Am huzurit recent vizitând Insula Mackinac, alături de câțiva prieteni. Insula e cunoscută pentru faptul că interzice automobilele, ceea ce face ca tot traficul să se desfășoare pe jos, pe cal sau pe bicicletă.
Poate datorită acestei interdicții, Insula Mackinac funcționează ca un fel de capsulă a timpului, în care găsești case frumoase, magazine, biserici și hoteluri care te fac să te simți ca și cum ai merge prin sate victoriene sau edwardiene. Mie mi-a părut întotdeauna ca și cum aș fi într-unul din filmele „Anne, casa cu frontoane verzi”. Pe scurt, arhitectura e superbă, făcându-te să simți că nu e totul pierdut în țara celor liberi.
M-am gândit la asta după ce l-am văzut pe Russell Brand intervievându-l pe Tucker Carlson. Cei doi au discutat despre multe lucruri și au atins și subiectul arhitecturii, în special schimbarea din arhitectura contemporană și efectul pe care îl are asupra oamenilor.
Potrivit lui Carlson, arhitectura de astăzi este „în mod limpede o arhitectură care urăște oamenii, proiectată să oprime spiritul și să-i facă pe oameni să se simtă lipsiți valoare, de nimic.”
Brand a continuat pe aceeași linie, sugerând că „imobilele municipale și statele demonstrau cândva în mod limpede un contract bazat pe bună credință între oameni și guvern”. Cu alte cuvinte, splendidele primării și clădiri răspândite mai demult peste tot în țară exprimau un respect reciproc între guvernanți și guvernați, ca și principiile și valorile ce-i defineau.
Prin comparație, multe dintre clădirile terne și întunecate care găzduiesc agenții guvernamentale arată ca niște cutii de brânză, dar fără culori luminoase. O astfel de arhitectură posomorâtă trimite spre niște oameni triști, împilați, gata să facă tot ceea ce le cer stăpânii lor.
Relația dintre arhitectură și sentimentele sau respectul pe care îl trezește în popur nu este doar un capriciu al imaginației. În fapt, G.K. Chesterton susținea în cartea sa „Tremendous Trifles” că arhitectura demonstrează adevărată față a societății.
„Arhitectura reprezintă un test foarte bun al adevăratei puteri a societății, deoarece cele mai importante lucruri într-un stat sunt cele irevocabile – de pildă, căsătoria. Iar arhitectura se apropie mai mult decât orice altă artă de irevocabil, deoarece este foarte greu să scapi de ea. Poți întoarce un tablou cu fața la perete; dar ar fi o pacoste să întorci o catedrală romanică la perete. Poți face bucățele o poezie; doar în momente extreme poți pune la pământ clădirea primăriei.”
Chesterton continuă:
„O clădire se aseamănă cu o dogmă; este insolentă, ca o dogmă. Chiar dacă e sau nu veșnică, pretinde veșnicia la fel ca o dogmă. Oamenii se întreabă de ce nu avem o arhitectură caracteristică pentru lumea modernă, așa cum avem în pictură impresionismul. În mod sigur răspunsul este că nu avem suficiente dogme; nu suportăm să vedem nimic pe cer care să fie solid și de durată, nimic pe cer care să nu se schimbe precum norii.”
Având în vedere că sentimentalismul și relativismul domină astăzi – „adevărul tău” sau „adevărul meu” – în loc de fapte și adevărul obiectiv, atunci poate că nu e greu să înțelegem „de ce nu putem avea lucruri frumoase” când vine vorba de arhitectura contemporană. Când principiile noastre eșuează și credințele se năruie, semnele exterioare – atât în vestimentație, cât și în arhitectură și alte lucruri – devin la fel de fluide, simbolizând doar confuzia și disperarea.
Din acest motiv prefer întotdeauna locuri precum Insula Mackinac sau orice altă clădire simplă și veche care poate amprenta personalității. Frumusețea și ornamentația lor arată prețuirea pentru adevăr și credință, valori pe care nu ne permitem să le uităm.
Autor: Annie Holmquist
Sursa: contramundum.ro
Adauga comentariu