Eu nu sunt de acord să se taie de la cercetare. Din contră, ar trebui să se aloce mai mulți bani pentru acest domeniu esențial atât pentru dezvoltarea economică a unei țări, cât și pentru nivelul ei de civilizație. Dar să se dea după principiul evanghelic: celui ce are i se va da, iar de la cel ce n-are se va lua și puținul pe care îl are.
Evident, nu mă refer la fonduri, ci la rezultate. E o discuție în sine cum anume ar trebui să evaluăm aceste rezultate pentru a evita diferite forme de fraudă, mai mult sau mai puțin sofisticate, sau impunerea universală a unor modele de măsurare care se potrivesc doar în anumite domenii academice. Dar e o discuție pe care ar trebui să o purtăm, la fel cum ar trebui să aflăm și cine anume a încasat până acum banii de cercetare și în ce măsură chiar a contribuit la avansul cercetării românești.
Citesc acum pe pagina unui prieten că un profesor universitar trebuie să publice două articole ISI pe an. Așa o fi, în teorie, dar țin minte că prin 2014, la un an de la întoarcerea în țară, am avut ocazia să constat că eu publicasem pe burta goală, în timpul liber dintre traduceri plătite în bătaie de joc, un articol ISI, echivalentul a 50% din producția de acest tip a unui întreg departament de profil de la o mare universitate de stat din România educată. Între timp, s-au mai acumulat, dar de cercetat nu mă “cercetează” nimeni, deși periodic sunt evaluat de instituții specializate ale Ministerului Educației și Cercetării.
Nu ar fi o problemă, în ceea ce mă privește, căci nu despre mine e vorba, dacă banii respectivi s-ar duce la alții care cercetează mai mult și mai bine decât am fost în stare să o fac eu. Dar cred că am dreptul să știu pe ce s-au dus taxele plătite de mine din cele două salarii încasate de la privat, unul pentru jobul hobby academic și altul pentru jobul part-time de corporatist pe care îl prestez din motive mai pragmatice.
Că dacă s-au dus în buzunarele unor cercetători care au câștigat de șapte ori mai mult ca mine și au produs de șapte ori mai puțin decât mine, în condiții mult mai propice, atunci am dreptul să solicit ca banii ăia să se ducă pe orice altceva – asistență medicală, rețele de cale ferată, înfrumusețarea orașelor, plantat copaci, ajutor pentru Africa, adăposturi pentru animale fără stăpân, you name it – decât pe acest tip de “cercetare”.
Prin urmare, cred că discuția despre cercetare ar trebui resetată. Dacă apărăm cercetarea de drujba lui Năsui, Mileiul din Balcani, reflex cât se poate de onorabil, ar trebui să știm și ce anume apărăm, de fapt, sau pe cine anume apărăm. Că dacă alternativa e socialism pentru șmecheri pe banii fraierilor, atunci prefer piața liberă și să îmi rămână mai mulți bani în buzunar din salariu și, prin urmare, în virtutea principiului time is money, și ceva mai mult timp ca să (mai) fac cercetare de dragul cercetării, neremunerată, pe cont propriu.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu