Nu am cum să subscriu decât parțial la afirmația lui Giorgio Agamben, care spune că „ceea ce putem obține prin meritul și eforturile noastre nu poate, în fond, să ne facă realmente fericiți. Doar magia poate.” Filosoful italian îl citează în sprijinul său pe Mozart: „A trăi bine și a trăi fericit sunt două lucruri diferite, iar al doilea, fără puțină magie, cu siguranță nu mi se va întâmpla. Pentru asta ar trebui să se întâmple ceva cu totul supranatural” (dintr-o scrisoare către Bullinger).
1% și 10% de acord, la două categorii de semeni.
Am pus 1%, gândindu-mă la proporția numerică a creatorilor din societate. Cifra e la întâmplare, cine știe exact numărul lor? Oricum, sunt puțini, infimi matematic, uriași ca plus valoare pentru omenire. Da, în cazul lor fericirea e și în roadele creației, pe care n-o văd fără un sprijin din afară, de nu știu unde, de la nu știu cine ori ce supranatural. În cazul celor 10%, la fel- număr arbitrar, am în calcul fanaticii religioși, care și-au găsit modalitatea, optimă pentru ei, de conviețuire cu divinitatea, ascensorul fericirii personale. Doar aici îl creditez pe Agamben, cel din “Profanări”, editura Tact, 2010, că „Numai cel vrăjit poate spune surâzând: „eu”, și cu adevărat meritată e doar fericirea pe care nici n-am visa că o merităm.” Altminteri, oamenii reușesc să cunoască fericirea dacă își subsumează timpul, fiecare, în suveranitatea sa personală, definind-o astfel plenar, ei făcând preponderent ce le place, stopând risipirea timpului, domesticindu-l. Domesticirea timpului prin plăcere cazează fericirea.
Autor: Alexandru Petria
Adauga comentariu