De-a lungul perioadei postbelice, SUA au subminat constant proiectele europene, în general inițiate de Franța, ce vizau dobândirea de către UE a autonomiei strategice, percepând o eventuală autonomie strategică a UE ca pe o amenințare la adresa hegemoniei americane.
Apoi, după încheierea Războiului Rece și reunificarea Germaniei, obiectivul american a fost să deconecteze Europa, în special Germania, de la gazul rusesc, în care vedeau o altă amenințare la adresa hegemoniei americane și a tuturor beneficiilor aferente. Ceea ce au reușit să și facă, în cele din urmă, ca urmare a unei politici agresive care a târât Europa în război și a falimentat-o, alimentând astfel valul suveranist care dacă nu va îneca definitiv proiectul european, cu siguranță îl va șubrezi.
Odată declanșată cea mai gravă criză de securitate de pe continentul european de după al doilea război mondial, europenii au renunțat la energie în ideea că securitatea e mai importantă. Ca să se trezească apoi amenințați fix de SUA care mai nou declară că nu exclud posibilitatea de a lua cu forța teritorii daneze. Poate că o fi doar o glumă. Dar în orice caz, e o glumă proastă.
Pentru europeni, ar trebui să conteze prea puțin că George W. Bush și Obama, care au dat foc la Ucraina, erau globaliști, iar Donald Trump, care amenință Europa taman acum când armata rusă avansează spre granițele ei, e suveranist. E vorba, în ultimă instanță, de aceeași țară care își exportă propria instabilitate politică internă, iar principalele victime sunt ‘aliații’ europeni.
Cineva ar putea spune că acum e momentul ca Europa să își ia soarta în propriile mâini, ocupându-se de propria securitate, ce s-ar putea să coste mai puțin dacă nu mai e împinsă de la spate spre un război cu Rusia de globaliștii de la Casa Albă care tocmai ce au pierdut din nou puterea. Problema e că asta ar necesita mai multă unitate europeană, inclusiv transformarea politicii externe dintr-un atribut exclusiv al statelor membre ale Uniunii, așa cum e acum, într-un domeniu de competență al instituțiilor comunitare, adică de un nou transfer de suveranitate către UE, în plin val suveranist, ceea ce, evident, e cu neputință.
În mod paradoxal, o Europă divizată va fi și mai dependentă de americani, exact acum când nu se mai poate baza pe americani și când un gest necugetat al lui Trump (numai Dumnezeu știe cât o fi de tâmpit) ar putea duce la dispariția subită a NATO. Pe de altă parte, e foarte posibil ca și noul suveranism european să-și piardă destul de repede răbdarea în fața bullying-ului trumpist lipsit de viziune, după ce a pierdut de mult orice sentiment al solidarității cu tefelismul american.
Iar asta ar însemna pe de o parte o Europă tot mai divizată, mai instabilă, mai vulnerabilă și mai săracă, rămânând de văzut cât de bine se vor înțelege suveraniștii europeni între ei după ce vor fi îngropat Uniunea Europeană, iar, pe de altă parte, o Americă tot mai izolată, care va trebui să gestioneze pe cont propriu conflictul cu blocul ruso-coreeano-iraniano-chinez, pe care tot politica ei externă agresivă, lipsită de viziune și de continuitate l-a creat și l-a consolidat.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu