Când era primar al capitalei refuza să pună în aplicare hotărâri judecătorești și a trimis poliția capitalei să se bată cu poliția de sector din pricina încăpățânării de a bloca niște lucrări publice pe care în cele din urmă le-a aprobat în ultima zi de mandat. De ce s-a răzgândit cu privire la o interdicție pentru care era dispus să transforme Bucureștiul în scena unui război civil? Vorba lui Bogdan Duca: întrebați specialiștii de la Obregia?
În urmă cu vreo lună i-a făcut campanie lui Drulă și l-a concediat pe Ludovic Orban când acesta i-a explicat că își încalcă atribuțiile constituționale.
Acum, chiar în zilele în care comemorăm Revoluția din decembrie 1989, a lansat un atac fără precedent la adresa principiilor de drept pe care se întemeiază noua ordine constituțională pe care a produs-o revoluția: independența justiției și principiul separației puterilor în stat. Cică va organiza el un referendum în rândurile magistraților – în baza cărei legi? – prin care va dizolva Consiliului Superior al Magistraturii, deși Constituția prevede clar că membri CSM sunt aleși în adunările magistraților pentru un mandat de 6 ani. E ca și cum ar convoca un referendum cu scopul de a dizolva parlamentul înainte de termen. Dacă nici ăsta nu e motiv de suspendare…
Evident, nu plâng de mila magistraților. Nu neg că se întâmplă mizerii în sistem, însă nu așa se reformează justiția într-un stat de drept. În plus, România oricum nu mai e un stat de drept din 6 decembrie 2024, magistrații având președintele pe care îl merită, că tot ei l-au făcut președinte prin puciul ceseatisto-cecerist împotriva căruia n-a mai protestat niciun magistrat, expert anticorupție sau activist din categoria “staților de drept” (cum îi numea cândva Costi Rogozanu) care azi ne cheamă din nou în stradă (și, slavă Domnului, reușesc să adune mult mai puțini oameni decât în urmă cu șapte ani).
Evident, cu un război la graniță, o ecuație politică imposibilă, o economie care se târâie și un deficit bugetar care iese prin tavan, ultimul lucru de care mai are nevoie România e de o criză politică fără precedent, care ar putea să ducă la demiterea președintelui și alegeri prezidențiale anticipate. În acest context, nu i-ar strica să aibă un președinte măcar întreg la cap, dacă mai mult nu se poate. Și nu cred că președintele își dorește o astfel de criză. Cred că sărmanul de el e pur și simplu incapabil să înțeleagă potențialele consecințe ale demersurilor sale, că e atât de bătut în cap încât pur și simplu nu înțelege noțiunea de lege și limitările pe care le impune.
Și Iohannis era prost, dar ăla măcar era și mut. În schimb, ăsta dă pe goarnă tot ce-i născocește mintea aia creață și profund dezorientată, de zici că e scăpat de la psihiatrie. Și pe zi ce trece confirmă tot mai mult intuiția pe care am avut-o de la început: că oricât de sclipitor o fi fost ca matematician, din punct de vedere politic omul e complet imbecil. De altfel, nu e singurul caz din istorie de acest tip. În plus, e exact genul de aiurit care în loc să stea locului și să-și facă meseria pe care chiar o stăpânește, pentru binele lui și al societății, se apucă în schimb să salveze Bucureștiul, România, planeta etc., deși nu posedă nici măcar înzestrările necesare pentru a se achita decent de fișa postului de primar de comună.
Dar el chiar crede în infantilismul salvaționist, pentru că atât îl duce capul, e convins că doar oamenii profund corupți nu-l lasă să șteargă pe jos cu Constituția ca să ne salveze de balaurul corupției, și găsește în țara asta îndeajuns de mulți concetățeni cu un orizont mental la fel de îngust ca al lui, cu resurse nelimitate de credință fanatică în salvarea de corupție, sau care pur și simplu urăsc PSD-ul îndeajuns de mult încât să fie dispuși să voteze și o maimuță atâta timp cât votează împotriva PSD.
Nu e nicio conspirație la mijloc. De altfel, conspirațiile necesită o inteligență ieșită din comun. E doar incredibil de multă prostie. Și nu orice fel de prostie. Ci d-aia regenerabilă, capabilă să renască din propria-i cenușă la nesfârșit. Make no mistake. După ce au crezut în Băsescu, în Iohannis, în Nicușor și s-au (sau se vor fi) declarat tot mai “dezamăgiți” de fiecare dintre ei, vor crede și data viitoare în următorul Mesia. Afecțiunea de care suferă e incurabilă.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu