Analize și opinii

Alexandru Racu: “Desigur, educația nu se face musai la școală. Se poate face și pe YouTube”

În campania electorală, domnul Dan Nicușor Dan ne-a dat de înțeles că Bolojan va intra cu drujba peste bugetari, dar a lăsat să se înțeleagă că acei bugetari nu vor fi în niciun caz profesorii și cu atât mai puțin profesorii competenți. Dimpotrivă, aceștia urmau, conform pliantului electoral, să fie atrași și păstrați în sistem cu oferte salariale atractive.
Până și “populistul” de Simion, care promitea că va da afară 500000 de bugetari, a subliniat cât se poate de clar că nu se referă la profesori.
Însă acum constatăm că practic singura categorie de bugetari care a fost belită în număr mare, celelalte reduceri de personal fiind nesemnificative, sunt profesorii.
Rămâne de văzut dacă vor urma și alții. Cert e că s-a început fix cu ăia despre care toată lumea ne spunea că sunt inviolabili, că dacă n-ar fi ei, se prostește și mai rău poporul și câștigă “extremiștii” sigur următoarele alegeri.
Desigur, educația nu se face musai la școală. Se poate face și pe YouTube, prin clipuri cu oameni buni, frumoși și deștepți care ne vorbesc despre rinoceri.
Abia aștept să-i aud pe teletualii neamului, după următoarele alegeri, cum le reproșează din nou românilor că votează ca proștii și prin urmare ar trebui să-și piardă dreptul de vot. Asta după ce au încercat să ne-o bage pe gât pe Lasconi și au reușit să ni-l bage pe gât pe contabilul-profet Moise Bolojan, alesul lui Dumnezeu, cu tot cu drujba lui cu care a tăiat peste noapte treizeci de mii de posturi de profesori.
“Peste 63% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală, respectiv 801.829 (minus 34.190 faţă de iulie 2025), iar dintre acestea 586.748 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (minus 31.963 angajaţi, comparativ cu iulie 2025).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 277.083 (minus 31.046 comparativ cu luna anterioară), Ministerul Afacerilor Interne – 126.539 (minus 653), Ministerul Apărării Naţionale – 76.074 (minus 57), Ministerul Finanţelor – 24.133 (minus 95) şi Ministerul Sănătăţii -18.333 (minus 22).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.785 de posturi (minus 42 comparativ cu iulie 2025), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.169 (minus 249), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.127 de posturi ocupate (minus 1.936).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în august 2025, 466.972 de persoane (minus 572 comparativ cu iulie 2025), dintre care 286.170 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 491) şi 180.802 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (minus 81).”

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu