Am spus-o și o repet: eu nu sunt de acord cu interdicțiile. Cred, în schimb, că trebuie discutat, argumentat, cu curaj, răbdare și onestitate, și că trebuie ridicat nivelul general al dezbaterii. E ceea ce încerc să fac și în ultima mea carte.
Din păcate, în România, nu doar cei care se plâng că sunt cenzurați, ci și mulți dintre cei care recurg la cenzură au cultivat prostia, autosuficiența și incultura, au coborât nivelul dezbaterii în loc să o ridice.
Mai cred și că diferitele nostalgii nu se explică prin deficitul de zel polițienesc de până acum al statului liberal, nici nu se tratează prin astfel de mijloace, ci se datorează eșecului instituțional al statului, incapacității sale de a genera prosperitate și de a o distribui în mod echitabil, precum și modului în care diferitele guverne și-au bătut joc de educație, proces care continuă neabătut în mandatul David-Bolojan.
Când statul recurge la cenzură – sau mai grav, la anularea alegerilor – înseamnă că a eșuat. Și nu are cum să ne apere tot el de dezastrul pe care l-a creat.
În fine, cred că cenzura se justifică doar în cazurile în care avem îndemnuri explicite la violență sau atunci când e dincolo de orice îndoială că anumite personaje istorice sunt omagiate pentru crimele pe care le-au comis, nu pentru diferite lucruri bune pe care le-au mai făcut pe parcursul vieții și / sau carierei lor politice sau deoarece lăudătorii lor sunt prost informați sau pur și simplu proști. În cel din urmă caz, singurul tratament care se justifică e educația, precum și asumarea libertății, cu toate riscurile și neajunsurile pe care le implică, că doar d-aia s-a murit la revoluție.
Ticăloșia asumată e o crimă, dar, slavă Domnului, e rară. În schimb, prostia nu e o crimă. Ba în democrație, e chiar un drept. Însă nu și o necesitate (cel puțin nu pe scară largă, căci există, ce-i drept, și cazuri de prostie naturală cărora nu prea ai ce să le faci).
Iar când un popor e mai prost decât ar putea să fie, de vină e statul. Statul e dator să educe, pentru ca oamenii să poată face uz cum se cuvine, în folosul lor și al comunității din care fac parte, de libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu, și să se asigure că oamenii au cel mult motive personale, dar nu și motive sociale pentru a cădea în nostalgie și a vira spre extremism.
Dacă nu e în stare să facă asta, atunci cel mai bine e să nu mai facă nimic. În astfel de condiții, cenzura doar toarnă gaz pe foc și contribuie la popularitatea liderilor politici și mișcărilor politice pe care statul vrea să le delegitimeze prin cenzură.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu