Supraestimarea nominala si politica a aurului in timp de criza la nivel mondial isi gaseste locul si in Romania, in abordarea politica a exploatarii zacamintelor de la Rosia Montana si marirea rezervei de aur ale BNR. De asemenea este bine ancorat in perceptia politica a romanului si substantivul “tezaur”; iata cum o redeventa extrem de modesta de 4% din zacamintele de aur se transforma intr-un discurs gen “defensor thesaurus” al presedintelui, de parca tot aurul din pamant s-ar muta la BNR. Ar mai fi oricum de lamurit cui va parveni acel tezaur, daca oricum vrem sa renuntam la suveranitate in favoarea Statelor Unite ale Europei. Cate de buna este idea de a mari rezervele de aur ale BNR?
- Pierderea tezaurului dupa primul si dupa al doilea razboi mondial nu sunt neaparat un punct forte in lista meritelor BNR la capitolul gestionarea rezervelor de metale pretioase
In ceea ce priveste aurul avem certitudinea ca structura chimica stabila a metalului pretios care nu se corodeaza l-a facut de peste sase milenii garantul unui schimb stabil. Exploatarea zacamintelor de aur inseamna si o trecere de la o custodie sigura din bratele pamantului la una de natura politica a BNR. Ultima fiind infiintata la 1880, neavand vechimea stabilitatii de mai multe milenii, poate doar prin instrumentele ei de politica monetara sa dea dovada de o structura stabila asemanatoare metalului pretios. Fiind o infiintare politica, condusa de functionari trebuie mai intai sa analizam aspectul corosiv al politicului romanesc, care in ultimii 130 ani de la infiintare a fost mai de natura tinichelei, decat al aurului.
Pe langa proprietatea chimica stabila a acestui metal stralucitor, acesta are si o valoare inestimabila si incuantificabila de natura retorica, fiind usor de invocat pentru a influenta opinia publica.
Doua precedente dezastroase – pierderea tezaurului dupa primul si dupa al doilea razboi mondial nu sunt neaparat un punct forte in lista meritelor acestei institutii la capitolul gestionarea rezervelor de metale pretioase. Indiferent care a fost cauza, BNR a stat de ambele ori in centrul unui conflict politic. Bocitul inabusit ritualizat al BNR de aproape un secol, dupa primul tezaur transferat la rusi, impiedica pana in zilele noastre un discurs mai ferm si transant al acestui litigiu nelamurit. Am aflat noi vreun singur detaliu nou in ultimii ani de la BNR despre soarta acestui tezaur? Vesnica pomenire sub forma pseudo liturgica a relatarii detailate cum acest tezaur a parasit tara este de natura arhaica, mai aproape de un cult al moastelor deact de o rezolvare pragmatica. Nimic nu poate impiedica BNR sa poarte acest discurs emotional, insa ar fi pe masura zilelor noastre sa accepte si informatii noi despre soarta acestui tezaur.
- O analiza a Bancii Centrale Elvetiene pune intrebarea, de ce BNR arata un limitat in analiza tranzactiilor de aur ale Romaniei prin Elvetia din timpul celui de al doilea razboi mondial
In ceea ce priveste al doilea tezaur pierdut pentru plata datoriilor dupa 1947, BNR uita insa sa specifice ca acel stoc a fost generat prin politica de cliring a Germaniei, dandu-ne in loc de produse industriale precum a fost intelegerea, un aur care la timpurile acele conform tratatelor internationale nici o alta tara nu l-ar fi acceptat. Aceasta politica monetara a Romaniei a fost criticata chiar la cel mai inalt nivel mondial si mentionata in rapoartele de lucru ale Bancii Reglementelor Internationale. O analiza a Bancii Centrale Elvetiene pune intr-un ton moderat intrebarea, dece BNR arata un interes asa de limitat in analiza tranzactiilor de aur ale Romaniei prin Elvetia din timpul celui de al doilea razboi mondial, fiind dupa Germania cele mai mari tranzactii ale acelor timpuri. Inexplicabil dece acel stoc considerabil de aur “patat” este pe de-o parte astazi obiect al mandriei si punct de referinta al BNR iar pe cealalta parte dece refuza BNR orice discutie substantiala pe acest capitol.
Daca rezervele de metale pretioase pastrate in custodie tot nu au putu fi protejate, atunci BNR macar sa dea dovada ca permite un discurs istoric si juridic valoros atat pe tema primului cat si celui de al doilea tezaur, aducand la lumina si informatii probabil politic inoportune. Doar asa ar da dovada de stabilitate, incredere si de independenta de guvernul politic corosiv. Avand motive atenuante de natura politica pentru implicarea nefericita a BNR in aceste doua precedente devastatoare pentru Romania, nu ramane decat sa ne asiguram ca nu vor fi din nou candva tot motive politice atenuante pentru soarta noilor rezerve de aur ale tarii.
- Doar o imagine cu caracter sacrosanct nu este un garant pentru o custodie sigura si durabila a rezervelor de aur ale tarii
Instrumentalizare politica a bancii centrale printr-o legatura nefireasca intre politica fiscala si monetara precum arata si majorarea rezervelor valutare din miliardele imprumutate de guvern de la FMI, ne determina sa credem ca si tezaurul va putea fi candva din nou cedat pentru diferite scheme de inginerie financiara. Nu ar fi de dorit ca sa punem astazi bazele unui nou regret de acum in o suta de ani.
Doar o imagine cu caracter sacrosanct nu este un garant pentru o custodie sigura si durabila a rezervelor de aur ale tarii. Probabil cel mai sigur pentru acest stoc metalic ar fi sa ramana in bratele pamantului decat sa intre sub egida politicii monetare BNR sau a guvernului.
Radu Golban este politolog şi jurist, master in studii europene avansate si doctor în ştiinţe economice
sursa: hotnews.ro
Adauga comentariu