Analize și opinii

Alexandru Racu: „Ce ar fi să-i punem și noi pe finlandezi să aștepte la ușa NATO cam cât am așteptat noi la ușa Schengen”

Că tot veni vorba de Schengen, ce uită să se spună e că până acum am fost blocați nu doar de Olanda, ci și de Finlanda. Din câte se pare, Finlanda, care între timp s-a decis că vrea în NATO, s-a cam dat la fund. Așa că rămânem blocați doar de vetoul Olandei. Prietenii știu de ce.
Ce ar fi să-i punem și noi pe finlandezi să aștepte la ușa NATO cam cât am așteptat noi la ușa Schengen, până când s-au decis să-i lase doar pe olandezi să ne facă mizerii? Că ziceau că nu se simt în siguranță cu granița Schengen gestionată de corupții din România. Însă, fără îndoială, extinderea NATO, în momentul de față, nu aduce niciun plus de siguranță pentru statele membre, dar crește în schimb riscul izbucnirii unui război Rusia-NATO, în care noi vom fi în prima linie. Ce ar fi să le plătim cu aceeași monedă?
Acestea fiind spuse, deși s-a vorbit mult și corect despre ipocrizia și măgăria olandezilor, totuși, atunci când corupția e invocată ca pretext pentru a nu ne primi în Schengen, e o bătaie de joc la adresa românilor, de data asta din partea liderilor “europeniști” ai acestui stat, nu doar din partea OIandei, să îl trimiți să voteze în Consiliul UE pe un ministru cu teza de doctorat secretizată și care tocmai a cumpărat 600 de BMW-uri de la prietenul lui Iohannis, și el tot neamț, adică tot de rasă superioară, ca și olandezii.
Chiar dacă e vorba doar de un pretext, până la urmă era o chestiune de demnitate pentru români să nu fie “reprezentați” în Consiliul Uniunii Europene care urma să decidă apartenența României la Schengen de către un (alt) plagiator penelist care tocmai a făcut noi afaceri dubioase cu germanii, cunoscuți în întreaga Europă pentru corectitudinea lor.
De poporul ăsta își bat joc nu doar elitele europene are spală bani cu carul în timp ce ne reproșează nouă corupția. Își bat joc și elitele europeniste autohtone, care după ce ne-au ținut lecții de civilizație, integritate academică (mai țineți minte ce îi spunea Iohannis lui Ponta în campania electorală din 2014) și anticorupție, după ce au refuzat să stea de vorbă cu “corupții” și cu electoratul lor retardat (mai țineți minte colocviul organizat de Iohannis la BCU în campania electorală din 2019), acum le ridică mingea la fileu javrelor de rasă ariană din Vest, reprezentându-ne în UE prin tot soiul de ciorditori autohtoni care fură cot la cot cu arienii din teritoriu, ca să poată după aia să zică ăia din vest că “românii e corupți”, d-aia nu merită să intre în Schengen.
E important să scoatem în evidență esența “rasistă” a cacealmalei anticorupție și să subliniem faptul că ea implică nu doar rasismul occidentalilor față de poporul român, ci și rasismul tefeleilor autohtoni care vor “o țară ca afară” și “președinte neamț” față de poporul din care fac parte, de care nu știum cum să scape mai repede și pe care l-au tot flegmat în față pentru că nu votează cum trebuie, ca acum să fim reprezentați în Consiliul UE care nu ne primește în Schengen pe motiv de corupție de către tovarășul de furăciuni al “președintelui neamț” de care aveam nevoie ca să ieșim din mocirla corupției.

Autor: Alexandru Racu