Analize și opinii

Alexandru Petria: “Să luptăm pentru stârpirea corectitudinii politice!”

Mi-s urâți până la greață fasciștii, dar mi-e mai prieten adevărul decât retorica propagandistică a presei americane. Și se observă din nebunia în curs cine este vinovatul real al frământărilor de peste Atlantic.



Aducere aminte- de ce au ieșit din cavernele lor fasciștii? Fiindcă niște dezaxați, amatori de corectitudine politică, au decis scoaterea dintr-un spațiu public a statuii generalului Robert E. Lee, erou Confederat. A urmat tragedia de la Charlottesville, în condițiile în care fasciștii au protestat împotriva demolării statuii, iar tefeliștii de acolo au organizat o contramanifestație, ca promotori ai rescrierii istoriei după placul lor. Cauză și efect.

E cert că tefeliștii (folosesc termenul încetățenit în .ro) n-au învățat nimic din nenorocirea de la Charlottesville. Și anume că nu e indicat sa te joci cu sentimentele oamenilor, cu cutumele și credințele lor, să modifici urmele trecutului după cum ți se năzare. Faptele aberante atrag reacții aberante, ca magnetul pilitura de fier. Iar întâmplările au potențialul să scoată din sărite și oamenii pașnici, nu numai extremiștii.

La ora actuală actuală, Martorii Corectitudinii Politice demolează sau cer să se demoleze alte statui, ale altor eroi sudiști, deoarece le aduc aminte de vremurile sclaviei. Se joacă idiot cu focul. Spectrul războiului civil nu e o himeră, la câte arme are populația.

Președintele Trump a avut dreptate, când a învinuit ambele tabere. Că declarația lui a isterizat tefeliștii, era previzibil. Ei au fost învățați, în anii mandatelor lui Obama, ca să fie acceptată orice pretenție feministă, a negrilor, lesbi și homalăilor, să nu li se conteste nimic. Ca orice râgâială de-a lor să devină literă de lege.

Ce concluzie avem de tras noi, după evenimentele din S.U.A? Aceasta: pe fondul globalizării, corectitudinea politică e o nouă ciumă, după fascism și comunism, care încă nu și-a arătat întregul potențial distructiv, dar simptomatologia totalitară este apăsată, fiind un pericol pentru existența națiunilor. Și că e de datoria fiecărui om responsabil să lupte pentru stârpirea anomaliei. Primul pas de acțiune: votarea la Referendum, pentru înscrierea în Constituție a faptului că doar uniunea dintre o femeie și un bărbat poate sa reprezinte o căsătorie. Următorul- desființarea tuturor organismelor statale care se ocupă de discriminare, ca promotoare ale corectitudinii politice, cât și a ong- urilor cu interese în problemă. În rest, avem vreme să ne mai gândim pe parcurs.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Faza pe statui, oua infestate, hormoni, organe genitale, interne si extene, orice, numai sa se instaureze ANOMALIA GLOBALA. Asta-i o lume zdravana, sanatoasa la cap?!

  • Stimate domnule Petria, fii bun si da-mi definitia termenului “tefelist”, ca eu sunt diasporean si nu sunt la curent cu “noua” limba romana. Iar cererea de a se renunta la orice “pretentie feminista” sau chiar “desfiintarea oricaror organisme statale care se ocupa de descriminare” ma face sa banuiesc ca “greata pe care v-o provoaca fascismul” nu e autentica.

  • E de ales intre doua grete, asta mai noua e mai tare…tefelist, tinerii frumosi si liberi, progresistii