Analize și opinii

Angelo Davidescu: „Scutea îi face dosar penal lui Putin. PÎCCJ s-a autosesizat pe războiul Rusiei din Ucraina!”

Râsu’-plânsu’: Scutea îi face dosar penal lui Putin. PÎCCJ s-a autosesizat pe războiul Rusiei din Ucraina!
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității în Ucraina.
„La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran. Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.
Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român. Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității.
Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române”, transmite PÎCCJ. (ziuanews.ro)
Te crucești, te freci la ochi. Vă dați seama cine conduce PÎCCJ? Asta e aia care le cerea ultimativ procurorilor să nu aplice hotărârea CCR. De peste 30 de ani ei nu reușesc să finalizeze dosarele revoluției și mineriadelor și acum vor să-l condamne pe Putin. Vă dați, seama când o auzi Putin, că nu mai are somn? Mulți țicniți prin instituțiile acestui stat. Sunt de legat. O să vină la audieri însoțit de Kadârov și-ai lui.

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Păcat că nu o cheamă Sculea sau Scula. Ar fi fost un nume mai grăitor. O dovadă mai evidentă că justiţia din Românica este curva politicii şi a faptului că politica României e dictată de oculta occidentală ar fi greu de imaginat.

  • Si c8m e cu romanii cetateni ucrainieni care sunt in armata ucraineana?Pe astia nu ii omoara armata rusa in război? Poate sunt amabi ucrainienii sa ne spuna cati romani, moldoveni, maghiari, slovaci, ebrei au murit pe front?