Totuși, merită remarcat următorul lucru. Peste doi ani se vor împlini 10 ani de la protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Cât de mult s-a schimbat la față societatea civilă de atunci! Atunci erau în stradă liberali, socialiști și naționaliști. Astăzi, AUR are monopol asupra pieței publice. Iar asta în ciuda faptului că abuzurile guvernului sunt strigătoare la cer.
De fapt, dacă ne uităm doar la incendiile din spitale, vorbim deja de atrocități. Nu trebuie să fii antivaccinist ca să îți dai seama de faptul cu pricina și, teoretic, se poate protesta împotriva acestor abuzuri de pe poziții complet diferite decât cele asumate de Claudiu Târziu și George Simion. Dar centrul și stânga s-au evaporat. N-a mai rămas decât AUR.
Deci întrebarea care se pune e unde au dispărut ceilalți? Și de ce? Mai întâi a ieșit stânga din scenă, odată cu mișcarea rezist, apoi a ieșit și rezist din scenă și a rămas doar AUR, care în stradă se bazează în mare măsură pe foști rezistenți. Cum s-a ajuns aici? Cum s-a trecut de la pluralismul societății civile din 2013 la monopolul AUR?
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu