Analize și opinii

Alexandru Racu: “Cred că principala temă a viitoarelor alegeri de pe urma căreia va avea de câștigat în primul rând AUR va fi eșecul statului”

Cred că principala temă a viitoarelor alegeri de pe urma căreia va avea de câștigat în primul rând AUR va fi eșecul statului.

După ce funcția redistributivă și asistențială a statului a fost erodată tot mai mult în numele statului minimal, al cărui rol se reduce la cel de paznic de noapte, constatăm tot mai des că statul român e un paznic de noapte beat sau absent de la locul de muncă, așadar incapabil să își îndeplinească măcar acest rol minimal.
Caracal, Maternitatea Giulești și Maternitatea de la Botoșani, incendiile de la Balș, Constanța și Piatra Neamț, azilele groazei, masacrul de la 2 mai săvârșit cu complicitatea poliției și multe alte situații în care tot mai des statul român nu mai e în stare să își facă datoria nici măcar în limitele foarte strâmte ale teoriei liberale.
Astfel, frica și groaza pătrund pe zi ce trece tot mai adânc în sufletul cetățeanului român. Dar în mod paradoxal, asta se întâmplă în condițiile în care statul întreține o întreagă castă de privilegiați – militari, magistrați, polițiști, securiști etc. – care își justifică privilegiile tocmai prin statutul lor de “furnizori de securitate” (de altfel, aceiași oameni produc și tone de zone în domeniul “Studiilor de Securitate”, cele mai multe dintre ele plagiate). De altfel, ni se spune că nu avem bani de educație și sănătate pentru că trebuie să investim în securitate, prioritatea zero a națiunii române, însă în mod concret românul trăiește tot mai mult ca în codru.
Astfel, statul român nu mai e nici măcar minimal. E stat criminal, complice cu toți drogații, psihopații, șmecherașii și traficanții de droguri, influență sau carne vie, cu toate hienele care fac bani din tortură și moarte sau care te lasă să mori dacă nu-i plătești sau nu ești băiat de dezvoltator. În condițiile în care statul român a ajuns un stat subminimal, complice la vărsarea de sânge, e de presupus că se apropie ceasul în care și poporul va cere sânge, sânge de politician sau de pensionar special, iar partidul care va oferi sânge pentru sânge va avea cel mai mult de câștigat.
“Luni seară, locuitorii din Botoșani au ieșit din nou în stradă pentru a protesta față de un sistem criminal, din vina căruia Alexandra și-a pierdut viața. Aceștia au mărșăluit pe Bulevardul Mihai Eminescu și pe Bulevardul George Enescu până la Maternitatea une Alexandra și-a dat ultima suflare.
Pe pancardele celor care au intrat în curtea unității sanitare erau afișate mesaje de genul: „Criminalilor!“, „Ieși afară!“, „Alexandra!“ sau „Rușine! Rușine! Ruine să vă fie!“
Protestatarii au aprins lumânări și au depus flori în memoria Alexandrei. Aceștia au mers și la Prefectura județului Botoșani.”

Autor: Alexandru Racu