Site icon gandeste.org

Avem o țară credincioasă, pioasă, modestă, plină de iubire și compasiune, populată în special de tefelei de tefelei reșapați

Deci îl avem pe Papa în România. Deci, dintr-o dată, toată lumea dă în brînci de pioșenie. Deci, dintr-o dată, avem următoarele: Tefeleul de Președinte al nostru, care în superioritatea sa ariană a dat cu flit Patriarhului la consacrarea Catedralei Ortodoxe, acuma dintr-o dată a catadicsit să pună piciorul în ea.



Tefeleii de tefelei cărora le puțea Catedrala și le plăceau bisericile mici și din lemn, așa ca la San Pietro, dintr-o dată n-au mai zis nimic că nasolul de Papa a îndrăznit să pună piciorul în ceva ce nu e nici mic, nici de lemn.

Tefeleii de tefelei cărora le puțea pelerinajul de Sf Paraschieva și-i considerau primitivi și medievali pe cei care își arătau pioșenia acolo dintr-o dată au descoperit binefacerile pelerinajului și au numa și numa cuvinte de bine pentru fix același tip de pelerinaj, la fel de medieval și de obscurantist, de la Șimleu Cum-Îi-Zice. Simt deja vibrațiile de extaz mistic ale Oanei Pellea și ale lui Tudor Chirilă în acest sens.

Tefeleii de naziști fasciști care consideră că oamenii săraci nu sînt oameni și ar trebui exterminați încet și cu metodă dintr-o dată s-au uitat în gura lu’ Papa ca în gura lu’ Patapievici cînd acesta le-a spus că ar trebui să lase ura la o parte și să se aplece către cei sărmani și-n suferință.

Oare ce-or fi făcînd naziștii scîrboși de la Iași care aruncau cu bani în bătrîni? Sînt sigur că sînt în primul rînd la Papă, acolo unde sînt locurile rezervate pentru civilii care au servit patria în misiuni deosebite de control social.

Deci să știți că e bine. Avem o țară credincioasă, pioasă, modestă, plină de iubire și compasiune. Ce mai, Grădina Maicii Domnului. Numa și numa oameni perfecți, tefelei reșapați, îngeri mai ceva ca Liiceanu și ca Pleșu.

Ce dor mi-e de vremurile cînd oamenii erau deschiși la suflet și recunoșteau că singurele lucruri pe care le au în cap sînt muia și ura față de semenii lor…

Dar nici o problemă: vin alegerile la loc. Să vezi ce-o să mai înflorească muia din nou pe meleagurile scumpei noastre patrii, Republica Nazistă Tefelistă Românica!

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada Facebook

Exit mobile version