Într-adevăr, când citești un astfel de articol (a must read) ești tentat să zici, precum Jim Morrison: This is the end… A început cu subordonarea educației față de imperativul profitabilității, distrugerea sistematică a cunoașterii care nu se vinde, apoi a urmat invazia telefoanelor, iar acum asta pare să fie lovitura de grație.
Totuși, încerc să nu fiu atât de catastrofist și să gândesc soluții de avarie. E clar că în actualele condiții eseul e terminat, practic se poate renunța la el că deja nu mai înseamnă nimic, însă examenele rămân. Se pierde o parte importantă, dar nu totul. Încă se poate face diferența între studenții care învață și cei care nu învață.
Apoi, vremurile fiind atât de vitrege, cred că ar trebui să li se spună nu doar studenților, ci și copiilor, de la o vârstă fragedă, că nu au ce face: fie se maturizează mai repede și se apucă să învețe pentru că trebuie să învețe, nu pentru note și diplome fake, fie se vor tâmpi iremediabil, deci depinde și de ei dacă vor să se salveze sau dacă acceptă să-și facă sufletul și creierii praf cu telefoane, droguri și mai nou AI.
Știu, sună neoliberal, dar chiar nu prea văd altă soluție, date fiind condițiile apocaliptice. Îmi amintesc că în clasa a opta am luat sub 4 la ultima simulare de la matematică de dinaintea examenului de admitere, cu două luni înainte de admitere, pentru că mă jucam prea mult pe o consolă (tocmai apăruseră și la noi atunci) pe care taică-miu a avut proasta inspirație să mi-o cumpere (la română stăteam bine, luasem nouă). I-am zis bunicii să o ia și să o ascundă undeva să n-o mai văd, m-am închis în casă vreo două luni, timp în care am făcut numai probleme la matematică de dimineață până seara, iar la examen am luat peste 8 la matematică.
Apoi, i-aș impozita la greu pe giganții tech ca să adaug la studiile universitare încă un an, gratuit și voluntar, fără note, dedicat exclusiv scrisului. Se face o deosebire meritocratică pe baza examenelor, apoi li se explică studenților că dacă vor să nu iasă din universitate mai proști decât ar fi putut să iasă, trebuie să și scrie, au la dispoziție un an de zile să scrie eseuri și să fie evaluați și corectați de către profesori (dosar penal pentru ăia care corectează cu AI) nu pentru notă, ci pentru mintea și sufletul lor. Gratis, fără note, doar pentru cine vrea și e suficient de matur să conștientizeze necesitatea scrisului, pe banii companiilor care vor trebui să suporte costurile sociale negative ale inovațiilor lor care ajung să polueze mințile tinerei generații, la fel cum și companiile care poluează mediul înconjurător trebuie să plătească.
În mod paradoxal, cred că actualul colpas tehno-neoliberal al educației academice reprezintă o oportunitate de a redescoperi gratuitatea cunoașterii și autenticul ei sens, cunoașterea de dragul cunoașterii, nu pentru note, cv, carieră, bani, ci pentru autentica dezvoltarea umană, atât pe plan personal, cât și pe plan social. Cum frumos spunea un părinte la o predică pe care am ascultat-o duminica trecută: nu (trebuie să) învățăm pentru diplomă și beneficiile aferente, ci ca să nu fim proști.
Adauga comentariu