Unul dintre cele mai nocive aspecte ale politicii externe americane este inconsecvența ei.
Obama o pune de un maidan, iar când incendiul declanșat atinge punctul culminant și se ajunge la un risc de escaladare și extindere a conflictului fără precedent, vine Trump și spune că SUA nu vor apăra țările NATO din Europa de Est.
Biden îl împinge de la spate pe “eroul Zelensky”, iar după doi ani de război de uzură și sute de mii de morți, republicanii din congres schimbă macazul și îl lasă pe erou cu ochii în soare.
Prin această politică externă bipolară, SUA exportă în afara ei instabilitatea care îi definește de ceva ani politica internă (și care nu a caracterizat-o în perioada războiului rece).
Altminteri, nu cred că Putin are de gând să atace țările NATO din Estul Europei. Cu sau fără intervenția SUA, riscul unui astfel de demers e complet dement, în timp ce beneficiile sunt practic inexistente. Nu cred că Putin e atât de irațional, iar de data asta chiar sper să nu mă înșel.
În schimb, e clar că atât lipsa de responsabilitate, cât și lipsa de coerență a politicii americane fac victime și alimentează un climat regional de instabilitate și insecuritate.
E drept, alimentează și profiturile complexului militaro-industrial. Până la proba contrarie, recentul scenariu al atacării statelor de pe flancul estic de către Rusia e dor un excelent exercițiu de publicitate pentru Lockheed Martin și Raytheon.
Din 2014 încoace, România aproape și-a dublat cheltuielile militare. Și cum “Putin plănuiește să ne atace”, eu zic că e cazul să le mai dublăm încă o dată, în următorii ani, că avem și cu ce să ne apărăm, vorba poetului, “sărăcia și nevoile și neamul” pe care foamea l-a împrăștiat prin Europa.
În fine, un scenariu mai îngrijorător, întrucât mai realist, e posibila extindere a conflictului în Republica Moldova, iar de acolo se poate ajunge destul de ușor la o atragere a României în război și ulterior a întregii alianțe. Acesta mi se pare cel mai periculos scenariu prin care s-ar putea aluneca spre un conflict Rusia – NATO.
Nu știu cât de mare e apetitul pentru risc al lui Putin și deci riscul unei astfel de evoluții, dar înclin să cred că chiar și acest scenariu, mai puțin fantezist decât primul, e totuși puțin probabil. În orice caz, oscilațiile din politica externă americană – adică forțarea schimbării de regim în Rusia prin afghanistanizarea Ucrainei, urmată de mesaje care dau de înțeles că Articolul 5 nu garantează nimic și nu obligă SUA cu nimic – nu sunt de natură să mă liniștească.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu