Acum vreo 20 de ani (aoleu!), am cunoscut-o tangențial pe Raluca Turcan (eram jurnalist). Era o fată frumoasă, inteligentă, îmbrăcată cu gust. Pe-atunci lucra, cred, cu Stolojan și se bârfeau multe despre ea, dar pe mine nu mă interesează viața privată a oamenilor. Sunt circumspect când e bârfită o femeie frumoasă. De regulă, aproape nimic nu-i adevărat. Apoi, m-am mirat s-o văd pe Turcan că devine, pe zice ce trece, tot mai țoapă. Grija excesivă față de felul în care se îmbracă și față de felul în care arată a dobândit-o pe undeva prin partid sau pe la Parlament. Problema și mai mare a fost că, îmbrăcându-se tot mai scump, se îmbrăca tot mai prost și mai nepotrivit. La început, mi-am spus că așa sunt femeile, se adaptează la mediu. Când ai 200 de cocalari în jur, nu poți să te îmbraci ca o intelectuală, căci pierzi teren. Însă ea a perseverat și, treptat, a devenit un model de țopârlănie înțepată cu vagi urme de deprimare. A devenit ceva de nerecunoscut. Și, ce-i mai rău, a devenit rea. Impertinentă și rea. Ce s-a întâmplat, de fapt? Un lucru simplu. A fost total înghițită de mediu. S-a pierdut cu firea. Te așteptai la un politician vechi, care face politică la nivel înalt de 20 de ani, să știe măcar să scrie. Or, ea a uitat și să scrie. Cum îmi zicea un prieten, om de afaceri, căruia i-am corectat o greșeală: “Pe mine mă doare-n p… de gramatică”. Pe el, sincer, ar cam avea de ce să-l doară-n p., dar pe un politician, oricât de veros, nu ar trebui să-l doară, căci gramatica, retorica e meseria lui. Ca om politic, nu poți să ai pe tine țoale de 5000 de euro și să nu știi să te exprimi. Înseamnă că n-ai evoluat decât la prețul țoalelor.
Autor:Arthur Suciu