Calcule strategice și viziuni apocaliptice
Cel mai probabil uciderea lui Khamenei nu a fost doar înfăptuită de israelieni, ci și pusă la cale tot de ei.
Firește, cineva se poate întreba ce rost are să-ți pui adversarul la zid și să ucizi odată cu șeful statului pe care îl ataci și orice posibilitate de ieșire diplomatică din conflict. Adică să-l pui pe adversar în situația în care nu-i rămâne decât alternativa de a muri de gât cu dușmanul, dând foc la întreaga regiune și aruncând întreaga economie globală în recesiune.
Firește, o astfel de abordare nu e deloc rațională pentru SUA, dar în cazul de față Israelul e pe locul șoferului, în timp ce Trump e popa prostu’. Or tocmai asta mi se pare șmecheria și lecția pe care au învățat-o israelienii din războiul din iunie 2025, când Trump s-a retras mult prea devreme din război, în stilul său caracteristic: a aruncat câteva bombe care cel mai probabil nu și-au atins țintele, iar apoi a declarat victoria și s-a dat mare.
Ideea de bază, dacă am dibuit eu bine strategia Israelului, mi se pare următoarea: Iranul trebuie pus în imposibilitatea de a încheia războiul printr-un compromis diplomatic pentru că tocmai această imposibilitate a Iranului de a ieși din război împiedică și SUA să iasă din război. Atâta timp cât Iranul bubuie tot în regiune – Israelul, bazele americane, hoteluri și aeroporturi din statele din Golf, infrastructură petrolieră – și blochează strâmtoarea Ormuz pentru că a fost lăsat fără alternativă diplomatică, nici SUA nu se pot retrage, deoarece nu pot lăsa statele din Golf în flăcări și fără baze militare americane, strâmtoarea Ormuz închisă și Israelul în postura de a se apăra singur de urgia pe care a stârnit-o, eventual cu armamentul nuclear, dacă altfel nu se poate.
De ce vrea Israelul ca nici Iranul și nici SUA să nu poată ieși din război, adică din capcana diabolică pe care au conceput-o strategii israelieni? Cel mai probabil deoarece obiectivul strategic al Israelului e să distrugă statul iranian, să-i provoace cât mai multe pagube economice și militare, iar asta necesită un război dur și de durată, nu “o excursie”, că tot folosea Trump termenul ăsta, precum cea pe care a întreprins-o Trump astă vară, când s-a limitat la a bombarda niște situri nucleare iraniene care pentru Netanyahu au reprezentat întotdeauna doar pretextul menit să justifice îndeplinirea adevăratului obiectiv, adică distrugerea Iranului.
Prin urmare, dacă se confirmă lichidarea lui Larijani anunțată astăzi de Israel, s-ar putea să nu fie deloc întâmplător că vestea aceasta a venit după știrea de azi-dimineață, conform căreia Witkoff ar fi reluat contactele directe cu iraneinii, poate mijlocite chiar de Putin, care se prea poate să nu fi fost falsă.
Altminteri, dacă prin prelungirea și escaladarea războiului Israelul urmărește să-i provoace pagube cât mai mari Iranului, prin decimarea sistematică a leadership-ului iranian, nefiind clar cât timp se mai poate regenera lanțul de comandă, urmărește să lase un corp politic, traversat de diviziuni etnice, religioase și ideologice, fără cap, creând astfel nu premisele unei democratizări, în care cred doar idioții utili din tabăra euroatlantică, ci haos, sau, altfel spus, premisele unui război civil după modelul celor care au distrus și celelalte state arabe care au fost decapitate (Irak, Siria, Libia).
Evident, asta va reprezenta un dezastru geopolitic, economic și umanitar pentru poporul iranian, pentru întreaga regiune, inclusiv pentru prietenii din Golf ai americanilor, și într-o măsură mai mică pentru întreaga lume. Dar se pare că Netanyahu e convins că își poate atinge obiectivele – securitate, expansiune, hegemonie, poate chiar “împlinirea profețiilor” – dând foc la întreaga regiune și săracind întreaga planetă, adică dându-le oamenilor de pe întreg mapamondul, inclusiv americanilor, tot mai multe motive să-i deteste pe evrei.
E deja destul de clar că mare parte din resentimentele americane care au dat naștere Mișcării MAGA se vor îndrepta acum împotriva evreilor care au îngropat-o. Evident, nu toți evreii sunt vinovați, prin susținere, de ce face Netanyahu, dar nu e cazul să ne așteptăm ca electoratul lui Donald Trump să facă astfel de distincții subtile. Urmează să vedem cum va arăta MAGA 2.0., că în prima MAGA, decapitată și ea odată cu conducerea Iranului, antisemitismul era un element mai degrabă marginal. Sunt gata să pun pariu că în noua MAGA, care se prefigurează la orizont, lucrurile vor sta cu totul altfel.
În fine, mă gândesc că chiar trebuie să te crezi Mesia, alesul lui Dumnezeu, pentru a crede că poți să încalci toate regulile, să sfidezi pe toată lumea, să-ți epuizezi orice formă de soft power, să te lupți cu întreaga planetă și să învingi. De fapt, e ca și cum te-ai crede Dumnezeu. Că tot veni vorba de fanatici religioși care au reușit să se înarmeze cu bombe nucleare.
Autor: Alexandru Racu













…șeful statului”… Khamenei? buna asta! ”dacă am dibuit eu bine strategia Israelului”… n-ai dibuit… mai cauta in sacu’ cu ”dibuituri”… si cumpara-ti o ”dibuitoare”… d’aia mare…