Am reușit să mă vindec de ceva ani de disprețul inoculat față de țara mea!

Timp de cel puțin 12 ani de zile am fost învățat să-mi urăsc țara, să o disprețuiesc, să o consider sursa principală a ratării mele. Trebușoara asta o făceau televiziunile, ziarele, revistele și profesorii. Exact în ordinea asta.



În răstimpul acesta, eram crescut de niște părinți și bunici care învățaseră tocmai contrariul. Pentru ei România era cea mai frumoasă țară din lume, româncele erau cele mai bune soții, mame, gospodine iar bărbații erau deștepți, harnici, gospodari. Ei învățaseră trebușoara asta de la profesorii lor, radio, unica Televiziune Română, din cărți, reviste și ziare… aproximativ în ordinea asta.

Diferențele dintre ei și noi se văd chiar și acum. În timp ce părinții noștri și bunicii și-au construit viața conform credințelor avute, reușind să întruchipeze imaginea idilică avută despre poporul român, mulți dintre noi ne-am construit viața pe baza frustrărilor avute în urma celor învățate, reușind să întruchipăm imaginea debusolantă avută despre același neam.

Dacă înaintașii noștri au traversat o perioadă istorică caracterizată de calm, stabilitate în care aproape fiecare om a reușit să propășească mizând pe calitățile lor pozitive, pe acele însușiri care fac cinste oricui, acest lucru nu se datorează contextului politic, ci educației primite. Mai exact setului de valori însușite.

Cei din generația mea au pornit cu un handicap în acest sens, acesta fiind și motivul pentru care viața noastră este mai tumultoasă și deseori haotică. Nu poți urî o țară și să aștepți ca în ea să îți fie împlinite visele. Acest lucru este posibil numai într-o țară pe care o respecți și o iubești. Acolo te comporți ca un om normal, nu ca un huligan. Ori comportamentul normal, care implică o doză serioasă de responsabilitate, te ajută să evoluezi pe toate planurile.

Eu zic că am reușit să mă vindec de ceva ani de disprețul față de țara mea. În acest sens m-au ajutat mult lecturile istorice, clasicii literaturii române, autorii interbelici și chiar unii din perioada comunistă. Mai târziu am descoperit cât de frumos este satul românesc cu tradițiile, obiceiurile sale și orânduiala sa. Pentru că țăranul român autentic are o ordine în toate: în gesturi, în gânduri, în treburi, în rugăciune. Nu încurcă merele cu perele, nici oamenii cu dobitoacele și nicidecum nu este sclavul banului. Întotdeauna este stăpânul lui! La final am văzut și cât de frumoasă este țara asta. Am descoperit peisaje superbe în locurile pe care le-am străbătut de mii de ori, dar frumusețea lor n-o văzusem niciodată din cauza „ochelarilor” așezați pe ochii mei de educația primită.

După asta, după ce m-am vindecat, practic am renăscut. Lipsit de frustrări, complexe și stereotipurile induse, am început să-mi fac ordine în viață, iar viața a început să mă răsplătească. Nu repede, nu cu mult, dar arătându-mi zi de zi respectul față de țara în care trăiesc, tot mai des….

Autor: Dragoș Hutuleac

Sursa: Suceava Live