Site icon gandeste.org

Ambasadori americani acuzați de trafic de influență

Exploziv! Ambasadorii Statelor Unite la București, Nicholas Frank Taubman și Mark H. Gitenstein sunt acuzați de trafic de influență. Denunțul formulat de Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicațiilor, a fost remis în acest weekend președintelui Statelor Unite, Donald Trump și Procurorului General al Statelor Unite, Jeff Sessions.



Printr-un amplu document, sunt precizate faptele pentru care aceștia sunt incriminați în dosarul Microsoft. Compania însăși face și ea obiectul sesizării. De asemenea, din grupul criminal organizat la care se referă Gabriel Sandu face parte și KPMG, o mega companie de consultanță, despre care fostul ministru al  Comunicațiilor afirmă că a fost liantul și arhitectul întregii operațiuni prin care statul român a fost păgubit de zeci de milioane de euro. Din respectivul grup, conform lui Gabriel Sandu, mai fac parte și Traian Băsescu, fost președinte al României, Emil Boc, fost prim-ministru și Elena Udrea, fost consilier prezidențial, fost ministru al Turismului și fost ministru al Dezvoltării.

Postăm mai jos, în ambele versiuni, în limba română și în limba engleză, denunțul făcut de Gabriel Sandu președintelui Donald Trump, cu precizarea că textul remis Procurorului General al Statelor Unite este identic.

În atenția Excelenței Sale,

Președinte Statelor Unite ale Americii,

domnul Donald Trump

Domnule Președinte,

Subsemnatul Gabriel Sandu, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului Individual de Avocatură Daniel MV Chitic în București, Bd. Hristo Botev nr. 7 et. 4. ap. 4, sector 3, vă semnalez pe această cale săvârșirea mai multor infracțiuni de către Microsoft și KPMG, reprezentanții celor două companii dar și de către doi ambasadori ai Statelor Unite în România.

Acestea s-au petrecut în perioada în care am fost membru al Guvernului României, 23.12.2008-01.09.2010, când, în calitate de ministru al Societății Informaționale și al Comunicațiilor, am luat la cunoștință faptele pe care urmează să vi le expun. Totodată, dețin probe că și în perioda în care nu am fost ministru, timp de aproape 10 ani, persoanele respective au săvârșit aceleași fapte.

Precizez că, la data de 27 septembrie 2017, am depus în fața autorităților române, respectiv la Direcția Națională Anticorupție, un denunț împotriva următorilor:

–     compania Microsoft, care a săvârșit faptele prevăzute de art. 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen., 290 C.pen. și 292 C.pen. (instigare la trafic de infuență, dare de mită și cumpărare de influență);

–     ambasadorii SUA – Nicholas Frank Taubman și Mark H. Gitenstein și ambasadorul Austriei – Martin Eichtinger care au săvârșit faptele prevăzute de art. 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență);

–     Băsescu Traian, fost președinte al României, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență), 289 C.pen. (luarea de mită), art. 29 lit. c din Legea 656/2002 (spălarea de bani);

–     Emil Boc, fost prim-ministru al României și Elena Udrea, fost consilier prezidențial, fost Ministru al Turismului și fost Ministru al Dezvoltării, în prezent cercetată penal pentru mai multe infracțiuni de corupție, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență);

–     Dorin CocoșClaudiu FloricăDinu PescariuCălin TatomirSorin EfteneFlorin PleteaDragoș Nicolaescu, pentru săvârșirea  faptelor  prevăzute de art. 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen., și 292 C.pen. (instigare la trafic de infuență și cumpărare de influență) și art. 29 lit. a și b din Legea 656/2002 (spălarea de bani).

Toate aceste fapte sunt prevăzute în legislația penală română.

Pentru început, iată câteva elemente din contextul în care s-a derulat în ansamblul ei operațiunea Microsoft, care a prejudiciat statul român cu zeci de milioane de euro: 

1.  Între Guvernul României și Microsoft, la Roma, în data de 17 Septembrie 2003, a fost încheiat un “Parteneriat strategic”. Acesta a avut ca efect instituirea unui monopol în favoarea gigantului IT american pe piața din România. Respectivul monopol a fost consfințit prin semnarea de către ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Dan Nica și de către Steve Ballmer, CEO Microsoft, a unei “Scrisori de intenție”. Ulterior, la data de 15 aprilie 2004, a fost semnat Contractul 0115.RO, care viza  preluarea de licențe pentru operarea computerelor deținute de administrația centrală dar și pentru proiectele de e-government și licențele educaționale. Precizez că numărul de licențe vizate depășea cu mult numărul computerelor existente. Acest contract încheiat între stat și o entitate privată a încălcat legile concurenței. Efectul a fost că Microsoft a devenit placa turnantă a pieței IT din România, dar și a securității cibernetice a statului român. În același timp a fost anihilată libera concurență pe piața IT din țara noastră, prin legalizarea și instituționalizarea abuzului de poziție dominantă a companiei Microsoft în România. Microsoft operează la nivel mondial prin subsidiare zonale ale concernului multinațional, așa cum au releifat și verificările întreprinse în Dosarul 1865/1/2016 din care a reieșit că “Micrososft România SRL (…) este o filială a Microsoft Corporation care se ocupă în special cu activități de marketing și servicii de suport tehnic, Microsoft Ireland Operations Limited fiind singura entitate autorizată de Microsoft Corportion să deruleze activități legate de livențiere a produselor Microsoft pe teritoriul Europa, Orientul Mijlociu și Africa, inclusiv încheierea contractelor de licențiere software Microsoft, determinarea de prețuri recomandate, stabilirea de prețuri către distribuitori, acordarea de discount-uri către distribuitori precum și încheierea contractelor de distribuție cu partenerii săi (adresa nr. 2021.19.09.2014 emisă de Microsoft România SRL).”

2.  La intervale de patru-cinci ani, contractul inițial a fost novat prin încheierea unor acte adiționale. Au fost de asemenea încheiate noi contracte de ambele părți în urma unor negocieri directe și netransparente, care au încălcat, o dată în plus, legile europene ale concurenței. Contractele succesive care au novat “Parteneriatul strategic” și Contractul 0115.RO au fost făcute prin coruperea sistematică a oficialilor români, prin crearea unei grupări infracționale, care s-a aflat, de-a lungul timpului, în mod invariabil, în spatele echipelor de negociatori. Acestora li s-au oferit ca recompensă, sub formă de mită, procente importante din prețul contractelor încheiate cu statul român.

3.  Compania Microsoft (prin subsidiara sa Microsoft Ireland Operations și reprezentanța sa – Microsoft România) nu putea încheia în mod direct contracte din cauza unei interdicții stabilite de instanțele internaționale în domeniul concurenței. În această situație, Microsoft a operat și comercializat în România în mod indirect licențe și servicii, prin intermediul unor terțe companii agreate și abilitate de către compania americană, numiite LAR-uri, respectiv Large Account Reseller. Aceste terțe companii obțineau și obțin și în prezent, în mod netransparent, discounturi stabilite în urma unor negocieri directe între acestea și compania Microsoft.

4.  Au fost prevăzute sume uriașe (de zeci de milioane de euro) pentru consultanță și asistență, pe care Guvernul României le-a plătit, deși serviciile nu au fost asigurate decât parțial. Acești bani au fost dirijați către o rețea de offshore-uri.

5.  În realitate, Microsoft nu livra nici toate produsele (licențele) contractate, și nici consultanța convenită.

„Afacerea Microsoft”, bază a „platformei” Microsoft, a avut două componente clare:

A. o latură legală și transparentă, parte a Parteneriatului strategic încheiat între această companie și România având ca principale obiective:

 

 

B. o latură ocultă, care s-a dezvoltat în decursul legăturilor contractuale ale acestei companii cu statul român și din care pot enumera:

 

 

 

 

 

 

 

Mecanismul de bază al “afacerii” Microsoft a fost acordarea unor discounturilor uriașe către LAR-urile agreate de către Microsoft Corporation și Microsoft Ireland Operastions Limited, discounturi care însă nu se regăseau și în oferta către beneficiarul final – Guvernul României. Directorii Microsoft au primit o mare parte din aceste discounturi sub formă de comisioane, la început pe bază de înțelegere cu directorii FSC Viena și directorii FSC România, apoi cu diferitele LAR-uri subcontractante, aceștia prejudiciind Statul Român cu mai mult de 100.000.000 $, prin nelivrare și/sau plata multiplă a acelorași licențe educaționale niciodată folosite dar plătite de trei ori.

Discounturile speciale, acordate doar pe filiera internă Microsoft SUA – Microsoft Irlanda – Microsoft România doar “LAR-urilor speciale” (conduse de persoane agreate, respectiv de dl Claudiu Florică), ajungeau, în parte, înapoi în America prin comisioane plătite de Dinu Mihail Pescariu direct directorilor sau vicepreședinților Microsoft America, ca urmare a încheierii contractelor dintre Microsoft România – Guvernul României.

Acesta este motivul pentru care discounturi excepționale de până la 64 % au fost acordate LAR-urilor controlate de domnii Claudiu Florică și Dinu Mihail Pescariu direct de către vicepreședinți și directori ai Microsoft SUA, (parteneri de golf ai dlui Dinu Mihail Pescariu), vicepreședinți și directori care primeau în schimbul acestor servicii materializate în oferte excepționale procente importante din “discounturile speciale” oferite. Dorin Cocoș mi-a confirmat și el că unul dintre cei care conduc Microsoft America a fost adus la el de către Dinu Pescariu, și acesta a primit 3.000.000 € de la Dinu Pescariu, ca să asigure și să aprobe aceste discounturi.

În anul 2004, Florică Claudiu, reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers în România, a identificat o oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României, sens în care a cooptat în această afacere mai multe persoane ce aveau posibilitatea să înlesnească afacerea și respectiv derularea contractului prin susținerea financiară pe care o puteau acorda, sau prin influența pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membri ai Guvernului.

Astfel, în această afacere au fost cooptați:

 

 

 

 

 

Dinu Pescariu, Dragoș Stan și Thomas Heinischell erau principalele “bidoane colectoare” ai banilor obținuți din spolierea staului român prin offshore-urile controlate de aceștia, atât pentru “afacerea Microsoft” care a prejudiciat statul român cu 400.000.000$ dar și pentru “afacerea SEI” – cu un prejudiciu de 125.000.000 $ și “afacerea EADS” – cu un prejudiciu 1.000.000.000 €.

Persoanele menționate se asigurau de protecția unor oameni din serviciile secrete, inclusiv cu avocați puși la dispoziție pentru a-i apăra. Ei trebuiau să asigure, pe baza protecției acordate, relaționarea cu persoane ce aveau influență asupra unor membri ai Guvernului și să asigure deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către decidenți și orice alte persoane influente.

Aceste plăți erau efectuate către:

1. trinomul Claudiu Florică, Dragoș Stan, Dinu Pescariu.

2. Vicepreședinți Microsoft SUA

3. Directorii Microsoft Irlanda și România

4. Directorii FSC Viena și FSC România

5. Gruparea Florică

6. Miniștri și funcționari implicați

7. Alții în funcție de comenzi și necesități.

Alte persoane determinante în afacerea Microsoft, încă de la începutul acesteia, au fost și:

– Nicolaescu Dragoș, director FSC, care trebuia să asigure suport tehnic, deschiderea unor conturi în străinătate, din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați.

– Sorin Eftene, fost director Microsoft, care trebuia să asigure suport tehnic, acum fiind angajat ca director Synotech – D-Con.net AG – LAR agreat al Microsoft aflat în relații contractuale cu Guvernul României.

– Pletea Florin, director Microsoft, pentru suport tehnic și deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați.

Subliniez pe această cale că Ambasada SUA a fost un actor determinant și un factor de presiune permanent fără de care “afacerea Microsoft” nu ar fi existat.

Prejudiciul produs de compania multinațională Microsoft Corporation SUA guvernului în perioada 2004 – 2009 are următoarele părți componente, formate exclusiv din produse nelivrate din componența licențelor Microsoft cumpărate, servicii nelivrate și ore de consultanță neefectuate, dar pentru care FSC și Microsoft au obținut certificat de acceptanță ca și cum ar fi fost livrate de Microsoft via FSC către Secreatriatul General al Guvernului României.

Valoarea inițială a contractului 115RO încheiat în anul 2004 între SGG și Microsoft, prin reprezentantul său Fujitsu Siemens GMBH Austria a fost de 54.567.465 USD pentru un număr de 50.155 licențe cu drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009.

Totalul prejudiciului aferent contractului 115RO/2004 s-a ridicat la 26.400.000 $, din care 11.000.000 $ costuri legale de finanțare (a determinat creșterea valorii contractului de la 42.000.000 $ oferta inițială, la 54.567.465 $.) și 15.600.000 $ – proveniți din servicii nelivrate – plătiți ilegal cu avizul și acordul dat de Microsoft prin Silviu Hotăran, Ovidiu Artopolescu, Florin Pletea, Sorin Eftene, care au supravegheat afacerea Microsoft. Banii au fost împărțiți între Microsoft, FSC, KPMG şi directorii Microsoft enumerați mai sus, directorii FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) Viena în frunte cu Malinovski, dar și ai FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) România, Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comanici împreună cu cei care țineau legătura cu serviciile secrete și guvernele României – Dragoș Stan și Dinu Mihail Pescariu. Banii pe servicii plătite dar nelivrate au fost împărțiți între toți cei de mai sus.

Vă mai aduc la cunoștință și că începând din anul 2008, luna iunie, companiile Microsoft şi FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) au impus Guvernului un contract de consultanță juridică pentru MCTI cu avocatul Doru Boștină. Acesta era, în același timp, și avocatul Ministerului Comunicației și Societății Informaționale, dar şi avocatul Unicredit Bank (banca ce a închaeiat contractul de factoring cu LAR-ul agreat), lucrând direct cu domnii Florică Claudiu, Dinu Pescariu, Dragoș Nicolaescu, Florin Pletea, Sorine Eftene plus Călin Tatomir. Aceștia împreună au procedat la inițierea unui număr de Hotărâri de Guvern prin care se efectuau plăți ilegale.

În aceste condiții, în anul 2008 avocatul Doru Boștină la dispoziția și sub semnătura secretarului general al MCTI Cezar Armeanu, secretarului de stat Szomodi și a ministrului MCTI Karoly Borbely, redactează trei hotărâri de guvern (ilegale și abuzive), care au ca scop justificarea plății retroactive a unor produse și servicii nelivrate și anume a kiturilor de licențe, care deși trebuiau să fie livrate și folosite de beneficiari începând cu 01.01.2006, ele au fost predate abia în noiembrie 2008 pe bază de acceptanță semnată de MCTI.

Aceste hotărâri de guvern au fost HG 634 / 2008 (având ca obiect plata 31.144.865,64 $ pentru 39.385 licențe care ar fi trebuit să fie livrate în perioada 2006 – 2009), HG 634/2008 și HG 1193/2008

La expirarea contractului 115.RO/2004, la presiunea expresă a ambasadorului SUA Nicholas Taubman (care a promis și a garantat că totul va fi legal 100% și nu se va mai întâmpla niciodată să se ajungă în situația în care FSC împreună cu gruparea Claudiu Florică a prejudiciat statul român cu 131.000.000 $, care nu a primit absolut nimic în schimbul a ecstor bani), în calitate de Ministru al Comuniocațiilor și al Societății Informaționale, a trebuit să iau hotărârea continuării relațiilor contractuale dintre statul Român și Microsoft, fiind adoptată HG 460 / 2009.

Argumentele de care a trebuit să țin sema în momentul luării acestei decizii au fost  diverse. În primul rând, “Rețeaua (relațională) Microsoft” era mult prea extinsă, cuprindea cei mai puternici oameni dintre decidenți, și cuprindea toate sferele de influență. În plus a trebuit să țin cont și de parteneriatul strategic cu SUA, dar și de prioritatea CDAT de securitate cibernetică și de stadiul inangementului activat pe PCU, Punctul Unic de control. Nu puțin importantă în adoptarea acestei hotărâri a fost și presiunea delegației FMI în spate, condusă la acea dată de Mihai Tănăsescu.

Prin hotărârea de guvern numărul 460/2009, pentru atribuirea competenței Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare, s-a mandatat MCSI, în numele Guvernului, să desfășoare procedura de achiziție publică.

Astfel, în baza HG 460/2009, domnii Dinu Mihail Pescariu și Claudiu Florică Pentru au reușit obținerea unui discount de 65% din partea Micrisoft Corporation în favoarea asociației formată de D-Con.net AG, discount pentru care au plătit milioane de euro comisioane vicepreședinților Microsoft SUA, discounturile fiind reîmpărțite pe aceeași filieră de offshore-uri create de KPMG în favoarea grupului Florică, a directorilor Microsoft și pentru campania electorală prezidențială din 2009.

În urma desfășurării procedurii de licitație deschisă, cu respectarea prevederilor OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice, și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările ulterioare la data de 12.08.2009, a fost încheiat acordul-cadru cu câștigătorul, respectiv asociația contractantă, formată din D-Con.net AG în calitate de lider, D-Con.net GMBH membru asociere, Comsoft Direct AG membru asociere, Bechtle Holding SC Weiz AG membru asociere, Dimsoft SRL membru asociere, contract pe care eu l-am anulat și după care, presiunile pe care eu le-am suportat până la acel moment au devenit mult prea amenințătoare pentru mine și familie, culminând cu intrarea peste mine în casă a domnului Dinu Mihail Pescariu în octombrie 2009.

În baza acestui acord cadru au fost încheiate următoarele contracte subsecvente, acte adiționale, astfel:

 

 

 

În acest context, în vederea derulării operațiunilor cu Microsoft, s-a decis să se plătească retroactiv licențele din 2004, în schimbul a 50.000 de ore de consultanță plus produse Software Microsoft, plus servicii, care de fapt nu au fost efectuate.

Menționez că am fost șantajat să plătesc ilegal cei 57.000.000 $ de către Claudiu Florică şi Dorin Cocoș în mod direct, și indirect de către Traian Băsescu, („Tăticuțul”), Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, avocat Doru Boștină, Răzvan Radu, Șerban Tănăsescu, dar mai ales de ambasadorii Nicholas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger. Ei practic m-au forțat să plătesc aceste sume furate de Microsoft cu complicitatea FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) și a grupării Florică.

Subliniez că ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, precum și Martin Eichtinger, m-au amenințat, în mod repetat, că voi suporta consecințe serioase dacă nu voi plăti sumele convenite prin hotărârile ilegale de guvern.

La data de 30 iunie 2010 am anunțat Microsoft și D-CON.NET AG că voi suspenda plățile pentru nelivrare. Presiunile făcute de Microsoft, Claudiu Florică și mai ales Dorin Cocoș și Elena Udrea, au dus la forțarea demisiei mele de către prim-ministrul Emil Boc, la ordinul presedintelui Traian Băsescu.

În prealabil, domnul Claudiu Florică m-a amenințat că dacă nu accept condițiile impuse, mă va reclama președintelui Traian Băsescu. Știam că are susținerea FSC și Microsoft și a ambasadorilor SUA și Austriei.

În esență, este important de reținut că o parte însemnată a banilor rezultați din faptele de corupție a fost dirijată nu numai către Microsoft, ci și către importanți decidenți politici. Din conținutul dosarului penal 1865/1/2016, intitulat “Microsoft II”, soluționat prin condamnări la închisoare a celor vinovați, rezultă ca s-ar fi făcut, de către membrii grupului criminal organizat, următoarele plăți pentru materiale destinate campaniilor electorale ale Partidului Democrat Liberal și ale lui Traian Băsescu:

–     500.000 euro către o firmă chinezească numită Shanzen pentru următoarele produse: 300.000 geci, 1.000.000 pixuri, 300.000 umbrele, 300.000 fesuri, 300.000 fulare, 1.000.000 brichete; 

–     300.000 euro la o altă sucursală în Austria pentru achitarea altor produse de campanie electorală; 

–     1.700.000 euro în mai multe tranșe, sumă plătită începând cu sfârșitul anului 2009, începutul anului 2010, sumă care i-a remis inculpatului Gabriel Sandu cu titlu de împrumut, suma de 500.000 euro întrucât acesta i-a spus că are nevoie de bani urgent pentru a face plăți aferente campaniei electorale prezidențiale; 

–     600.000 euro care conform propriei declarații rezultă că i-a depus la sediul PDL din Modrogan, mai precis i-a remis domnului Ivașcu la solicitarea domnului Vasile Blaga care era la acel moment secretar general al partidului și șeful campaniei electorale, iar banii au fost dați iarăși fără a primi vreo chitanță în acest sens; 

–     50.000 euro i-a dat domnului Alin Albu, trezorierul PDL, pentru achiziția unor găleți, tot fără chitanță; 

–     30.000 euro i-a dat domnului Radian Tufa, secretar general al Ministerului Transportului, pentru a achita transportul containerelor cu produse electorale în țară, precum și costurile cu depozitarea; 300.000 euro i-a cheltuit în folos personal; 200.000 euro i-a remis firmei Shanzen din România; 

–     1.800.000 – 1.900.000 euro a fost achitată de Dumitru Nicolae pentru mine din banii primiți de la Dinu Pescariu, în Elveția, pentru achitarea contravalorii altor produse electorale și a precizat că au fost 27 containere de materiale electorale; (…)” (paginile 40 – 41 din Decizia ÎCCJ 162/03.10.2016).

Este evident că Microsoft a avut o actiune concertată și constantă prin care a urmărit păstrarea și consolidarea monopolului său pe piața IT din România, prin continuarea realațiilor contractuale cu Guvernul României ca efect al faptelor de corupție pe care le-a permis, inițiat, încurajat și favorizat în raporturile pe care această companie le-a avut cu cei mai înalți demnitari ai statului român.

Caracterul concertat al acțiunilor Microsoft rezultă și din materialul probatoriu și Rechizitoriul Dosarului 766/P/2016 (Dosarul 2607/1/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), unde procurorul de caz a considerat că Microsoft este un “operator economic care deține monopol pe piață și ale cărui principii de funcționare nu sunt în concordanță cu principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică.” (pagina 21). Din cele 78 de volume ale materialului de urmărire penală vă rugăm să primiți următoarele citate care considerăm că sunt semnificative în ceea ce privește implicarea companiei Microsoft în acte și fapte de corupție având ca scop menținerea monopolului acestei companii în Romania și, ca efect direct, denaturarea pieței concurențiale din România:

MCSI a transferat decizia privind posibilitatea de participare la procedura de atribuire la nivelul companiei producătoare Microsoft (dată de “acceptul” privind îndeplinirea condițiilor impuse prin Caietul de sarcini numai de către un număr limitat de operatori economici “agreați” în funcție de interesul în piață al producătorului la un moment dat).

Faptul că decizia, privind posibilitatea de participare a unui operator la procedura de atribuire a fost transferată la nivelul companiei producătoare Microsoft a fost confirmat ulterior prin tergiversarea de către directorul general Tatomir Călin de a transmite către un alt potențial participant la licitație, o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanță” (pagina 27 din Rechizitoriu).

directorul general al companiei (Microsoft) a hotărât să primească o singură societate oferta de preț cu discount-ul aferent pentru licențele ce urmau a fi închiriate Guvernului României” (pagina 31 din Rechizitoriu)

Menționez că directorul general Călin Tatomir nu a mai comunicat niciunei alte societăți partenere Microsoft o ofertă de preț similară pentru a se putea înscrie la licitația organizată de MCSI, favorizând astfel consorțiul D-Con.Net AG.” (pagina 33 din Rechizitoriu)

“(…) din dispoziția directorului general al Microsoft România, Tatomir Călin, a fost emisă o singură ofertă de preț pentru licențele Microsoft și servicii de consultanță și suport aferente acestor licențe către consorțiul conduse de Claudiu Florică.” (pagina 33 din Rechizitoriu)

Potrivit adresei Microsoft România nr. 2246/27.02.2017 (vol. 32, fil 37-39) discountul acordat pentru reînnoirea contractului de tip “Enterprise Subscription” (“EAS”) din anul 2009 a fost de aproximativ 63%. Prețul total de vânzare de la Microsoft Ireland Operations către Dim Soft SRL pentru licențele menționate a fost de aproximativ 38.786.000 euro.

Știu că dreptul de exclusivitate a fost acordat de Microsoft România către firma D-Con.NetAG datorită sprijinului acordat reprezentanților acelei companii de către directorul general al Microsoft România (…)” (pagina 50 din Rechizitoriu)

Astfel directorul general al companiei a hotărât să primească o singură societate oferta de preț cu discount-ul aferent pentru licențele ce urmau a fi închiriate Guvernului României, respectiv societatea indicată de Claudiu Florică. (…)

Menționez ca directorul general Călin Tatomir nu a mai comunicat niciunei alte societăți partenere Microsoft o ofertă de preț similară pentru a se putea înscrie la licitația organizată de MCSI, favorizând astfel consorțiul D-Con.Net AG.” (pagina 56 din Rechizitoriu)

În ceea ce privește procedura internă din Microsoft, arăt că directorul general Călin Tatomir a condus procesul foarte îndelungat prin care s-a obținut acel discount de la conducerea societății mamă– Microsoft Ireland Operations Ltd. (…)” (pagina 58 din Rechizitoriu)

În anul 2009, am aflat de la reprezentanții Microsoft România că se va efectua o procedură de achiziție pentru licențele Microsoft și am văzut caietul de sarcini la sediul Microsoft.” (pagina 59 din Rechizitoriu)

În acest context, Călin Tatomir mi-a spus că va obține o derogare de la Microsoft Europa în privința emiterii comenzii de către Dim Soft, în sensul că din spusele acestuia rezulta că Microsoft Ireland Operations Ltd. putea acorda o dispensă ca Dim Soft, în calitate de LAR, să vândă licențele către o altă societate și nu către beneficiarul final – MCSI. (…)

În aceste împrejurări am aflat de la reprezentanții Microsoft despre licitația pe care urma să o desfășoare MCSI privind licențele Microsoft și am frunzărit în biroul lui Tatomir Călin o ciornă a caietului de sarcini privind respectiva licitație.

Arăt că acest moment la care am văzut respectiva ciornă, a fost la începutul anului și cu siguranță înainte de publicarea în SEAP a anunțului de participare la respectiva licitație.” (paginile 60-61 din Rechizitoriu)

Implicarea inculpatului Tatomir Călin (director al Microsoft România – n.n.) în favorizarea D-Con.Net AG pentru câștigarea licitației, rezultă și din tergiversarea  de a comunica către Fujitsu Technology Solutions GesmbH Viena, a unei scrisori de confirmare din partea Microsoft România SRL, pentru livrarea celor 50.000 de ore de consultanță și suport, solicitate prin caietul de sarcini în cadrul proiectului de licitație menționat, pentru ca această societate să poată participa la licitația organizată de MCSI, o asemenea scrisoare fiind eliberată doar către D-Con.Net AG.

În acest sens este și denunțul martorului Ivan Mioara (vol. 44, fil. 74-86) care arată că “În calitatea mea de director al departamentului de servicii Microsoft, am primit indicația de la Călin Tatomir să nu prezint oferta companiei pentru servcii de consultanță alto parteneri Microsoft, ci doar celor ce formau consorțiul condus de D-Con.Net AG (…)

Practic, orice recomandare sau soluție referitoare la activitatea pe care o desfășuram trebuia să fie aprobată de directorul general al Microsoft România și în legătură cu opiniile/recomandările mele arăt că era informată și conducerea societății mamă, Microsoft Ireland Operations Ltd., procesul decizional în cadrul companiei fiind unul asemănător instituțiilor militarizate.” (pagina 63 din Rechizitoriu)

Astfel, raportat la cererea venită din partea D-Con.Net AG, ca pe acest contract, Microsoft să acorde un discount suplimentar (adică pe lângă cel de 17% acordat standard (de aprox. 63%), arăt următoarele:

Directorul general, dl. Tatomir, avea competența să acorde un discount suplimentar de 5-10%, însă nu știu sigur dacă și pentru acest tip de licențe.

Pe cale de consecință, cererea pentru discount-ul suplimentar a fost redirecționată către următorul nivel ierarhic după directorul Călin Tatomir, mai precis către departamentul care se ocupa de aprobarea prețurilor și condițiilor contractuale speciale, aflat la Munchen și care aparținea de compania mamă.” (pagina 65 din Rechizitoriu)

La rândul său, fostul Director al Microsoft România a declarat în volumul 56 de urmărire penală: “În acea perioadă Microsoft România a definit o comisie internă de verificare a eligibilității celor care cer oferte de preț urmând ca această comisie să stabilească cine nu primește ofertă de prețuri. Acest aspect a fost prezentat la nivelul vicepreședintelui Microsoft pe Europa de la acel moment Vahe Torrosian, pentru transparență. (…)

În cazul proiectului de față, fiind vorba de licențe de tip LAR, discount-urile erau foarte stricte. Nu pot preciza dacă directorul general avea dreptul de a da vreun discount, dar din declarația unui martor rezultă că directorul general nu putea acorda un discount mai mare de 5-10%. Personal nu știu dacă aveam chiar și acest drept.

Următoarea treaptă de discount-uri era acodată de Microsoft Irlanda, (…), iar ultimul nivel de discount era acordat direct din SUA, de către dl Kevin Turner, care era COO al Microsoft, la nivel mondial, la solicitarea Microsoft Irlanda.” (paginile 56-57)

Creierul mega-escrocheriei Microsoft

Subliniez pe această cale că societatea de consultanță KPMG (“KPMG în România este o firmă membră în reţeaua globală a KPMG” – așa cum rezultă din site-ul de prezentarea al societății KPMG în România – KPMG reprezentând numele fondatorilor organizaţiei: Piet Klynveld,William Barclay Peat, James Marwick şi Reinhard Goerdeler. După o serie de expansiuni şi fuziuni, reţeaua modernă de firme s-a născut în 1987 prin unificarea firmelor de audit PMI (Peat Marwick Internaţional) şi KMG (Klynveld Main Goerdeler)) a fost placa turnantă din spatele fraudării bugetului României de către Microsoft. Doar expertiza uriașă a KPMG-ului putea să facă o legătură și o simbioză între legal și ilegal, construind o foaie de parcurs perfectă, cu atribuții, sarcini, termene, responsabilități pentru responsabilii guvernamentali și președinți, vicepreședinți și directori ai Microsoft și Fujitsu Siemens Computers.

Și, în continuare, tot KPMG a construit și partea ocultă, ilegală, de sprijinire a grupului Florică – Pescariu – Stan, de creare a unui lanț de offshore-uri și conturi GAUSS, prin care să se piardă urma banilor. Au fost folosite elemente legale din documente guvernamentale, având aprobarea și concursul conducerii celor două companii multinaționale (Microsoft și Fujitsu Siemens Computers), KPMG asigurând baza infracțiunii continuate din 2003 până în 2017. Elementul esențial a fost crearea unei societăți offshore Profinet AG care, prin KPMG, conform contractului de administrare încheiat între Profinet AG și KPMG, a avut un singur obiectiv: de a se crea un profit cat mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul altor offshore-uri sumele de bani necesare plății demnitarilor corupți și redistribuirii  profiturilor Microsoft – FSC între directorii Microsoft – FSC, prin intermediul unor contracte de servicii fictive. Odată ajunși banii în offshore-urile din destinații cat mai îndepărtate de teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele de pe lângă autoritatea contractantă, și care aveau rolul de a spăla respectivii bani și de a-i aduce în țară pe căi aparent legale, fie de a scoate numerar din băncile din afara teritoriului României și a-i aduce în numerar în țară, tot în mod ilicit.

Fără autoritatea, renumele și susținerea KPMG-ului nu ar fi fost posibilă realizarea acestui canal de ștergere a urmei banilor între Guvern – FSC/D-Con.Net – Microsoft și rețeaua de offshore-uri creată de KPMG.

Cu titlu de exemplu consemnez că în data de 3.11.2004 între Guvernul României și Microsoft Operation Limited, reprezentată de Fujitsu Siemens Computers GSMBH s-a semnat Actul Adițional nr. 1 la contractul comercial de închiriere de licențe numărul 0115 RO / 15.04.2004, prin care s-a extins obiectul contractului pe produse educaționale Microsoft, în valoare de 19.370.500 $.

S-au furat direct 19.370.500 $, și indirect pe baza contractelor Profinet – KPMG – 7.233.577 $, suma plătită în data de 30.11.2004 în contul 0065–920182–72, deschis de Profinet AG – KPMG la Bank Leu LTD Zurich, Elveția.

Nu în ultimul rând, arăt că și astăzi în România avem aceeași situație în care președinția, guvernul, justiția, răspund în fața ambasadei SUA, care a dat ordin clar: nu contează nici un fel de victimă colaterală, dosarul Microsoft va fi fără Microsoft. De fapt,  fără implicarea (sau cel puțin accepatrea sa tacită și vinovată) Microsoft Corporation nu era posibilă “afacerea Microsoft”.

În realitate, Microsoft Corporation a coordonat și “afacerea Microsoft” așa-zis legal, și “platforma ocultă” Microsoft, pentru staff-ul Microsoft și servanții lor, care, alături de Microsoft Corporation și subsidiarele acesteia, par a se bucura de imunitate absolută în fața organelor de cercetare penală din România.

Față de toate cele menționate mai sus, solicit respectuos autorităților din Statele Unite să facă cuvenitele investigații legate de activitățile Microsoft în România precum și vizând comportamentul celor doi ambasadori ai Statelor Unite la București.

București, 1 Decembrie 2017

Gabriel Sandu

VARIANTA ÎN LIMBA ENGLEZĂ

 

Gabriel Sandu,

Bucharest, sector 1,

Romania

 

For the Attention of His Excellency,

The President of the United States of America,

Mr. Donald Trump

Mister President,

The undersigned, Gabriel Sandu, with the chosen domicile at the Law Office of Daniel MV Chitic, of Bucharest, at 7, Hristo Botev Blvd., 4th floor, apt. 4, Bucharest 3, Romania, would like to report several crimes committed by Microsoft and KPMG, both by their representatives and by two US Ambassadors in Romania.

These crimes happened during the period I was a member of the Government of Romania, December 23, 2008 –September 1, 2010, when, in my capacity of Minister of the Informational Society and Communications, I took note of the facts I am about to report to you. Moreover, I also have the evidence that for almost 10 years, even when I was not a minister, these persons have committed the same deeds.

I mention that, on September 27, 2017, I have submitted before the Romanian authorities, respectively with the National Anti-Corruption Directorate, a denunciation against the following:

–    Microsoft, which committed the deeds provided by art. 367 Criminal Code (Formation of an organized criminal group), 291 Criminal Code (Influence peddling), 47 related to 291 Criminal Code, 290 Criminal Code and 292 Criminal Code (influence peddling, bribery and undue influence);

–     the USA Ambassadors – Nicholas Frank Taubman and Mark H. Gitenstein and the Ambassador of Austria – Martin Eichtinger who have committed the deeds provided by art.  291 Criminal Code (Influence peddling), 47 related to 291 Criminal Code (influence peddling);

–     Băsescu Traian, former president of Romania, for having committed the deeds provided by art. 367 Criminal Code (Formation of an organized criminal group), 291 Criminal Code (Influence peddling), 47 related to 291 Criminal Code (instigation to influence peddling), 289 Criminal Code (bribery), art. 29 lett. c of Law 656/2002 (money laundering);

–     Emil Boc, former prime-minister of Romania and Elena Udrea, former presidential counsellor, former Minister of Tourism and former Ministry of Development, currently under criminal investigation for several corrumption crimes, for having committed the deeds provided under art. 291 Criminal Code (influence peddling), 47 related to 291 Criminal Code (instigation to influence peddling);

–     Dorin CocoșClaudiu FloricăDinu PescariuCălin TatomirSorin EfteneFlorin PleteaDragoș Nicolaescu, for having committed the deeds provided by art. 367 Criminal Code (Formation of an organized criminal group), 291 Criminal Code (Influence peddling), 47 related to 291 Criminal Code, and 292 Criminal Code (instigation to influence peddling and undue influence) and art. 29 lett. a and b of Law 656/2002 (money laundering).

All these deeds are provided by the Romanian criminal legislation.

As a starter, here are some elements from the context in which the Microsoft operation was developed in its entirety, that prejudiced the Romanian State with hundreds of millions of Euro

 

2.  The initial agrement was “novated” every four-five years by the conclusion of additional acts. Moreover, new agreements were concluded by both parties further to direct and non-transparent negotiations, breaching once more the European laws on competition. Succesive agreements having “novated” the Strategic Partnership and the Agreement 0115.RO were made by the well-ordered corruption of the Romanian officials by the creation of a criminal group, which throughout the period, stood, constantly, behind the teams of negotiators. As compensation, these persons were offered outstanding rates of return from the price of the agreements concluded with the Romanian state as a bribe.

3.  Microsoft (by its subsidiary Microsoft Ireland Operations and representative office – Microsoft Romania) was unable to conclude agreements directly due to the prohibition imposed by decision of the international competition courts. In this case, Microsoft operated and traded licences and services indirectly in Romania through third party companies agreed and certified by the American company, called LARs, respectively Large Account Resellers. These third party companies obtained and still obtain, non-transparently, discounts established further to direct negotiations between them and Microsoft.

4.  Huge amounts (tens of millions of euro) have been envisaged for consultancy and assistance, which the Government of Romania had paid, although the services have only been provided partially. This money was directed to a network of offshore companies.

5.  In fact, Microsoft  neither delivered all the contracted products (licences) nor the due consultancy.

The „Microsoft Affair”, a keystone of the Microsoft „platform”, had two clear components:

A. a legal and transparent side, part of the Strategic partnership concluded between this company and Romania having as main objectives:

  1. The fight against software piracy and for the observance of intellectual property rights.
  2. The transformation of Romania towards a high-tech society.

B. an occult side, having developed over the contractual inter-relationship of this company with the Romanian State, of which I may itemize:

  1. A source of financing for all the presidential and party election campaigns during the period 2004 – 2012.
  2. Creation of a “Microsoft platform” formed of a network of offshore companies and Microsoft sub-contractors as channels for the accrual and redistribution of the profits obtained by the Microsoft LARs (FSC and D-Con.net AG) in favour of the managers of Microsoft Romania, Ireland, America, of the managers of FSC and KPMG multinationals, as well as of the intermediary agents Claudiu Florică, Dinu Mihail Pescariu, Dragoș Stan.
  3. Ensuring governmental, judiciary, political, party protection;
  4. Effective provision of an information system and access facilitation to the main IT governmental affairs or of any other nature whatsoever, where the access to information is essential.
  5. Involvement in the Microsoft affair of KPMG and of certain law offices (having also prepared the agreement with Microsoft, protocole with Microsoft, Government Decisions with Microsoft FSC, agreements with Microsoft, additional acts) to setting up the network of offshore companies and  drawing up of the agreements between them, aiming at money laundering.
  6.  Involvement in the Microsoft affair of some banks, of which Unicredit had the main role to support and finance the affair, being responsible for the Microsoft project and having its managers involved in the occult Microsoft team.
  7. Involvement in the affair of hundreds of ministers, state secretaries, general ministries secretaries, heads of institutions, who, having prepared documentation, signed acceptances for the never-delivered products, and formed the silent mass which provided for the continuance of the Microsoft affair, and behind all the instruments, ministers, more or less.

The fundamental mechanism of the Microsoft “affair” was to grant huge discounts to the LARs agreed by the Microsoft Corporation and by Microsoft Ireland Operations Limited, discounts which, however, were missing from the offer to the final beneficiary – the Government of Romania. The Microsoft managers received a significant part from these discounts as commissions, at first based on bargains with the managers of FSC Vienna and FSC Romania, thereafter with different sub-contracting LARs, causing to the Romanian State a prejudice of over 100,000,000$, by non-delivery and/or multiple payment of the same educational licences, which were never used but paid three times.

The special discounts, granted only on the internal connection Microsoft USA – Microsoft Ireland – Microsoft Romania and only to “special LARs” (lead by the agreed persons, respectively by Mr. Claudiu Florică), reached, partially, back to America by commissions paid by Dinu Mihail Pescariu directly to the managers or vice-presidents of Microsoft America, further to the conclusion of the agreements between Microsoft România – Government of Romania.

This is  why extraordinary discounts of up to 64% were granted to the LARs controlled by Messrs. Claudiu Florică și Dinu Mihail Pescariu directly to the Microsoft USA vice-presidents and managers (golf partners of Mr. Dinu Mihail Pescariu), vice-presidents and managers who received important percentages from the offered “special discounts” in exchange for these services materialised in extraordinary offers. Dorin Cocoș had also confimed that one of the leaders of Microsoft America was introduced to him by Dinu Pescariu and he received 3,000,000 € from Dinu Pescariu to ensure and approve these discounts.

In 2004, Claudiu Florică, as representative of Fujitsu Siemens Compters in Romania, has identified a business opportunity in distributing the Microsoft licences to the Government of Romania, therefore he co-opted in this affair several persons having the possibility to facilitate the business and, respectively, execute the agreement through the financial support they could provide, or by the influence they had, directly or indirectly, on certain politicians or members of the Government.

As such, the following have been co-opted in this affair:

  1. Dragoș Stan, director of Scop Computers, with its main object of activity trading of computers, peripherals and software, who had the role to ensure the money circuit allowing for the payment of commissions to the decision makers inside the Government of Romania, but also to other influential persons inside Microsoft (USA, Ireland and/or Romania) and in any other directions providing budgeting of the affair from the budget of Romania and the current and future protection thereof.
  2. Khalil Abi Chahine, in charge of liaising, directly or through other persons, the relationship with the Ministry of Communications and Information Technology (MCTI) and the General Secretariat of the Government (SGG).
  3. Culacov Nicolae Dumitru, director of OMNITECH Trading SA, a person close to the minister Mihai Nicolae Tănăsescu, who had the role to obtain the approvals from the Ministry of Public Finances and of the letter of comfort.
  4. Ujeniuc Alexandru, director of SC.Dim Soft SRL, who had the role to ensure the technical support in relation to the long-term relationship with Microsoft and networking with managing persons at Microsoft Romania, as well as the opening of bank accounts abroad for the payment of benefits to the officials involved, Microsoft managers, FSC managers, members of the Florică grouping.
  5. Dinu Pescariu, who had to provide the financial support of vice-presidents and managers of Microsoft USA, Ireland, Romania, in charge of deciding on the contractual conditions and discounts granted only to the LARs for external use.

Dinu Pescariu, Dragoș Stan and Thomas Heinischell were the main “collection barrels” of the money obtained by the plundering of the Romanian State through the offshore companies controlled thereby, both for the “Microsoft affair” which caused the Romanian State a prejudice of 400,000,000$ and for the “SEI affair” – with a prejudice of 125,000,000 $ and “EADS affair” – with a prejudice of 1,000,000,000 €.

The above-mentioned persons were protected by people inside the secret services, including lawyers made available to defend them. In consideration of the protection, which was provided, they were liable to ensure networking with persons having an influence over members of the Government and to provide the opening of bank accounts abroad for payments made to decision makers and any other influential persons.

These payments were made to:

1. the trio of Claudiu Florică, Dragoș Stan, Dinu Pescariu.

2. the Vice-presidents of Microsoft USA

3. the Managers of Microsoft Ireland and Romania

4.the  Managers of FSC Vienna and FSC Romania

5.the  Florică grouping

6. the involved ministers and officials

7. Others subject to orders and necessities.

Other determining persons in the Microsoft affair, even from the beginning, were also:

– Nicolaescu Dragoș, manager of FSC, who had to ensure technical support, opening of bank accounts abroad for the payment of ministers or other officials involved.

– Sorin Eftene, former manager of Microsoft, who had to ensure technical support, at present being employed as manager with Synotech – D-Con.net AG – an agreed LAR of Microsoft,  implementing the contractual relationship with the Government of Romania.

– Pletea Florin, manager of Microsoft, for technical support and opening of bank accounts abroad for the payment of ministers or other officials involved.

I emphasize on this line that the Embassy of the USA played a decisive role and was a factor of permanent pressure without which the “Microsoft affair” would have never existed. 

The prejudice caused by the multinational company Microsoft Corporation USA to the Government during 2004 – 2009 has the following component parts, formed exclusively of the undelivered products from the Microsoft purchased licences, undelivered services and unperformed hours of consultancy, but for which FSC and Microsoft obtained the acceptance certificate having been delivered by Microsoft via FSC to the General Secretariat of the Government of Romania.

The initial value of the Agreement 115RO concluded in 2004 between SGG and Microsoft, by its representative  Fujitsu Siemens GMBH Austria was of 54,567,465 USD for a number of 50,155 licences with right of use commencing with 2004 until 2009.

The total prejudice of the Agreement 115RO/2004 reached 26,400,000$, of which 11,000,000 $, legal financing costs (has determined the increase of the contractual value from 42,000,000$, initial offer, to 54,567,465 USD) and 15,600,000 $ – from the undelivered services – paid illegally with the approval and agreement given by Microsoft through Silviu Hotăran, Ovidiu Artopolescu, Florin Pletea, Sorin Eftene, who have supervised the Microsoft affair. The money was divided between Microsoft, FSC, KPMG and the Microsoft managers itemized above, the FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) Vienna managers headed by Malinovski, but also of FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) Romania, Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comanici together with those liaising with the secret services and governments of Romania – Dragoș Stan and Dinu Mihail Pescariu. The money from the paid for, but undelivered, services were divided between all the persons mentioned above.

I also bring to your attention that starting from June 2008 the companies Microsoft and FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) have imposed on the Government a legal advice agreement for MCTI with lawyer Doru Boștină. The latter was, concurrently, the lawyer of the Ministry of Communication and Informational Society, but also the lawyer of Unicredit Bank (the bank having concluded the factoring agreement with the agreed LAR), working directly with Messrs. Florică Claudiu, Dinu Pescariu, Dragoș Nicolaescu, Florin Pletea, Sorine Eftene plus Călin Tatomir. All of them have initiated a number of Government Decisions whereby illegal payments were performed.

Under these conditions, in 2008, lawyer Doru Boștină, upon the decision and under the signature of the general secretary of MCTI, Cezar Armeanu, State secretary Szomodi and MCTI minister, Karoly Borbely, drew up three government decisions (illegal and abusive), having the purpose of justifying the retroactive payment for undelivered products and services, namely the licences kits, which although they had to be delivered and used by the beneficiaries as of 01.01.2006, were only submitted in November 2008 on the basis of acceptance signed by MCTI.

These government decisions (HG) were HG 634/2008 (having as object the payment of 31,144,865.64 $ for 39,385 licences which should have been delivered during 2006 – 2009), HG 634/2008 and HG 1193/2008.

Upon the expiry of the agreement 115.RO/2004, at the express pressure imposed by the ambassador of the USA, Nicholas Taubman (who promised and guaranteed that everything would be 100% legal and it would never happen to be in the situation where  FSC together with the Claudiu Florică grouping prejudiced the Romanian State by $ 131,000,000, having got nothing in exchange for this money), I had, in my capacity of Minister of Communications and Informational Society, to decide on the continuation of contractual relationship between the Romanian State and Microsoft, adopted under HG 460/2009.

The arguments I had to consider upon taking this decision were various. First, the “Microsoft Network (relational)” was too widely-spread, including the most powerful men among the decision-makers and including all the spheres of influence. Moreover, I also had to  consider the strategic partnership with the USA and the CDAT priority of cybernetic security and the infringement state activated on PCU, Sole Control Point. Not least important in adopting this decision was also the pressure of the IMF delegation at the back, led, at that time, by Mihai Tănăsescu.

By the Government decision no. 460/2009, for granting the Minister of Communications and Informational Society the competence to carry out the open tender procedure, restricted tender or negotiation with the prior publication of the participation announcement, as the case may be, with the view to concluding a framework agreement having, as its object, the purchase of the right of use of software products by rental with the option to purchase, MCSI was appointed on behalf of the Government to carry out the public tender procedure.

Therefore, based on Government Decision HG 460/2009, Messrs. Dinu Mihail Pescariu and Claudiu Florică have managed to obtain a discount of 65% from Microsoft Corporation in favour of the association formed by D-Con.net AG, a discount for which they have paid million of euros as commissions to the vice-presidents of Microsoft USA, the discounts being redivided in the same network by the offshore companies created by KPMG in favour of the Florică grouping, Microsoft managers and for the 2009 presidential election campaign.

Further to the carrying out of the open tender procedure, in compliance with the provisions of the Government Emergency Ordinance no. 34/2006 on awarding the public procurement agreements, public works concession agreements and of the services concession agreements, with further amendents on 12.08.2009, the framework agreement was concluded with the winner, respectively the contracting association, consisting of D-Con.net AG, as leader, D-Con.net GMBH, member of association, Comsoft Direct AG, member of association, Bechtel Holding SC Weiz AG, member of association, Dimsoft SRL, member of association, an agreement that I, personally, have cancelled and after which the pressures that I had to endure until that moment became too threatening for my family and myself, culminating with Mr. Dinu Mihail Pescariu having burst in upon me at my home in October 2009.

Based on this framework agreement the following subsequent agreements, and additional acts have been concluded, as follows:

  1. Subsequent Agreement no. 35/09.09.2009. The agreement value: 90,182,344.76 €. The prejudice: Non-delivery of 35,000 hours of assistance, converted into 29 programs of management with 38 procedures each, plus the cybernetic security services of the Microsoft licences.
  2. Subsequent Agreement no. 108/17.08.2011. The agreement value: 13,904,599 €, extended based on the approval of a notice regarding the licences for the Microsoft products used by MECTS in schools, respectively for 179,259 licences Prode SR Top and 6,828 licences Windows Server Standard 2008. The agreement was, however, concluded under  pressures from Microsoft, FSC, D-Con.net, the USA and Austrian embassies (2009-2010). I mention that these educational licences had been already paid for twice previously: once through the Sei 2000-2003 program and the second time in 2004 – the agreement 0115 RO, for which reason the undersigned strongly opposed to enter into an agreement having as object the educational licences, as Agreement no. 108/17.08.2011 was supposed to do, under which the same licences were to be paid for the third time. This last agreement was only concluded after I was removed.
  3. Subsequent Agreement no. 54 / 2012 in amount of 7,979,347.86 €.

In this context, in order to carry out the operations with Microsoft, the retroactive payment of the licences of 2004 was decided in exchange for 50,000 hours of assistance plus Microsoft Software products, plus services, which, in fact, were not performed.

I mention that Claudiu Florică and Dorin Cocoș, directly and Traian Băsescu („Daddy”), indirectly, Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, lawyer Doru Boștină, Răzvan Radu, Șerban Tănăsescu, but especially ambassadors Nicholas Taubman, MarkGittenstein, Martin EichtingerI blackmailed me to pay illegally the amount of 57,000,000$. They effectively forced me to pay these amounts stolen by Microsoft in complicity with FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) and the Florică grouping.

I underline that ambassadors Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, as well as Martin Eichtinger, threatened me repeatedly that I will bear serious consequences should I not pay the amounts agreed by the illegal government decisions.

On June 30, 2010 I notified Microsoft and D-CON.NET AG that I shall suspend payment for non-delivery. The pressures made by Microsoft, Claudiu Florică and, especially, by Dorin Cocoș and Elena Udrea, led to my resignation forced by PM Emil Boc, at the order of president Traian Băsescu.

At first, Mr. Claudiu Florică, threatened me that if I did not accept the imposed conditions, he would complain about me to the president Traian Basescu. I knew he had the support of FSC and Microsoft and of the ambassadors of the USA and Austria.

Essentially, it is important to retain that a significant part of the money resulting from the acts of corruption was directed not only to Microsoft, but also to important political decision – makers. Of the criminal file no. 1865/1/2016, titled “Microsoft II”, which was resolved by the conviction to imprisonment of the respondents, it results that the following payments would have been made by the members of the organized criminal group, for the materials intended for the election campaigns of the Democratic Liberal Party and of Mr. Traian Basescu:

–     500,000 euro to the Chinese company Shanzen for the following products: 300,000 jackets, 1,000,000 pens, 300,000 umbrellas, 300,000 caps, 300,000 foulards, 1,000,000 lighters; 

–     300,000 euro to another branch of Austria for the payment of other election campaign products; 

–     1,700,000 euro in several tranches starting with the end of the year 2009, beginning of the year 2010, which amount was sent to defendant Gabriel Sandu as loan, the amount of 500,000 euro, because he told him he needed urgently money to make payments for the presidential election campaign;

–     600,000 euro which, according to his own statement, result that he has submitted at the Modrogan headquarters of PDL, more specifically sent it to Mr. Ivașcu upon the request of Mr. Vasile Blaga, General Secretary of the party and head of the then election campaign, and the money were again paid without any receipt confirmation in this respect;

–     50,000 euro was paid to Mr. Alin Albu, the PDL treasurer, for the acquisition of baskets, again without receipt; 

–     30,000 euro was paid to Mr. Radian Tufa, General Secretary of the Ministry of Transportation to pay the shipping to Romania of the containers with election products, as well as the storage costs; 300,000 euro was spent for personal benefits; 200,000 euro sent to the company Shanzen of Romania;

–     1,800,000 – 1,900,000 euro was paid by Dumitru Nicolae for myself from the money received from Dinu Pescariu, in Switzerland, for the payment of other election products and has indicated that there were 27 containers with election materials; (…)” (pages 40 – 41 of the Decision of the High Court of Cassation and Justice no. 162/03.10.2016).

It is axiomatic that Microsoft had a concerted and constant action whereby it sought to keep and consolidate its monopoly on the IT market of Romania, by continuing the contractual relationship with the Romanian Government as an effect of the acts of corruption, which  it allowed, initiated, encouraged and favoured in the relations, which this company had with the highest officials of the Romanian State.

The concerted nature of the Microsoft actions is also apparent from the evidence and indictment of the File 766/P/2016 (File 2607/1/2017 pending before the High Court of Cassation and Justice), where the case prosecutor deemed that Microsoft is “an economic operator holding a market monopoly and the functioning principles of which are not consistent with the principles underlying the award of the public acquisition agreements.” (page 21). From the 78 volumes of the criminal investigation material, please note the following quotes that we consider to be significant in terms of Microsoft’s involvement in acts and deeds of corruption aimed at maintaining the company’s monopoly in Romania and, as a direct effect, the distortion of the competitive market in Romania:

MCSI has transferred the decision regarding the possibility to participate in the granting procedure at the level of the manufacturing company Microsoft (given by the “acceptance” regarding the fulfilment of the conditions of the Terms of Reference only by a limited number of economic operators “agreed” subject to the market interest of the manufacturer from time to time).

The fact that the decision regarding the possibility of participation of an operator in the award procedure was transferred to the manufacturing company Microsoft, was confirmed later on by the delay by the General Manager Tatomir Călin to send a confirmation letter from the manufacturer to another potential bidder regarding his agreement to render the hours of consultancy” (page 27 of the Indictment).

“the general manager of the company (Microsoft) decided that only one company should receive the offer with the discount for the licences to be leased to the Government of Romania” (page 31 of the Indictment).

“I mention that the CEO Calin Tatomir did not notify any similar price offer to any other Microsoft partner company in order to qualify in the tender organized by MCSI, thus favoring the consortium D-Con.Net AG.” (page 33 of the Indictment).

(…) as decided by the CEO Tatomir Calin, the single price offer for the Microsoft licences and consultancy and support relating to such licenses was issued to the consortium led by Claudiu Florică.” (page 33 din Rechizitoriu)

As according to the letter of Microsoft Romania no. 2246/27.02.2017 (vol.32, pages 37-39) the discount for the renewal of the agreement type “Enterprise Subscription” (EAS) of the year 2009 was of approx. 63%. The total sale price from Microsoft Ireland Operations to Dim Soft SRL for the mentioned licences was of aprox.  38,786,000 euro.

I know that the exclusivity right was awarded by Microsoft Romania to D-Con.Net AG for the support provided to the representatives of that company by the CEO of Microsoft Romania (…)” (page 50 of the Indictment)

As such, the CEO of the company decided that one company shall get the discounted price offer for the licences to be leased to the Government of Romania, respectively the company indicated by Claudiu Florică. (…)

I mention that the CEO Calin Tatomir did not notify any similar price offer to any other Microsoft partner company in order to qualify in the tender organized by MCSI, thus favoring the consortium D-Con.Net AG.” (page 56 of the Indictment)

As regards the Microsoft internal procedure, I point out that the CEO Calin Tatomir was in charge with the long-standing process  to obtain the discount from the management of the mother-company – Microsoft Ireland Operations Ltd. (…)” (page 58 of the Indictment)

In 2009, the representatives of Microsoft România informed me that an acquisition procedure shall be carried out for the Microsoft licences and I also saw the terms of reference at the Microsoft headquarters.” (page 59 of Indictment)

In this context, Călin Tatomir informed me that he shall obtain a waiver from Microsoft Europa regarding the order issued by Dim Soft, in that Microsoft Ireland Operations Ltd. could grant a dispensation so that Dim Soft, as LAR, should sell the licences to other companies and to the final beneficiary – MCSI. (…)

In these circumstances I learned from the Microsoft representatives about the tender, which MCSI was about to carry out in respect of the Microsoft licences and I perused a draft of the terms of reference of that respective tender in the office of Tatomir Calin.

I mention that the moment I saw that respective draft was at the beginning of the year and, certainly, prior to the publication in SEAP of the tender participation announcement.” (pages 60-61 of the Indictment)

The involvement of defendant (CEO of Microsoft Romania – a.n.) in favoring D-Con.Net AG to win the tender also results from the delay in notifying Fujitsu Technology Solutions GesmbH Vienna about the letter of confirmation from Microsoft Romania SRL, for the delivery of the 50,000 hours of consultancy and support requested under the terms of reference of the said tender, so that this company will be able to participate in the tender organized by MCSI, such letter being only issued for D-Con.Net AG.“

For that purpose there is also the denunciation of the witness Ivan Mioare (vol. 44, pages 74-86) which mentions that “As manager of the Microsoft services department, I received from Calin Tatomir the indication not to submit the company offer for consultancy services to other Microsoft partners, but only to those forming the consortium led by  D-Con.Net AG (…)

As a matter of fact, any recommendation or solution regarding the activity, which I was carrying out should have been approved by the CEO of Microsoft Romania and as regards my opinion /recommendations I mention that the mother-company,  Microsoft Ireland Operations Ltd., was also informed, the decisional process within the company being similar to that of the military institutions” (page 63 of the Indictment)

As such, in respect of the application from D-Con.Net AG, that Microsoft award on this agreement an additional discount (e.g. besides the 17% usually awarded (of approx. 63%), I mention the following:

The CEO, Mr. Tatomir, had the competence to award an additional discount of 5-10%, however I am not sure it also applied to this type of licences.

In consequence, the application for the additional discount was redirected to the following hierarchic level above Calin Tatomir, more precisely to the department in charge of the approval of special contractual prices and conditions from Munich and belonging to the mother-company” (page 65 of the Indictment)

The former Manager of Microsoft Romania, in her turn, stated in volume 56 of the criminal investigation that : “During that period, Microsoft Romania defined an internal commission for the verification of eligibility of those requesting price offers, pursuant to which this commission was to decide which entity shall not receive price offers. This aspect was not made known to the then vice-president of Microsoft Europe, Mr. Vahe Torrosian, for transparency (…).

In the case of this project, since at issue are the LAR-type licences, the discounts were extremely strict. I cannot indicate whether the general manager had the right to grant any discount, but from the statement of a witness results that the general manager could not afford a discount of more than 5-10%. Personally, I am not sure if I even had this right.

The next stage of the discounts was awarded by Microsoft Ireland, (…), and the last level of discount was awarded directly from the USA, by Mr. Kevin Turner, COO of Microsoft worldwide, upon the request of Microsoft Ireland.” (pages 56-57)

The brain of the Microsoft mega-scam

I take this opportunity to underline that the consultancy company KPMG (“KPMG in Romania is a member company in the global network of KPMG” – as appears on the presentation site of KPMG in Romania – KPMG representing the names of its founders: Piet Klynveld,William Barclay Peat, James Marwick and Reinhard Goerdeler. After several expansions and mergers, the modern network of companies was born in 1987 by the joining of the PMI (Peat Marwick Internaţional) and KMG (Klynveld Main Goerdeler) audit companies, which was the backbone of the Microsoft fraud of the Romanian budget. It was only the huge expertise of KPMG that could connect and grow together the legal and illegal, building up a perfect roadmap, with tasks, duties, terms, responsibilities for the government officials and presidents, vice-presidents and managers of Microsoft and Fujitsu Siemens Computers.

And, furthermore, it was also KPMG that built the occult, illegal, supporting side of the Florică – Pescariu – Stan group, creating a chain of offshore companies and GAUSS accounts whereby to lose track of the money. Legal elements of the governmental documents were used with the approval and involvement of the management of the two multinational companies (Microsoft and Fujitsu Siemens Computers), KPMG ensuring the basis of the infringement carried on from 2003 until 2017. The essential element was to create an offshore company Profinet AG which, through KPMG, as per the operation agreement concluded between Profinet AG and KPMG, had only one objective: to create as much profit as possible in the subcontracting companies, the profit out from which was drawn out through other offshore companies, being the necessary money to pay the corrupted officials and redistribution of the Microsoft– FSC profits between the managers of Microsoft– FSC through fictitious service agreements. Once the money entered the offshore companies from distant destinations, the bribes were either paid by bank transfers into the companies nominated by the persons of the contracting authority and having the role to launder that respective money and to bring it into the country in apparently legal ways, or to withdraw cash from the banks outside Romania and to bring it in cash back in the country, illicitly.

This channel for the cancellation of the money between Government – FSC/D-Con.Net – Microsoft and the network of offshore companies created by KPMG would have not been possible to create without the authority, recognition and support of KPMG.

As an example, I mention that on 3.11.2004, the Government of Romania and Microsoft Operation Limited, duly represented by Fujitsu Siemens Computers GSMGH have signed the Additional Act no. 1 to the licences lease agreement no. 0115RO / 15.04.2004, thereby extending the object of the agreement on the Microsoft educational products, in amount of 19,370,500 $.

The amount of 19,370,500 $ was stolen directly and the amount of 7,233,577$, indirectly based on the agreements between Profinet-KPMG, amounts paid on 30.11.2004 from the account no. 0065–920182–72, opened by Profinet AG-KPMG with Bank Leu LTD Zurich, Switzerland.

Last but not least, I mention that, even today in Romania, we have the same situation, when the presidency, government, justice are held liable before the Embassy of the USA, which clearly ordered: any collateral victim shall not be important, the Microsoft file shall be without Microsoft. In fact, without the involvement (or at least its tacit and guilty acceptance) of the Microsoft Corporation, the “Microsoft affair” was not possible.

In reality, the Microsoft Corporation also coordinated so-called legally the “Microsoft affair” and the Microsoft “occult platform” for the Microsoft staff and servants thereof, who besides Microsoft Corporation and its subsidiaries, seem to enjoy the absolute immunity in front of the criminal investigation bodies of Romania.

As to the above, I kindly request the US authorities to carry out the due investigations pertaining to the activities of Microsoft in Romania, as well as  regards the behaviour of the two ambassadors of the United States of America in Bucharest.

Bucharest, December, 2017

Gabriel Sandu

Sursa: Correct News

Exit mobile version