Ce încerc să explic eu în textul meu: că discursul politic tefelist, care reduce exercițiul politic la un examen de bună purtare prin care doar ne dovedim valoarea morală votând un olimpic, nu un golan, se deosebește de mai toate școlile de gândire politică de până acum pentru care politica nu e un exercițiu de etalare și validare a virtuților private, ci unul care vizează dreptatea, adică împărțirea puterii și a resurselor.
Și dau două exemple (mai sunt și altele): aristotelianismul și descendentul său, tomismul, respectiv marxismul. Evident că între aceste școli de gândire există diferențe fundamentale, că există o critică marxistă a noțiunii aristotelice de bine comun, respectiv o critică aristoteliano-tomistă a noțiunii marxiste de luptă de clasă, despre care vă pot spune mai multe, dacă doriți. Doar că în postarea respectivă nu îmi propusesem să scriu o teză de doctorat despre lupta de clasă și binele comun, ci doar să încadrez conceptual ideologia politică tefelistă, ca să putem să-i înțelegem specificul mai bine.
Ce au înțeles unii din postarea mea? Că susțin sclavia, inchiziția, precum și teza conform căreia victoria socialismului va fi echivalentul unei sodomizări în masă. Noaptea minții.
Închei prin a preciza, ca pentru clasa a patra, că simplul fapt de a te folosi de Aristotel, Toma d’Aquino și Marx în cadrul unui argument, – așa cum face chiar Marx în Capitalul, unde omagiază contribuția lui Aristotel la dezvoltarea teoriei economice – nu te face, în mod automat, aristotelian, tomist sau marxist, iar a fi aristotelian, tomist sau marxist nu înseamnă că ești musai de acord cu tot ce au afirmat vreodată Aristotel, Toma sau Marx și Engels.
E simplu. Nu și pentru cei a căror gândire politică se rezumă la cărticica roșie (sau de orice altă culoare politică).
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu