Dumnezeu știe dacă o să scăpăm și de data asta sau nu. Până la urmă, totul e în mâinile lui Dumnezeu, care m-a ajutat să trec, de ceva vreme, de la anxietate la serenitate (sper să mă țină) evitând în același timp ispita distrugătoare a urii, care și ea m-a bântuit la un moment dat (dea Domnul să nu se mai întoarcă). Ce știu însă e că mulți dintre cei peste care va veni prăpădul – în cazul în care va veni – chiar și-au căutat-o. Cu lumânarea. Mă feresc să spun că au meritat-o, pentru că risc să alunec în ură, și încerc să îmi aduc aminte că până la urmă cu toții suntem păcătoși și de la păcatele tuturor ni se trage. Dar deși păcate personale avem cu toții, nu toți ne-am manifestat public în același fel. Nu toți am fost părtași la prostia agresivă, tembelismul iresponsabil, lipsa de umanitate și de demnitate care au inundat sfera publică și au împins umanitatea până pe buza prăpastiei, expunându-ne pe toți unui posibil deznodământ de o cruzime incomensurabilă. Și așa cum am spus-o de atâtea ori, nu e doar vina liderilor politici, care nu pot face prea multe fără o minimă legitimitate. E și vina liderilor de opinie, fie ei putiniști sau atlantiști, care, în mod sistematic, au maltratat adevărul și bunul simț, au picat testul maturității și al umanității, s-au comportat ca niște cretini iresponsabili, deseori fără scuza unui IQ limitat.
Războiul ăsta e, într-o mare măsură, războiul lor. Nu e doar un război care a fost purtat cu arme și pentru profituri și ambiții personale, ci e și un război care a fost întreținut, alimentat și escaladat prin cuvinte, cuvinte izvorâte din puținătatea unor minți debile și a unor inimi pervertite, din nedemna prostie voluntară, din ura care prostește și de care încerc pe cât pot să mă păzesc, cuvinte care pe mulți i-au ucis fizic și pe și mai mulți, fie mai slabi de înger, fie doar sortiți să poarte crucea lucidității în aceste vremuri fără speranță, i-au condamnat la o stare de frică și deznădejde, la anxietate și depresie, pe scurt, la un regim de tortură psihologică ce nu pare să se mai termine și care încă se poate termina cu un coșmar apocaliptic în care vor pieri, pe loc (cei norocoși) sau în chinuri (cei mai puțin norocoși), atât făcătorii de pace, care s-au zbătut neputincioși, cât și făcătorii de război, care în tot acest timp le-au reproșat primilor că nu sunt curajoși, că nu au principii, că s-au lăsat prostiți sau se lasă cumpărați de inamic ș.a.m.d.
D-aia spun că dacă se va ajunge acolo – să nu fie! – vor plăti deopotrivă și cei care și-au căutat-o, și cei care au încercat zadarnic să se protejeze pe ei și să-i protejeze inclusiv pe ceilalți de propria lor răutate, prostie și iresponsabilitate. Orice ar fi, sper ca Dumnezeu să-i ierte. Cu tristețe mărturisesc că mie unuia nu mi-e ușor să o fac.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu