O să intrăm fluierând în istoria mondială a prostiei. După filozofia m..stă, teoretizată pedant și grandios de Gabriel Liiceanu, o altă știre cu aplecare culturală vine să ne confirme că nu avem cum să pierdem un loc călduț în ea. Mă refer la acordarea Premiului național de poezie Mihai Eminescu.
Un premiu, logic, ar trebui să fie un prilej de sărbătoare. Anul acesta, însă, Uniunea Scriitorilor, prin felul în care a decurs premierea, a umilit nepermis doi poeți importanți- ambii meritând premiul, în valoare de aproximativ 8.000 de euro.
Constantin Abăluță a fost informat că a câștigat, i s-au virat chiar banii prin bancă, dar a fost somat să dea suma înapoi, când a spus că nu poate să participe la festivitatea de premiere de la Botoșani, deoarece este bolnav, în vârstă. Juriul a decis să acorde premiul celui de-al doilea nominalizat- Liviu Ioan Stoiciu. Niciunul dintre cei doi nu merita să treacă printr-o asemenea tăvălire în noroi.
Ce-o fi în sufletele lui Abăluță și Stoiciu?
Este inuman, revoltător, de-o abjecție de neuitat.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria Facebook
…
…
…
Dgn.: Dementa mixta hibrida. Doamne ajuta!