise” care să probeze corupția celor implicați în proiectul celor de la RMGC. E o declarație care sintetizează (dincolo de orice alte ”probe” ori ”dovezi”) tocmai veridicitatea/verosimilitatea mărturiilor înregistrate și prezentate de Fabian Daub.Dar, zic eu, e o metaforă care nu se referă doar la cazul Roșia Montană. Ci la multe alte ”cazuri” trăite în România ultimelor două decenii.
Mai multe amănunte despre producție găsiți și pe pagina oficială. Aici.***
BONUS: Secvențe din film și de la lansarea de la Festivalul de la Hamburg.
Autor: Mihai Goţiu
sursa: voxpublica.realitatea.net
Adauga comentariu