TURCIA SE OPUNE UNOR BAZE NATO ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE
Cere României și Bulgariei să nu acționeze.
Ankara nu sprijină planurile Washingtonului de a crea forțe speciale de desfășurare a NATO în regiunea Mării Negre.
Propunerea de a crea astfel de forțe în regiunea Mării Negre pentru a limita Rusia, care a fost prezentată anul trecut de secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, implică în special Turcia, România și Bulgaria.
„Noi le-am spus României și Bulgariei să nu acționeze în grabă”, a declarat șeful Apărării turc pentru Hurryet, întrebat despre atitudinea Ankarei față de ideea SUA. (newsweek.ro)
Turcia este o mare putere militară, are a doua armată din NATO, de peste un million de militari. Turcia își cunoaște foarte bine interesele. A susținut Ucraina, i-a livrat drone. Apropo, acest război a reprezentat un excepțional marketing pentru dronele Turciei, cele mai performante la ora asta, care vor avea o mare căutare.
Dar Turcia își cunoaște foarte bine interesele. Analizează totul riguros. Ea nu este România. Nu este obedientă, ci este un stat liber, care pune interesul propriu deasupra a orice.
Erdogan este un mare lider. Pune totul în balanță. Nu uită că SUA i-au înscenat o lovitură de stat. Dar nici nu se aruncă în brațele Rusiei. Calculează totul la rece. Cum ar trebui să facă orice lider care ține la poporul său. Exact ceea ce n-are România.
Autor: Angelo Davidescu