Anti-corupția ca agregator al frustrării în mișcarea #rezist

Cred că toți idioții care au sărit în apărarea Kodruței și a DNA (că fac un tot unitar!) nu înțeleg un lucru simplu: Raportul ăla este echivalentul șocului simțit de curtenii cei slugarnici la auzul mirării copilului: ”Dar împăratul este gol!” De fapt, știau că este gol, dar și-au impus să-l vadă îmbrăcat cu cele mai minunate haine. Nici măcar strategie de supraviețuire nu e. Că Nici CTP ul, nici Liiceanu și nici alții ca ei nu depind de milostivenia duducii. E mai degrabă vorba despre dușmanul dușmanului meu este prietenul meu.



Acești indivizi, scăldați în ura lor față de niște politicieni, sunt în stare să-l aduleze și pe Hitler, dacă mustăciosul, prin cine știe ce minune, ar reveni printre noi. Sigur, cu condiția să-i belească pe Dragnea și ai lui. Acum. Mâine apar alți și alți dușmani, care trebuie beliți.

De fapt, este un soi de transfer de ură. Ura de sine a indivizilor este proiectată asupra celorlalți, vinovați de eșecurile lor personale. Pentru că tipii sunt niște eșuați, niște neterminați, chiar după propriile lor standarde. Și, în loc să-și asume eșecul personal, caută țapi ispășitori. Și văd în Lulutza instrumentul răzbunării lor.

Cam la fel și cu #rezist. Este o mișcare a frustraților. Care au găsit un agregator al frustrării: anti-corupția. Eșecurile lor sunt întotdeauna vina altuia. Vi se pare că liderii mișcării ăstea sunt niște terminați, niște lideri în domeniul lor profesional, niște generatori de idei și de valori morale și politice? Bădiță? Ce rezolvă mersul în chiloți prin metrou? Sau agitatul lozincilor ălora stupide în piață? Cătușele sunt răspunsul lor la toate problemele României?

Ura lor de sine este ferment pentru disoluția socială și pentru democrație. Și lașitatea asumării eșecului personal întărește dorința de răzbunare pe ceilalți. Care, în felul lor, au reușit, sau au tăria să-și asume greșelile, să schimbe ce e de schimbat, și să meargă înainte.

Ei cred că ne fac, dar mai ales își fac, un bine, dacă Lulutza rămâne șefă la DNA. Doar că eșecul personal nu dispare doar pentru faptul că rămâne faraoanca la locul ei. Sursa eșecului este bine-mersi, și acționează în continuare. Așa că vor căuta mereu și mereu noi țapi ispășitori, ura și frustrările cresc. Iar viața trece peste ei.

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe