A devenit clară strategia Israelului. Distrug toată infrastructura din Gaza și bombardează la rupere cu scopul de a crea o catastrofă umanitară care să-i forțeze pe palestineni să plece de acolo, “voluntar”, cum s-ar zice. Adică nu e nici exterminare, nici expulzare fățișă și asumată, ci terorism de stat menit să-i facă pe oamenii ăia să emigreze în masă. Altfel spus, tot dizlocare a unui întreg popor prin metode criminale. Doar că, la final, guvernul israelian o să spună că nici nu i-a exterminat, nici nu i-a expulzat, ci au plecat ei “de bunăvoie”, iar SUA o să ne spună: uite domne ce civilizat e Israelul, nu ca Germania Nazistă, nici ca Imperiul Otoman în ultimii ani de existență. Spre deosebire de ăștia, Israelul a purtat o luptă nobilă și profund civilizată împotriva terorismului, și tot de frica teroriștilor au emigrat în cele din urmă și cetățenii pașnici din Gaza. În Congo. Slava Israel!
“Guvernul israelian negociază cu mai multe ţări, printre care şi Republica Congo, pentru relocarea parţială către acestea a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza după ce se va fi terminat războiul cu gruparea Hamas, potrivit ediţiei de miercuri a publicaţiei Times of Israel, care citează un înalt responsabil israelian, relatează agenţia EFE.”
***
Sinistru e și faptul că în condițiile astea, Egiptul continuă să își țină granița închisă, statele arabe nu fac absolut nimic, nici Uniunea Europeană, care i-a primit cu brațele deschise pe ucraineni, deși mulți dintre ei veneau din zone mult mai puțin devastate decât Gaza și puteau să fugă și în vestul Ucrainei; însă stă cu mâinile în sân în timp ce de trei luni palestinienii tot fug dintr-un colț în altul al unei fâșii de 365 km unde, în curând, nu va mai rămâne piatră pe piatră, iar Netanyahu spune că războiul va mai dura luni bune. Chiar dacă ăsta e obiectivul criminal al Israelului, oamenii ăștia trebuie lăsați să plece de acolo, să se refugieze pe bune, pentru că acolo devine imposibil nu doar să trăiești, ci și să supraviețuiești. Într-o lume ideală, ar trebui și întrerupte relațiile diplomatice cu un stat care te pune în situația de a-i lua la tine acasă pe oamenii ăia ca să nu mai vezi cum îi omoară la televizor, dar știu, suntem prea mici și prea dependenți de SUA pentru a lua astfel de măsuri. Oricum ar fi, ceva trebuie făcut pentru oamenii ăia, iar ce se întâmplă acum e o rușine pentru întreaga umanitate.
Autor: Alexandru Racu
Adauga comentariu