Analize și opinii

Angelo Davidescu: „Asistăm la o degradare a nivelului de comportament al clasei politice care frizează demența”

În loc să facă un regulament prin care se încalcă principiul transparenței dezbaterilor din Parlament, mai bine s-ar pune portretele lui Coposu și Rațiu la pupitrul de la tribunele celor două Camere. Ca model de comportament, de politicieni care și-au iubit țara și și-au respectat poporul. Ca orice dobitoc care urcă la tribuna aia să ia cuvântul să se gândească bine la ce și cum vorbește.
Asistăm la o degradare a nivelului de comportament al clasei politice care frizează demența. Am involuat în ceea ce privește democrația, civismul. Și nu doar noi, ci e valabil la scara întregului Occident. Nicicând politicienii occidentali nu și-au mințit cetățenii cum o fac astăzi. Nicicând UE n-a fost mai afectată de ipocrizie și nesimțire decât este astăzi.
Dacă ar fi trăit Coposu și Rațiu sunt sigur că ar fi amendat drastic asta. N-ar fi acceptat sub nicio formă ceva care încalcă suveranitatea națională. Iar rezultatul care ar fi fost? Cel pe care-l vedem. Cine critică minciuna și demagogia politicienilor și a elitelor bruxelleze e făcut putinist. Dovada irefutabilă a discernământului distrus.

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Dar faptul că nu se permit filmările în plenul camerelor, iar parlamentarii nu se mai pot mișca de la locurile lor, și altele și altele, nu reprezintă o încălcare constituțională a principiului transparenței dezbaterilor din Parlament ? Așa cum s-a remarcat de la începutul articolului.
    Cine va face întâmpinarea la Curtea Constituțională ? Sau rămâne așa ?