Sincer, eu nu sunt așa de îngrijorat. E drept, deși nu sunt imun la austeritatea bolojenistă, nu mă număr, slavă Domnului, printre oamenii cel mai crunt loviți de ea.
Revenind, alternativele sunt următoarele: fie îi ies calculele lui Bolojan și scăpăm de deficit bugetar într-un an, doi, revenim pe creștere, după care revine la putere o forță politică mai social-democrată care reîncepe să crească pensiile și salariile și să mai redistribuie către baza piramidei sociale banii pe care o să-i avem din nou, așa cum s-a întâmplat și după băsism; fie, scenariul mai plauzibil, Bolojan face țăndări și economia și statul român, adică o să fie rău, dar măcar așa știm o treabă, scăpăm definitiv și de neoliberalismul tefelist, care deja e pe perfuzii, cu tot cu documentarul recorder abia dacă au reușit să scoată în stradă 10% din numărul portestatarilor de pe vremea #rezist, și de social-trădătorii care se pretind social-democrați.
Sigur, s-ar putea să fie și mai nasol, cel puțin pentru o vreme, dar e clar că nici așa nu mai putem continua. Măcar se schimbă la față politica si nu o să mai vedem aceleași fețe de apostoli ai BINELUI, care în realitate, de la CDR încoace, ne tot vând la bucată și ne aduc la sapă de lemn.
Sigur, cineva poate să spună că oricâte caricaturi tembele se vor mai perinda pe la guvernare ca să facă țara praf, românii nu se vor lecui în veci de salvaționismul tefelist. Nu cred, dar în ipoteza în care chiar suntem atât de tâmpiți, atunci asta e, în câteva decenii ne curățăm de tot, dispărem ca popor în urma unui proces de selecție naturală de pe urma căruia omenirea nu are decât de câștigat.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu